Atât de puțină ai rămas

Doar ochii verzi șerpuitori Doar venele pulsând pe mâna noduroasă Aceeași mână care scotea embrionul din ou Fiindcă nu avea sens și nici bun nu era Pentru mine Aceiași ochi care jur că pe-ascuns Înviau arici prinși în capcane Ca să nu plâng Pentru un prunc de ființă Acuma ești atât de pruncuță Și mă atârn de ochii tăi ca o zdreanță de fereastra trenului Și clipele sunt mărgele de sticlă în care totul se vede tot De la capăt