pantagruelic

iarba rămasă din subțirimea punctului invers din netristețea soarelui arzând în ocru și-n arpegiu se-ntoarce din burțile hulpave de munte în zid cărămidos, stelar de-nțepături râzând oriunde și-n secunde... de la unghie până-n iubire pumnalele-n plăsele se-nfing ne lasă azi albaștri mâine, poate nătângi O fascie purtăm în suflet mirarea noastră de a fi de fapt oricând vin repede din toate direcțiile așa cum soarele de zăpușeală stând își tot trimite nebănuitele povețe că-napoi sau înainte e doar de-a fi privirea în mii de feluri delușind: zborul e delfin bolnav în aripi căderea e o neînțeleasă artă de a zbura iubirea, Pantagruel cu dinți cariați și dorul un pas pe lângă ele naștere și abis, doi ochi de panama în care mii de ace tot vin de-aiurea...