Mereu altfel dar mereu în același loc

in care ai comparat cu ceva, indiferent ce, viata, ai pus, de fapt, sub semnul incertidunii asta
pentru ca tu spui "e frumoasa ca o cutie enorma cu iepuri albi" si eu zic, haide da, de ce nu ca o "tisnitoare" din alea care, pina nu demult, mai puteau fi intilnite prin marile-vechi orase
[ma refer la contextul sugestiv al acestei poezii, in care frumusetea are un rol clar, bine determinat] -->> cel putin asa o percep eu, o lumea-a frumusetii in care pina si spinzuratul nae are rolul si locul sau [apropo, de ce scrii cu ă in loc de â?]
de ce-mi place poezia?
pentru ca ti-ai facut lumea mai clara, mai accesibila,mai putin contorsionata intre un simbol "greu" si-o imagine criptata
nu am avut senzatia ca ma chemi la tine dar ma lasi, in fata portii, sa caut cheia potrivita - uneori am chef sa o caut, alteori merg mai departe
si pentru ca, imi pare, ai scapat de balastul versificarii "la moda" delimitat de doua metafore si trei comparatii [evident, poezia ta-i si a fost mult mai mult decit atit; intelegi ce vreau sa zic, apropo de citeva polemici]

n-as face in serios o comparatie cu viata, e o mica ironie acolo, a fost o vreme cand foloseam acel "aproape la fel de frumos ca" doar pentru a surprinde cu ceva bocciu. intentia am simtit-o amestecata, daca pui accentul pe fuga poti vedea, cred, ceva frumos in cutia aia cu iepuri albi. fara fuga, e drept, si un pumn de alune si-ar gasi locul pentru comparatie. (ironia n-am avut pretentia sa se simta decat mai tarziu, dar "fuga" era acolo).

la mine â se vede â, adica litera care trebuie, nu stiu ce problema o fi cu diacriticele dar imi cer scuze ca se vede diferit, o sa incerc sa caut prin alte parti. banuiesc ca se poate citi chiar caraghios pe alocuri. :o)

adrian, habar nu am cum scriu, mi se pare o mare realizare ca-mi mai spun altii, cand am noroc. controlez dupa ureche, ma intereseaza putin - nu deloc. cred ca e o armonie de care nu ma pot desprinde pentru ca o simt si daca nu e, corectez. mai nou insa, sparg. sparg prin casa. cateodata chiar fara sa vreau. :o) intelegi si tu ce vreau sa spun. plus ca limitele nu-mi mai sunt deloc clare, cand ti se pare ca ai ajuns la un echilibru treci ca printr-o perdea desenata.

fantastic e ca ti-a placut. si-o spun cu serioasa mirare. :o)

multumesc, apreciez comentariul si nu numai.

se poate, mi s-a intimplat si mie; ironia nu-i perceputa intotdeauna
aici, probabil, ca n-am vazut-o din cauza tonului sobru, greu
+ depinde de fuga - trebuie sa admiti ca potentialul ludic sau chiar optimist, exaltat, al acesteia, este considerabil

"abia cănd Nae s-a spănzurat"
"simplu atărnați invers"
"am săpa făntănile acelea"

aici ai ortografia aia ciudata si nu cred ca-i un bug, restul textului e ok :)

nu stiu de ce-i fantastic; nu-i prima data si din cite stiu eu nu-i nici macar prima data cind exprim

Incerci o reintoarcere la origini? La ruralul ala cosmic ca si Sorescu? Multe versuri m'au entuziasmat pur si simplu, pe langa altele am trecut fara sa le bag in seama. Una pe alta nu pot spune decat ca'mi place cu scrii...asa "subtire"...