Dacian Constantin

aș vrea să-ți amintesc că te-ai născut într-o dimineață de 9 octombrie un exercițiu de rememorare este casa celei mai frumoase cruzimi să reconstitui drumul din urma ta pietrele ce stau cu

Ai grijă, fățarnice, Din toate acestea mi-am crescut caii, visele mele, murgii mei, alergând înspre tine în padocul cu jar pe nerăsuflate mâncat, atunci când din soare mai rup o felie două,trei

Știu un bărbat care, când e iarba deasă, Își ia luntrea, amarul, și se bea Pe străzi îi văd obrazul dus de-acasă Amanetat și rupt - în mine și-n peltea. Când vine vara, bărbatul cară

puls egal. meduze cu inimi bie încă moi. lapte cald. servere clipocind gălbui. curenți vii de cozile cărora zdrăgănesc cutii de conserve. goale. respirare. inima stoarsă ca un coș inima

copiii se uită la mine cum merg pe străzi beată nu judecă, n-au milă, au doar întrebări numai tu ridici piatra arunc-o, fi tu cel fără de păcat fi tu împărtășanie îngenunchează-mă exorcize

mai târziu am intrat alergând în apă și el după mine m-a scuturat de umeri mi-a dat o pereche de palme carnea mea ca de melc și apa care face semne strâmbe în jurul nostru nu pot să mă culc cu

în ics ne-așezăm genunchii de frica de aripi și de dorul din lese, la macerat stau oasele vii peste constrânsă salteaua de maci și multe apusuri s-au stins în ceafa cruciadelor, ne-au mai

în-serare ștergar de nuntă se șterge-amurgul pe ochi cu trandafirii între cer și pământ tăcerea șade pe jăratec în clește clipesc stelele pas pe câmp corolă

în ciuda tuturor faptelor de până la mine l-am iubit disperată iarna aceea copila bătrână din mine mușca pe ascuns din tapițeria scaunului pe care stătuse învățase să lase urme și când nu

Am înviat deja hristoasă răstignitu-m-a palma ta ieri. Acum sunt deplină și Dumnezeu îmi ține fruntea între lumini să mă nască. Să îi spun că,de fapt, pe cruce, ai fost tu?

arsenie sufletul meu e o cantină din canale iese noaptea un șir de stomacuri flămânzii fac cruce peste șorțul meu și așteaptă cuminți tu vii cu dubița albă descarci lăzile cu pâine în

Nu te mișca,îți inserăm acum verticalul în coloana sărutului ser mursecat Nu respira,o să te doară aerul constrâns între pereții venelor zimții dansați Nu te opri,lasă pământul să te

șoptite-s cărările doar în tablouri în viață drumurile se spun cu glas tare de pildă - brațul tău e o potecă ce urlă la mine cu disperare așez cu ochii autostrada pe mijlocul tău reglementat

Sunt însărcinată. Aceasta e vodca ta, hai, bea-o cât încă e plină de tot fenobarbitalul ținut azimut pentru duhuri...Nici nu trebuie să ai glas, ține pumnul pe masă și viața-ntre dinți, lovește

iarba rămasă din subțirimea punctului invers din netristețea soarelui arzând în ocru și-n arpegiu se-ntoarce din burțile hulpave de munte în zid cărămidos, stelar de-nțepături râzând

\"diminețile tale mostariene îți aduc viorici care mor de ciudă că nu au fost acolo, de parcă tu ai fi fost... numai șenila dreaptă, reparată de Cladic știe ce gust are sindrofia basibuzucilor

m-au dezbrăcat și mi-au dat la rindea primul rând de piele șerpește și asta foarte ușor ca și cum aș fi avut doar un abțibild lipit de carne am urlat cu toate că am înțeles că nu mi se-ntâmplă o

străpung arborele cu o privire despicat în două nu-și mai ascunde nici anii nici seva ești fulgerătoare femeie îmi urlă pe două voci smintit bocancii mustățile lor sunt legate strâns deși au

intră în mine caracatița tentacule vii pe trahee se desfac înăuntru ca florile caracatița pe inimă strângând ca un garou ultima bătaie un scâncet din soare curge sânge caracatița

curgem ca un curent electric pe firele vieții in față ne așteaptă marile transformări suntem foarte tensionați soarele apune-n inversa așezare a lucrurilor mirarea sferică ne

știu că nici ei nu dorm trăiesc aceeași sweet misery atunci de ce ne simțim noi mai altfel poate pentru că noi avem în stomac o nicovală pe care potcovim fluturii ?! să avem emoții galopante