Cristina Sirion

ținea doi greierași în palmă, ai grijă mamă, i-am spus, îi strivești apoi femeia lungă ieșind din mormanul de frunze s-a strâns lângă noi ca și cum ne-am fi cunoscut pe drum mereu am crezut că

Un copil avea sub tricou un bec fierbinte în jurul căruia roiau gâze de noapte - Ai văzut? s-au uitat la mine ochii rotunzi colbuiți ca niște pantofi în care umblase prea mult Se punea în

Doar ochii verzi șerpuitori Doar venele pulsând pe mâna noduroasă Aceeași mână care scotea embrionul din ou Fiindcă nu avea sens și nici bun nu era Pentru mine Aceiași ochi care jur că

e-un fel de-a roti lanterna prin pomi nu-i frică, mișcarea e mult mai amplă și am din ce în ce mai multă încredere în mine e-aproape vară și nu se mai termină florile acolo sus ți se sfâșie

înainte-mi puneam ceva gros pe umeri, ningea conturul meu deodată alb casele topite la atingere, bătrânii lihniți bastonașele de zahăr din jurul lor trupul glisând ca sub gheață impulsul

am început să pășesc mult mai atent îmi tai o felie de pâine și stau bătrânii se-opresc și ei, își scutură praful de cruce din haină aproape sigur există rechini ai spațiilor albe se rotesc

n-am să mai vizitez niciodată ruine am vulturul meu și totuși schimb mereu direcția semințe alungite de iarbă se prind cel mai greu se desprind merg prin șuvițele de soare cu rochia

te hrănești prin spărturile subțiri ale viselor ca o pasăre colibri cu ciocul fin de-aș trage perdeaua ai fi mereu acolo în imponderabilitate încălzindu-ți mâinile la o floare roșie

fiecare om îl dai la parte cu grija aceea de a nu-ți intra în carne la un moment dat te-ajunge apa mării începi să plutești în formă de cruce ești ca un oraș împușcat printr-un fluture

se odihnesc femeile cu fusta înnodată între pulpe când timpul pare că stă se prind de pământ și mângâie la urmă dau foc frunzelor roșii așa cum ar strânge pe fugă un șervet cu merinde *

când te-oprești să asculți atent respiră te uiți sub piatră și scoți o șopârlă apoi cauți ceva în care s-o duci deodată îți spui că ai la piept o cutie mergi foarte atent dar oricum o vei

Avea un ochi de sticlă, mușcat de-o sclipire într-o parte. Dacă ar fi avut și-o mână de sticlă, poate că ar fi aruncat pietricele în fântâna pe care o vedea acolo jos, departe, cu ochiul lui pictat

e-un joc de-a înțelesul când apăs ușor cu mâna durerea începe să treacă în creștet se plimbă prin tălpi cu voioșie când eram copii rădeam de clownul tăiat în două cu foarfeca acum iubesc foarte

...din care-mi vântură eșarfa din care mă aplec afară un flutur un mânz același os fluid de algă hăulind prin mine speriindu-mă de pe coaste departe prin vrăbii și pe lângă trotuare ne-apucă

Am vrut să dorm, m-am întins pe trepte chiar la intrare, mi-au scos ghetele invers trăgând înspre cap împingeau viața din mine cu umărul ca în aglomerație mi-au dat o cămașă de lut învârtită pe

femeia e plină de mâneci ii trebuie mii de ani la plecare și stă într-o cabină de vapor bunică-mea-și ținea banii în batistă doar ea știa cum lega toate nodurile făcea un fel de animale

am intrat într-un soi de uitare fetița din mijlocul străzii se-nvârte împrăștie corcodușe verzi zgârietura din piele te repetă de zeci de ori pe vremuri în curtea blocului tăiau

pentru că viața e atât de frumoasă, aproape ca o cutie enormă cu iepuri albi revărsați peste tine, alergi și iarba se curbează sub tălpi ca o sticlă aici în spatele casei făceam

lizuca se joacă își udă ghetuțele prin iarbă și lasă urme rupe mereu aceleași flori albe apoi mi le bagă în gură îmi închide haina până la ultimul nasture e felul ei de-a bătători

cum dormea Ursu cu botul pe labe în fața ușii săream peste el legați cu funii de mijloc cum te-ai lăsa într-o fântână adâncă știam că trăiește după țurțurii de la bot ca atunci când te sperii și