Poezie
Te caut. Un cod
2 min lectură·
Mediu
Colportând în ascuzișuri regăsite
Și căutând prin semnele regești
Plătind ca preț ultima răsuflare
Mirându-mă cu veșnică mirare
Fiind mai singur, tot mai singur pe pământ
Fără să pot discerne aievea de iluzii
M-am regăsit pe-o placă de mormânt
Anagramat la sol sub forma unui cod.
Mirat în mine, putrezit de frica
Mi-am ridicat încetișor scufia
Ca să găsesc, și-am dezvelit cu groază
Groapa în care zi di zi puroiul se așează
Și am citit în ochii dezgoliți
De pleoapele și genele prea grele
Tot ce au omis, orbiți
Și au făcut pierdut printre sprâncene
Și le-am citit spre stânga și spre dreapta
De sus în jos, mereu și circular
Am descifrat, cutremurat de frică
O singură chemare, din ce în ce mai mică
Ce se declamă-n noapte, ce se repetă-n zi
Ce fiecare-o vede dar nu o poate ști
Și-n care se clamează adevărul
Că vii dacă părem, suntem muriți de mult.
Și, dezvelit de semnele complementare
Unite într-o singură chemare
Înfrigurat de mult prea multul timp pierdut
Și săturat fără de noimă să aștept
Ãrea friguros ca în palton să nu m-ascund
Prea călduros ca să îmbrac durerea
Te caud. Un cod. Te citesc și te chem.
Și ma chemi.Și te chem.
001.162
0