Ghețari

nu lucruri, nu oameni uit, noroc că strivesc într-o lume minusculă mai întâi dimineața aceea cu strigăte de foci și caloriferul galben ca un submarin când eu eram într-o pulbere și tu credeai că-i de fluture așa m-ai trezit întotdeauna, ciocănind ușor cu degetul în geam mii de flamingo deodată câteodată trec copii, ei sunt singurii curioși își lasă tricicletele în iarbă pe fereastră rămân urme de cretă sau doar tremurul acela când te faci nevăzut și totuși ei simt mirosul de șoareci din tine, ei văd și bomboana de mentă lipită de haine și totuși n-a murit nimeni în fața casei mele nici măcar un câine otrăvit, oricât ar părea de fantastic e-un zvâcnet continuu din care-mi fac loc netezindu-mă în fond am văzut un puști făcând aproape același lucru avea un pumn de omizi și unul de var și viața mergea înainte torn apă fierbinte peste cuibul de șoareci și-i doar o intermitență de care-mi feresc ochii până și casa are întreruperile ei și nu mă mai uit nu-i nicio diferență, am trecut mereu prin distanța aceea minusculă când încă mai simt și-apoi nu poate doar poate doar miile acelea de păsări deodată