Cristiana Popp

Un text proaspat, fara pretentii de mare literatura, cu o surpriza simpatica la sfarsit. Chiar mi-a placut si sa mai faci din astea.

Ce mai conteaza niste dinti scuipati ca o insulta... Ma intreb inca daca aici e sarcasm sau gluma, daca poezia asta e jucausa sau cruda si nu mai stiu. Stiu doar ca poti scrie despre orice seducator.
Sa o asculti pe Florinelul ca stie ea ce spune!

Petre, nu am nimic cu poezia in vers alb. Doar ca poezia inseamna fior liric, inseamna metafora, inseamna adevar, traire, sentiment transformate in cuvinte asa incat sa pot re-transforma cuvintele in senzatie, in rezonanta cu cel care a scris.
In primul rand moto-urile noastre sunt conjuncturale si, involuntar dar definitoriu, stupide. Exemplu: \"sa nu te lasi prada sentimentelor\". Nu stiu cui apartine acest moto si nu am nimic cu persoana respectiva. Dar e un loc comun, practic e limba de lemn. Nu mai inseamna nimic, e doar o formula stas.
Apoi, cand citesc o poezie, vreau sa simt in ea experienta unica a omului care a scris-o. Vreau sa gasesc acolo ceva ce-i apartine numai lui si sa il ating astfel. Asta nu reusesc in textul de mai sus.
Si atunci stau si ma intreb: scrii pentru a-ti demonstra conceptia despre poezie sau pentru a comunica, a intra in legatura, a te elibera, sau, mai ales, pentru a face un act artistic? Daca scrii numai pentru o demonstratie golasa si calpa, mea culpa, nu am ce cauta la acest text. Daca scrii pentru altceva, ramane sa ma convingi.

Bun titlu, excelent, as putea zice. Dar restul e plin de locurri comune, de idei tocite care bantuie poeziile fiecarui tanar. Ma refer acum la rastigniri, sange, cruci, nopti walpurgice.

Permite-mi o corectura. din cate stiu eu se scrie corect \"chiar\", nu \"chear\".

Ai dreptate, moto in limba romana se scrie asa cum ai indicat tu si imi cer scuze pentru ca am fost nedreapta. Si sa stii ca nu e destul sa vrei sa scrii poezie. Trebuie sa mai si stii, sa mai si poti si sa ai si un pic de noroc. Nu te supara pe noi, cititorii dezamagiti, n-avem nici o vina. Doar ca vrem sa citim poezie daca ai incadrat textul la poezie. Nu ne intereseaza nimic altceva decat poezia. Si unde ziceai ca e poezia?

Nu ai de ce sa-ti ceri scuze. Nu cred ca e cultura generala. E doar meseria mea. Multumesc ca ai trecut pe aici si ai inteles. Inseamna mult pentru mine.

Eu am retinut doar primul vers. Citindu-l am crezut ca am descoperit poezia saptamanii. Apoi m-am razgandit. Poate daca ai incerca in vers alb...

Emil, sa explic faza cu gloria. Proba docimaziei se intalneste in medicina legala si consta in introducerea unei mici bucatele din plamanii unui cadavru in apa. Daca pluteste (docimazie pozitiva) inseamna ca e plin cu aer, adica persoana nu a murit inecata (pentru cadavrele aruncate in apa) sau ca fatul s-a nascut viu si a respirat macar o data inainte de moarte (pentru pruncucideri). Daca se duce la fund (docimazie negativa) inseamna exact contrariul.
Numele probei este legat, nu stiu exact cum anume, de vechii spartani care isi aruncau copiii nou-nascuti in apa. Cei care invatau instantaneu sa inoate supravietuiau si erau sortiti gloriei, restul mureau inecati fiindca se considera ca nu sunt suficient de puternici. Cuvantul glorie acolo e pus tocmai in contrast cu lipsa de glorie a unui om, oricarui om cand ajunge pe masa de necropsie. Am mai zis: acolo sus e o poveste adevarata.

Petre, eu as fi ales motto-uri macar corecte gramatical (vezi \"sa fi cu un singur i\"). In rest, ce sa zic. S-a mai facut de o mie de ori, ba cu lista de subiecte fierbinti, ba cu lista de recomandate, ba cu mai stiu eu ce. Poate ca totusi ajunge. Asta asa, pana nu ne apucam toti de facut din astea.

Ultimele tale trei poezii imi par inlantuite. Le-am citit impreuna si poate asa si trebuie sa fie citite. Am observat mai demult ca, citind grupaje de poezii ale tale, imaginile se completeaza, se potenteaza, se pun in valoare.
Am ales aceasta poezie pentru a o comenta pentru ca mi se pare aproape de perfectiune. Recunosc ca in celelate doua sunt imagini si idei mai impresionant, unele cu o oarecare stridenta bine folosita, dar eu prefer aceasta poezie, slefuita, practic fara imperfectiuni.
Imaginea din prma strofa este o bijuterie si, iarta-ma ca-ti spun, in versul oricarui alt poet ar fi desueta si golasa. la tine, insa, are o prospetime a carei cauza imi scapa, ca si cum ceva magic coboara in cuvinte si ele stralucesc fara seaman.
Ultima strofa e tulburatoare atat ca senzatie, ca sentiment, cat si ca tehnica. Sunt convinsa (fiindca versul cristalin ma convinge) ca e scrisa spontan si fara prea multe chinuri, dar denota o manuire perfecta a tehnicii lirice si un simt muzical al cuvantului aproape de neegalat. Mai ramane sa spun ca strofa din mijloc este liantul celor doua mentionate mai sus si ca versul care m-a impresionat in mod deosebit pe mine e unul aparent nespectaculos din aceasta strofa (din mine s-a născut potopul și iubirea). Si imi mai ramane sa-ti multumesc pentru poezie. Nu e asa ca mi-o citesti?

Tata a plecat la scurt timp dupa un Craciun. Sa fi fost cel mai frumos Craciun din viata mea? De atunci stiu ca n-am mai jucat domino. Jocul il am si acm. il tine bunica. ea tine si sufletul meu. Si tacerea.
Tu, Vasile, tine lacrima aceasta. Si tacerea.

De doua zile am dubii. De fapt cele mai multe le-am avut azi-noapte. Aceasta este o poezie care mie mi-a placut in mod deosebit. Pentru ca, dupa parerea mea, este o mica bijuterie. M-a impresionat perfectiunea constructiei, simtul versului ridicat la cel mai inalt nivel, curgerea fara cusur a cuvintelor pentru a forma o poezie completa, adevarata in care forma si fondul se sustin si se potenteaza.
M-a impresionat de asemenea delicatetea sentimentului erotic strecurat mai sus. Stiu ca este o poezie cu o marcata incarcatura senzuala, dar sugestia este atat de subtil transmisa incat ma cutremur de fiecare data cand o citesc. Pentru ca aceasta poezie marturiseste o dragoste incredbil de puternica, de statornica si de curata. Aceasta poezie mi-a spus mie ca barbatul care tine stiloul si-a revarsat cuvintele pe hartie si, poate chiar fara sa vrea, si-a dezvelit ochilor mei cea mai frumoasa si, probabil, una dintre cele mai tainice, senzatii ale sale. Este o poezie cu o marcata nota personala, extrem de intima, as putea zice, si cu toate astea isi pastreaza valoarea si frumusetea si in ochii cititorului strain de poveste. Poezia asta m-a facut sa ma indragostesc si eu putin de femeia despre care a fost scrisa, de aceasta prea-iubita Doamna Opt.
In ultimul rand, poezia asta m-a facut sa citesc o carte de aceeasi delicatete care mi-a daruit clipe de o frumusete stranie.
Spuneam ca am dubii. In orice alta pagina ar fi aceasta poezie, as acorda o stea. Aici insa, steaua mea nu ar avea aceeasi valoare. Si nu vreau ca un eventual conflict, o eventuala punere la indoiala a discernamantului meu sa murdareasca acest subsol. Asadar ma voi abtine sa dau steaua.
Dar voi spune ca aceasta poezie este cel mai frumos lucru care mi s-a intamplat vreodata.

Frumoasa imagine a fericirii otioase:
eu o să vin să cer ceai cu pâine prăjită și turtă dulce
Numai atat si imi deschide imaginatia catre chipurile fericite ale tihnei casnice. Imi rasuna in urechi acel tandru \"de somn sa picuri\".
Restul poeziei graviteaza in jurul acestui punct luminos, mai bine zis se indeparteaza in spirale tot mai largi.
Antiteza provoaca asadar o stare de angoasa profunda, de tristete atroce care te fac sa tremuri.

Andu, Andu, nu e frumos sa faci caterinca de ocupatiile unora prin subsolurile altora. Nu te iert eu usor pentru formolul asta, prima data cand te prind iti povestesc, cu amanunte, o saptamana in pantofii mei.

Mi-a placut mult, desi am plans. In amintirea vremilor acelea de demult cand toate erau frumoase, cand poezia isi facuse culcus in noi si ne vindeca toate ranile, toate bolile. Cand versul ne alina trupurile si mintile betegi. N-o sa uit niciodata. Nici tu. Dar vremea e sa mergem mai departe. Si sa ne iertam. Pe toti trei.

Nu mi-a placut deloc titlul. Sincer vorbind, e un cliseu de o banalitate din care mai nimic nu te poate salva. Poezia de mai jos merita un titlu mai uman, mai aproape de ideea de poezie.
Despre poezie pot sa spun ca este un amestec de versuri bune si de clisee, de locuri comune. Recunosc ca am citit versuri bune, chiar excelente si am sa dau cateva exemple, fara pretentia ca le epuizez pe toate:
iar un bărbat a băut șampanie
din pantofii tăi demodați;
pe zidul latrinei unde urinezi joia;
îmbată-mă femeie cu ce ai și tu prin casă;
să-și croiască drum spre țâțele tale
ca niște militari desfrânați
Dar ce naiba sa ma fac cu versuri care imi distrag complet atentia si ma fac sa ma intreb ce cauta in context. Ai tendinta de a poetiza excesiv (vezi exemplul cu clitorisul dat de Silvia, in care efectul este, eventual, hilar). Pot sa mai dau exemple: morfina, vena, etc sau tineretea in locul sangelui (alta imagine oarecum caraghioasa prin poetizarea pana la absurd). Credeam ca poetizarea in exces e atributul poetilor incepatori, sedusi de cuvinte, pe care dicteul automat ii fura pe parcurs, care uita despre ce scriu, coplesiti de senzatia ca scriu. Inca mai cred ca tu nu esti un astfel de poet, ca simplitatea te-ar prinde mult mai bine decat literaturizarea asta.

Plecam spre a ne intoarce si intotdeauna, daca ne intoarcem cu adevarat, ceva-ceva a ramas in acelasi loc pentru a ne astepta. Acel ceva cel mai important, esenta esentelor, chiar daca e doar o frunza tremurand de la ultima bruma. Chiar daca e doar un zambet. Sau o pleoapa umeda de femeie. Sau un vers. Sau o poezie.
Nu mai trec atat de ades prin lumea aceasta de poeti. Nu mai treci la fel de des prin lumea mea. Ceva a ramas, insa, la fel. Fara indoiala.
Ce vroiam eu sa zic e ca in timp ce citeam aceasta poezie am avut impresia ca n-am lipsit nici macar o clipa. Ca toate sunt asa cum erau. Desi scrii altfel. Azi. Poezie obsesiva, chinuitoare, ca un urlet pe care stii sigur ca n-o sa-l auda nimeni. Dar totusi urli. ca sa impovarezi tacerea. Poezia ca o inchisoare, fara putinta de eliberare. Poezie rotunda, ca un ou micut micut, ca o zi fara seara si dimineata. Poezie foarte buna, dupa parerea mea.
Unii se vor intreba daca ai ceva de spus in poezia asta. Pentru ca, am eu impresia, trebuie sa stii ceva ca sa intelegi. Trebuie sa stii cum doare. Doar.

Carmen, cum am mai zis, acesta este un text absolut banal despre viata. Multumesc de intelegere. Stiu ca tu stii.
Bogdan, nu inteleg prea bine la ce te referi. Care critica, care solutii? Solutii la moarte sau ce? Iti stau la dispozitie pentru explicatii aici sau pe adresa mea de mail brigaela@yahoo.com

Habar n-am cum am ajuns pe aici. Vroiam sa spun doar atat: stiu. daca poezia de mai sus e sinceara, asa cum o simt eu, atunci as putea sa-ti spun ca undeva exista un barbat care o sa alunge toata educatia asta a nefericirii si te va iubi ca pe o minune. Daca nu e adevarata, numi ramane decat sa ma inclin in fata veridicitatii si emotiei care mi-a inlacrimat ochii.