Mi-e dor de carnea ta făcând dragoste
Luni în șir, destrăbălare nebună
Irosită înconștient cu mine;
Mi-e dor de cascada părului tău pe față
De sângele pulsându-ți în buzele de cobalt
De
Sigur că noi am fost popor viteaz
Că i-am bătut pe turci într-una (zice cartea)
Și dacă ne piteam adesea cu toții printre brazi
Și ne ieșeau acasă copii cu ochi ca de tătar
Noi tot se cheamă că
Apar în mine, lungi și mute
Vechi amintiri, care mustesc,
Dorințe de fecioare slute
Și speriate de lumesc...
În rame vechi și descărnate
Au putrezit, printre suspine;
Fotografii
Bunica moare,
Ducând cu ea în groapă aromă de bunică
Răsfățul mort de mult încă o dată moare
Lasându-te la rând pe tine, mort de frică ....
Bătrânii cu toți mor,
Făcându-ne loc nouă să fim mai
Dure, rece, solitară, amintire despre vară
Poartă culmile de gheață ca prim pas spre altă viață
Și de poate mai poți spune, altcuiva, fără de nume
Cât de greu să retrăiești, alte dăți, alte
Miicime de secundă ce'i mai lungă ca un an
Fărâmiță ne-ncepută care o trăiești în van
Piculeț de nemurire necuprinsă'n nici un plan
Ești mai rară și mai scumpă ca un vas de porțelan.
Luminița
Cine-ar fi zis ca dup-atâția ani o să mai doară
Ca fierul roșu gândul despre tine
Că încă mă feresc, dar arde-n mine
Același dor ce l-ai aprins odinioară
Cum poate oare fi atâta de
De undeva, din mii de astre moarte
Apari pe cer, roșie și pitică,
O pată răsărind, din ce în ce mai mică
Ca-n fiecare seară s- apui în altă parte.
Codițele le miști pe cer, ca o cometă
Venind
Dârdâind de frică și de frig,
În frica coborând fiece asfințit
În peștera ce-adesea se preschimba-n mormânt
Un muribund din epoca de piatră
L-a inventat din comă pe primul Dumnezeu.
De-atunci
Fată mică și ciudată, camuflată-n amintire
Prinde-te de ziua asta, când, c-o ultimă zvâcnire
Te-am adus în realitate să fii iar parte din mine.
Duioșie rea și mică, ia din nou contur de
Potrivește-te alături, de mai crezi în potrivire
Un torent desprins de maluri, ce înoată către mine
Ca să cadă în lumina ce-mi pălește în privire.
Fugi de tot, sălbăticiune
Dacă simți c’așa e
Efemera noastră clipă
E o ticăire lungă
Care, până să se stingă,
În adânc de ceas se strică.
Simt privirea-ți tot mai dusă
Cum încet, încet îți piere
Nu mai vrea și tot ce cere
E să
Fier înroșit căzând pe locuri arse
Te caută-n durere, găsește-te-n neant
Scrie și iarăși scrie noi liste pătimașe
Dezmiardă dacă poți , și-ai mâinile gingașe
Și-ți este mângâiatul suplu și
Într-o lume cu simetrii oblice
Preaurcam
Spre ceruri clădite din lacrimi
Întinse ca niște covorașe printre stele
Þâșneam prin ființe colțuroase
Spre slava amurgă a primului sfârșit
Si
Te-am urmărit cum mă tăiai cu fierăstrăul
Studentă, disecai, priveai și chicoteai
La omul care-am fost, ce nu îl mai iubeai
De îl tăiai , să-nveți cum taie bisturiul
Și te-am văzut că ai gonit
Nescuturata nea pe brațe mă apasă.
Picioarele sunt rădăcini din ce în ce mai seci.
Trec nopți mâncând lumina, ce curge prin fereastra
Prin care te zăresc și-n care nu mă vezi
Zile se scurg, și
De nu am fi, de suntem vreodată
De ne-am vedea , dacă ne credem văzul
De ne-am scula în zori de-ndată
Fără ca să ne pierdem crezul ;
De-ai fi din nou, de-aș fi iar viu
Pe drumul scurt spre
Nu-ți fie frică, copil fără de nume
Să te ițești, prin lacrimi și contractii
Cedeaza locul cald, zburând spre noi atracții
Ce-așteaptă să te vadă, să-ți poată aparține
Și nu te mai ascunde,
Se cască întunericul solstițiului din noi,
Lumina și căldură în rații tot mai mici,
Castelele de vise se surpă în noroi,
Cu bruma de speranță ce pâlpâia aici.
Și iată-mă în zloată, întârziat
Câteodată nu mai ești, chiar dacă păreai de piatră
Plouă cât să’nebunești și se umple de nisip
Tot ce-ai vrea să-mi povestești, de-ai avea un pic de timp
Pân’să pleci să încălzesti, altă lume ,
Colportând în ascuzișuri regăsite
Și căutând prin semnele regești
Plătind ca preț ultima răsuflare
Mirându-mă cu veșnică mirare
Fiind mai singur, tot mai singur pe pământ
Fără să pot discerne
Picături pe obraz
Se strâng împreună
Bucăți de ochi dragi
Cad mână în mână.
Pe chipul tău dâre
Se strâng de mult
Tăcute suspine
Crevase săpând.
Băltesc la picioare
Regretele
Am cules pe jumatate, când se culegea întregul
Peste umar am privit, Doamne, să te bombanesc
De-am gasit ziua oștire, noaptea mi-a murit strategul
Și m-am consolat într-una că-s prea mic, dar o să
Am întalnit un baietas
Delicat
Dar canibal.
Era imbracat ciudat, haine ciudate, nasturi de oase
Cu căutătură ciudata, filtrată
Zâmbet placut
Dar flămând
Și am realizat că voi satisface
CC