Cucu Constantin

Trecut-au anii și nu mai sunt un puști Locurile vechi pierit-au perimate Fiece dimineață-s pregătit de moarte În razele de soare din care se țes cuști Seara trecută ne-am scos sold și

Atâtea muzici, cu o singur chitară Reacordată, însă fără vlagă Ai vrea să-mi cant viața într-o seară Dar să păstrez chitara’ntreagă Lumini, culori și-un pic de umbră Te desenează în

O zi printre atâtea, sau doar, din nou, un Paște Lumină din lumină, dar și mai multe bezne O noapte ce abia așteaptă să se caște Cu zeci de întrebări și nesfârșite cazne. Nehotărât, ateu,

Sunt ca un vers de fado Printre claxoane Fără ca nimeni să îl audă Sunt un scâncet din ce în ce mai stins Și nimeni nu il bagă în seamă Pe autostrada cotidiană Care leagă iluziile de

În bursa sufletelor noastre reci și’îmbătrânite Dragostea nu se cere, e tot mai jos cotată Se vinde rareori, mică și înghețată Si se consuma rece, cu guri mici și timide Iar sentimentul meu ce

Tristețea mea este atât de grea Că mă scufund până la genunchi în țărana vieții mele În zgura speranțelor stinse. Durerea este atât de concretă Că o simt ca pe-un pian atârnat de gât În loc

În seara asta, efemer Deja bătrân, deja stingher Purtându-și existența pală Un punct discret pe bolta goală. În bezna rece, licurici, Cu ochii mari și aripi mici De care trupul greu

Este o noapte groasă în care ne îngroapă Un giulgiu de'ntuneric care se tot mărește Din care gânduri-monștri se zbat și se adapă Mușcând din sufletul ce geme și crâcnește. Și’n nesfârșit de

Atât de mult orizont nevăzut, Și cât de mult "tu" se – ascunde’n el Miros. Privesc. Gust. Ascult. O seară, o dimineață, o noapte Ce trec, dar tu, într-una, rămâi Tăceri. Dureri. Liniște.

Te-ntrebi de unde poate să fie atâta apă Cum din senin, deodată, începe un potop? De ce, pierdută-n mare, mai suplă ca un strop Doar tu ești înghețată când marea stă să fiarbă ? Nori nesfârșiți

Lacrimi pe obraz Mână în mână Al ochilor iaz În plină furtună Lacrimi stătute Speranțe în van Se sapă sub frunte Destinul uman Fața ta blîndă De lacrimi spălată Ca o oglindă Tristă și

Dormiți adânc , sub singurate lespezi E lumea fără voi atât de goală O ! patrie ingrată, ce ușor te lepezi De cei care cu sânge obrazu-ți spală. În noaptea –aceea voi ați murit de tot Lăsând

Ești singura speranță și ultima-mi visare Și’aș vrea să iți înalț acum, Slăvite O rugăciune simplă, fără de popi, fără cântare Cerșesc la Tine acuma imensa alinare Arată-mi că existi. Și inima

Timpul s-a scurs, alert și aritm Împreună în zi, departe în noapte Am ieșit, figuranți într-un film, Disperat strigăt din mii de șoapte. O generație simte că timp nu mai este Căci hoții de

Nu o să văd vreodată pădurile virgine Croite din liane și jivine Nici n’o să fug pe maluri de ocean Trăgându-mi zmeul putrezit spre cerul Ce își îmbină albastrul și misterul. O lume limitată

Îmi tot rup din margarete dacă vii sau dacă nu E prea greu și-s prea sihastru ca să vin eu către tine Poate că ne-ar trebui altă clipă de pasiune Ca să poată să renască un alt eu și-o altă

Dragostea noastră a fost un chibrit Aprins la ambele capete Mai întâi cu vâlvătaie Apoi cu flacară din ce în ce mai albastră Și acum scrum Dragostea noastră a fost mai presus de foame De

M-am născut cu câteva milenii înainte de a vrea Și am murit la mii de ani lumină după Viața am dus-o singur, bună, rea Tot așteptând o moarte grea și cruntă Te-ai adăpat din mine ca într-o

În lumea celor care cred Că realitatea se votează Trăim o clipă și murim Crezând că sufletul durează. Narcotizați de mitul care Pretinde răul un învins Trăim pariul cu lumina În lumea ce e

Ai plecat, de nu te-am legat cu sfoară, Ai plecat firesc pe ușă, în viesparul de afară În tramvai înghesuită, cu servieta-n subțioară Nu te mai gândești la mine nici o iotă, nici o doară Năucit

Baladă pentr-o muscă moartă Disprețuită De parcă-n fiecare muscă nu e și Dumnezeu Hidoasă, neagră, rasfirată Purtând în ea trecuta viață Împrăștiată pe tavanul coșcovit Nostalgic după

Nopți lungi și negre Foșnesc copaci a nesfârșire Pe-ntinderi lungi, de mii de leghe Foșnesc doar ei, fără oprire Nopți lungi și stinse Se-ntind fantasme negricioase Stele ce mor plonjează-n

Ești o aglomerare de oase și ceva piele Dar ai personalitate foarte multă Sigur că te respect ! Vrei să te respect ? Nu te pot avea fără respect Și e bine, cel puțin așa cred. Sigur te-ai

Închide-mă cu trupul tău, iubito Lasă-mă să culeg din roua Ce spală trupul tău În orice dimineață. Ascunde-ți trupul într-un pudic căuș Presară-te în palma ce te arde Te lasă, iar te lasă,