ținea doi greierași în palmă, ai grijă mamă, i-am spus, îi strivești
apoi femeia lungă ieșind din mormanul de frunze
s-a strâns lângă noi ca și cum ne-am fi cunoscut pe drum
mereu am crezut că
Un copil avea sub tricou un bec fierbinte
în jurul căruia roiau gâze de noapte
- Ai văzut? s-au uitat la mine ochii rotunzi
colbuiți ca niște pantofi în care umblase prea mult
Se punea în
Doar ochii verzi șerpuitori
Doar venele pulsând pe mâna noduroasă
Aceeași mână care scotea embrionul din ou
Fiindcă nu avea sens și nici bun nu era
Pentru mine
Aceiași ochi care jur că
între pian și bătrânul nebun din balcon
era o muzică aproape cafenie
sau aveam o cutie micuță de plastic
și duceam pe sus o cârtiță speriată
m-am oprit să ridic copilul căzut
își acoperea
gâtul firav înălțat dintr-un cuib
poarta de fier a casei, ascuțită în sus
sau batista în care-am dus un gândac rupt înapoi în iarbă
gândindu-mă cum s-ar chinui mai puțin
și-a dispărut undeva
e-un fel de-a roti lanterna prin pomi
nu-i frică, mișcarea e mult mai amplă
și am din ce în ce mai multă încredere în mine
e-aproape vară și nu se mai termină florile
acolo sus ți se sfâșie
înainte-mi puneam ceva gros pe umeri, ningea
conturul meu deodată alb
casele topite la atingere, bătrânii lihniți
bastonașele de zahăr din jurul lor trupul
glisând ca sub gheață
impulsul
am început să pășesc mult mai atent
îmi tai o felie de pâine și stau
bătrânii se-opresc și ei, își scutură praful de cruce din haină
aproape sigur există rechini ai spațiilor albe
se rotesc
n-am să mai vizitez niciodată ruine
am vulturul meu
și totuși schimb mereu direcția
semințe alungite de iarbă
se prind cel mai greu se desprind
merg prin șuvițele de soare cu rochia
te hrănești prin spărturile subțiri ale viselor
ca o pasăre colibri cu ciocul fin
de-aș trage perdeaua ai fi mereu acolo în imponderabilitate
încălzindu-ți mâinile la o floare roșie
fiecare om îl dai la parte cu grija aceea
de a nu-ți intra în carne
la un moment dat
te-ajunge apa mării
începi să plutești în formă de cruce
ești ca un oraș împușcat printr-un fluture
se odihnesc femeile
cu fusta înnodată între pulpe
când timpul pare că stă
se prind de pământ
și mângâie
la urmă
dau foc frunzelor roșii
așa cum ar strânge pe fugă
un șervet cu merinde
*
când te-oprești să asculți atent
respiră
te uiți sub piatră și scoți o șopârlă
apoi cauți ceva în care s-o duci
deodată îți spui că ai la piept o cutie
mergi foarte atent dar oricum o vei
pot face să moară balaurul cu limba despicată care mă duce în cârcă
e așa cum ai strânge o grămadă de frunze și le-ai da foc
ca să vezi cum se-nalță
viața uneori se pietrifică pe tine
ca o
Avea un ochi de sticlă, mușcat de-o sclipire într-o parte.
Dacă ar fi avut și-o mână de sticlă, poate că ar fi aruncat pietricele în fântâna pe care o vedea acolo jos, departe, cu ochiul lui pictat
e-un joc de-a înțelesul când apăs ușor cu mâna
durerea începe să treacă în creștet se plimbă prin tălpi cu voioșie
când eram copii rădeam de clownul tăiat în două cu foarfeca
acum iubesc foarte
m-a oprit un om să îmi spună
că-i un accident mai încolo și strada e plină de cioburi
mi-a pus frățește o mână pe umăr, sub umbrela fărâmițată de ploaie
brazii țineau câteva păsări pe crengi
...din care-mi vântură eșarfa
din care mă aplec afară
un flutur un mânz același os fluid de algă
hăulind prin mine speriindu-mă de pe coaste
departe prin vrăbii și pe lângă trotuare
ne-apucă
Am vrut să dorm, m-am întins pe trepte chiar la intrare,
mi-au scos ghetele invers trăgând înspre cap
împingeau viața din mine cu umărul ca în aglomerație
mi-au dat
o cămașă de lut învârtită pe
femeia e plină de mâneci
ii trebuie mii de ani la plecare
și stă
într-o cabină de vapor
bunică-mea-și ținea banii în batistă
doar ea știa cum lega toate nodurile
făcea un fel de animale
am intrat într-un soi de uitare
fetița din mijlocul străzii se-nvârte
împrăștie corcodușe verzi
zgârietura din piele te repetă de zeci de ori
pe vremuri
în curtea blocului tăiau
pentru că viața e atât de frumoasă, aproape ca o cutie enormă cu iepuri albi
revărsați peste tine, alergi
și iarba se curbează sub tălpi ca o sticlă
aici în spatele casei făceam
lizuca se joacă
își udă ghetuțele prin iarbă
și lasă urme
rupe mereu aceleași flori albe apoi
mi le bagă în gură
îmi închide haina până la ultimul nasture
e felul ei
de-a bătători
cum dormea Ursu cu botul pe labe
în fața ușii
săream peste el legați cu funii de mijloc
cum te-ai lăsa într-o fântână adâncă
știam că trăiește după țurțurii de la bot
ca atunci când te sperii și