Poezie
grație
5 min lectură·
Mediu
mai târziu am intrat alergând în apă și el după mine m-a scuturat de umeri mi-a dat o pereche de palme carnea mea ca de melc și apa care face semne strâmbe în jurul nostru
nu pot să mă culc cu tine și atunci m-am trezit mi-am înfipt dinții în brațul lui și am tras spre mine
am crezut că așa trebuie
dacă vrei îți spun unde am fost și plâng și știu că nu o să mă înțeleagă că acolo eram tot eu
între două coloane de foc goală
te rog să mă ierți din părul meu ud cădeau țurțuri grei în pământ și carnea nu mai avea miros
dar dacă tu nu mai vrei eu ce mai pot face cu mine acum
oasele mele înfloreau sudate sub tine
și cine-ar fi crezut
ratele la bancă biscuiți din ovăz ceai de sunătoare under my umbrella – ella – ella – lama sabachtani și atunci când nu mai ești în stare să gândești
fericirea călduță te ia în brațe
și fricile tale se amestecă
noi știm că nu ai vrut să fie așa
dar carnea veche trebuie arsă
câte țigări se fumează până la capătul acestei
câte crime se comit în tot acest timp câte nașteri crapă pielea femeilor
în seara aceea se machiase perfect ceea ce înseamnă că nu părea că e machiată.
- ascultă, nu pot să mă culc cu tine
- ascultă, orice altă femeie mi se pare mai interesantă decât tine, pentru că tu ești la dispoziția mea. ele nu.
- ascultă, uneori e mai ușor să te masturbezi decât să te bagi într-o femeie.
- ascultă, rezultatul e același, dar diferența între eforturile depuse este considerabilă.
- ascultă, gura ta nu miroase, însă pula mea n-are nări.
- încă mă mai asculți? fii toate femeile dacă vrei să fii a mea. fii ca toate. fii toate.
Și pentru că știu că nu vei reuși, află că nu pot să mă culc cu tine.
fie luminile străzii fie farurile mașinilor fie unghiile mele peste care s-a întărit o ojă ieftină fie particulele de parfum care dau date false despre frumusețea mea
fie fericirea care se încrețește sub piele
ca un munte nou
more from your phone
la radio se anunță ploaie în capitală în acest moment și totuși ies la fereastră și totuși ploaie nu e aici sunt în bulevardul timișoara aleea dealul măcinului alo! aici nu plouă! se aude?
trebuie să fii indiferentă să nu mai gravitezi în jurul meu mereu
să mă lași să mă mișc
din cuvintele noastre puse gură în gură va ieși un tub lung o conductă
ne vom uita prin ea ca printr-un tuberman
și el va scuipa înapoi steluțe
trebuie să crezi în indiferență nu să te prefaci
șosetele cu găuri în călcâie îmi sunt atât de dragi le țin pentru casă n-aș putea să le arunc niciodată să mă lași să respir să pot să mă duc departe de tine
să te doresc de acolo
sunt 2 uși și un hol între noi
e destul! am zis și din gura mea a ieșit o bulă care se tot umflă până ajunge cât un rinichi de mare după cum spuneam te-am căutat și n-am știut că ești tu dar semănai cu ea apoi totul a curs cu o mare viteză și burta mi-a crescut și în ea niște pofte biciuite bine zi de zi trebuie să fii extrem de convinsă în indiferența ta
să fie un sentiment real
vântul să ridice obiectele de pe pământ și să le lipească lent de ziduri
am venit acasă amândoi cu câte un exemplar printat de pe net din evanghelia după toma deși pe mine mă durea măseaua și te-ai uitat și ai zis că am două șanse ori durere continuă și surdă, ori durere cruntă și insuportabilă dar dat fiind faptul că fiecare avea exemplarul lui și al tău era color nu am mai vorbit despre stigmate și totuși zic evanghelia după toma este un poem de la un capăt la celălalt
să ne înțelegem: eu nu o să fiu niciodată laura andreșan inima mea dă pe dinafară fiartă sunt la ciclu și inima mi se scurge între picioare la duș reziduurile plutesc în apă ca niște scame roșietice alunecă pe mijlocul căzii pier în conducte ne spălăm amândoi cu același săpun nu mai are importanță ne topim grăsimea împreună
după o oră și ceva de la anunțul la radio a început să plouă și aici
asta numesc eu previziune și totuși nu pot să mă culc cu tine
iar toate geamurile de la parter din bucurești au zăbrele gratiile noastre au formă de soare un soare de fier la ferestre o închisoare perfectă aici cu tine boala mea și poate că
acesta este sfârșitul cu clopoței al iubirii noastre
vorbești prostii iubirea nu se termină
și de la o vreme te ating ca un copil
pentru că mă cam grăbesc să mă întorc în mama
o să mă aștepți?
și stau în pat pe burtă dimineața și mă chinui să mă dau jos deodată mâna ta mă mângâie pe spate și zici din somn Þi-e bine? eu zic Da și mă întreb cine te-a pus în pat lângă mine cine ești tu și de crezi că o să mă salvezi
- ce faci? îți iei ciorapii?
- da.
- și bluza?
- am luat-o deja, nu vezi?
- păi, văd. ți-e frig, așa-i?
- da.
- ți-am zis eu că ți-e frig!
(pauză)
- da, mi-ai zis.
(da, îmi zisese)
dacă laura andreșan te-ar cunoaște, poate că ar vrea să fie tu. dar n-ar putea fi niciodată tu. problema e rezolvată. pereții camerei se topesc în întuneric. suntem dezveliți de carne. în sfârșit.
074979
0
apai, la potopul de-afara, intr-o zi de lucru, bine face un refresh ca acesta din/prin textul acesta.
(ai patinat pe explicite, am fost tentata sa il plasez eu acolo, dar am zis ca e la limita, in sens de nonexplicit desi un pic ici/colea)
ela