Poezie

zăpada din palmă

1 min lectură·2 decembrie 2011

Mediu

înainte-mi puneam ceva gros pe umeri, ningea

conturul meu deodată alb

casele topite la atingere, bătrânii lihniți

bastonașele de zahăr din jurul lor trupul

glisând ca sub gheață

impulsul minciunii, deodată curată

ca și cum lumina asta galbenă s-ar aprinde brusc alltfel

la a patruzecea încercare

și primul om viu ar ateriza intact

prin pulberea neașezată a celui de dinainte

mai demult

când ieșeam din bolduri păstram forma aceea crispată

și obsesia pentru lucruri bufante

din care brațele și picioarele ieșeau atât de subțiri încât începea să facă sens

toată alergătura piticului din poveste

speriat de proprii papuci

venind mai pe urmă

ușa căzută a camerei de sus

și casa, și omul cuminte ce-și curăță pușca

cum își duce cățeaua puii de ceafă

nisipul e o mizerie fină

care n-are nicio legătură cu pietrele

aud o pasăre cum merge mărunt prin pod

se lovește nebună de sticle și mâine la fel

de-o oră mă uit cum înoată un pui de cățel

curentul îl trage mereu înapoi până-n ultima clipă

când casele încep să-și aprindă luminile și-atunci

în liniștea aceea

mă opresc în ceva din care hainele

continuă să fluture ca-n aer

002.377

Cristina Sirion. “zăpada din palmă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristina-sirion/poezie/13994947/zapada-din-palma

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.