Cuib de cuci

ținea doi greierași în palmă, ai grijă mamă, i-am spus, îi strivești apoi femeia lungă ieșind din mormanul de frunze s-a strâns lângă noi ca și cum ne-am fi cunoscut pe drum mereu am crezut că omul se-mpușca lângă un zid alb, dar execuția e cu mult mai măruntă e ziua în care faci prima confuzie între o ceașca răsturnată și ceva total neasemănător e țipătul acela prea verde pentru foc, e mâna mea tremurând deasupra lămpii pentru-o atingere închipuită cu totul altfel și nu mi-e sete, mă trezesc noaptea să umblu de la un capăt la altul al casei țăcănind cu un pix cum mi-aș scrie în palmă știu oricum c-am să uit, știu trosnetul lemnului când începe s-acopere cum m-aș vârî sub pat îndesându-mă să caut un ciorap și-o pereche de greieri de care chiar nu-mi pasă, copilule, i-am spus i-am spus de-atâtea ori uite ce fac, doar uită-te cu atenție în mâna stângă duc un copac cu rădăcinile în sus nu-i fiindcă pot visa pe orice scaun care legănă, nu-i fiindcă umblu noaptea ca o bilă cu tuș încerc figura aceea în care smulgi chiuveta și-o arunci deodată prin zid femeia lungă ieșind din mormanul de frunze abia atunci a ridicat ochii de fum ca și cum în sfârșit aș fi reușit o ruptură suficient de mare exact prin ea