Poezii

Uitare Iubește-mă dacă simți că mă poți iubi. Urăște-mă dacă crezi că merit ura.... Dar fii sinceră și spune-mi... Care este chipul Meu în mintea Ta..? Ce sunt Eu pentu Tine? Cuprinde-mă

CACornel Alexandru

0

0

Univers Semantic Sorb litere dintru-un cuvânt si înțelesul lor îmi adâncește mintea; cuvintele se descompun într-un decor nebun, ca o făgăduință așternută pe un

CACornel Alexandru

0

0

Renunțare… spre tine Sorții destinului mi-au arătat calea spre cer, însă eu nu am înțeles-o. Mă gândeam la tine… Pisica neagră, din colțul de noapte, mi-a explicat natura celor nouă

CACornel Alexandru

0

0

Amărât și plin de gânduri Îți compun aste rânduri, Scrise chiar de mâna mea Ca să nu mă poți uita. Nu-i frumos nimic în lume Mai frumos și mai plăcut, Decât fata care spune "Te Iubesc și

CACornel Alexandru

0

0

Vreau să Te omor, Pe Tine, iubito Si tot ce-ți e-mprejur… Vreau să Te scald într-o baie de sânge, acum, cât timp ești pură; să îmi amestec serul roșu cu trupul Tău! Vreau să distrug

CACornel Alexandru

0

0

Þi-aș curma suferința de-un veac, dar încerc să te las a îndura… un an, un secol, un mileniu… Îți vei crea din ea un templu din care nu vei mai putea, tu, biată ființă,

CACornel Alexandru

0

0

Se-ntind corzile credinței peste straturi de-alabastru – creieri diluați cu aburi, suflete încinse-n neguri… Noapte adâncită în extazul îngeresc… Serafimi uciși de beznă… Iar în

CACornel Alexandru

0

0

Am încercat să prind lumina vieții și să o sfărâm peste aureole pustii. Am încercat să pierd lumina vieții și să o împrăștii peste aureole pustii.

CACornel Alexandru

0

0

Singur am adus pământul de dincolo și, frământându-l cu sângele tău, am creat o materie neagră în care imnurile zeilor s-au pierdut. S-au transformat în praf, iar din cenușa muritorilor, pe

CACornel Alexandru

0

0

Intrând în valuri de-ntuneric, Aștept ca vise să împartă Un demon trist dar prea-puternic, Din ceruri deschizând o poartă. Aștept ca vise lungi și triste În negură să se prefacă, Să intre-n

CACornel Alexandru

0

0

O, dulce aporie, nimicul tău divin mă-mbată… În lumea plină de mistere, pe tine te găsesc… în ceață… În haos mă chemi tu pe mine, ca raza s-o așez după-ntuneric. Orbirea ta difuză-mi

CACornel Alexandru

0

0

Pădurea te așteaptă să vii, să te înghită în crengile-i mute; cu frunze putrede de fag, picioarele sfioase să-ți astupe. Iubita mea, te va chema pădurea să mori în sânul ei și bolovanii

CACornel Alexandru

0

0

Moarte adâncită în zăpadă, sânge picurând pe alb destin, moarte-nzăpezită în orașul nostru… S-au dus pe rând cu toții… Oameni schilodiți –pe gheață, câinii șchiopătând de un picior și-un cal

CACornel Alexandru

0

1

Către cei ce-n noaptea mare Au privit cu disperare, Le-adresez un joc de iale: Crunt adânc –ce încrunta jale! Niciodată-n pacea nopții, Sângerând în fața porții, Nu vă abdicați menirea De a

CACornel Alexandru

0

0

Sarcină și ideal, în lipsa ideilor abstracte... Curând veți dovedi că tot ce a urmat, într-un suav trecut s-a risipit deolaltă. S-a risipit deolaltă cu ceea ce ați cugetat în van și o

CACornel Alexandru

0

0

Din cerul plin de stele, Am adunat o ...stea Si-am spus atunci: Sa fie steaua mea! Noroc sa imi aduca,; Si-n galaxi necunoscute, Sa-mi caute perechea., Si te-a ales pe tine. Sa-mi fi mai drag

CACornel Alexandru

0

0

Te-am aruncat in mii si mii de stele, Te-am omorat in inima mea, Te-am cufundat cu Univers,departe de mine Si nu a fost de ajuns,nu te-am uitat. Acum,te rog ma iarta ca te iubesc, Dar nu pot din

CACornel Alexandru

0

0

Luciri de sticlă amăruie le guști cu limba prea uscată; luciri de sticlă otrăvită te-atrag să le absorbi mirosul. Luciri de sticlă amăruie îți scapără în gânduri limitate și să te ardă cu

CACornel Alexandru

0

0

Așa cum Soarele e Dumnezeu, eu sunt Soarele și luminez o lume aberantă… Dincolo de splină, Þi-am găsit o mână; Dincolo de ochi, O babă, prin deochi, Te-a turnat în ghioc Și-ți face

CACornel Alexandru

0

0

Strecuratu-mi-ai în suflet Liniștea de-a pururi vie. Pentru ea tu mi-ai trecut Trei livezi de iasomie. Dincolo-aștepta luntreașul, Să mă ducă peste râul morții; Din înalturi luna plină Mă

CACornel Alexandru

0

0

Ei bine... Cu mult timp în urmă, mi-ai luat ceva. Unicul lucru pe care l-am vrut cu adevărat. Acum stii cum e. Inima moare de moarte înceată... Pierzând sperantele precum frunzele... Până

CACornel Alexandru

0

0

Lungimile de undă neâncetat se schimbau și vocile morților linia sonoră bruiau neregulat, ciudat și sec… Fraze politice lungi și revoltate Acopereau linia pe frecvențele

CACornel Alexandru

0

0

Noroi și sânge aburind; pământ și apă, foc... Nu pot să văd cum curge vinul să-mbete pietrele din vad... Roșul abstract și-așteaptă timpul, să umple lingura de lemn și să hrănească ființa

CACornel Alexandru

0

2

Am pășit peste moarte... Sta întinsă pe frunze putrede Și era frumoasă și fragedă... Mirosea a trandafiri roșii... Iar frunzele, sub greutatea ei, Abia de se înconvoiau un pic. Și ochii-i

CACornel Alexandru

0

1

Sânge nevinovat… îți curge pe obraz; trăiești luminarea eternei speranțe. E sângele meu… ce-ți curge încet pe obraz; trăiesc luminarea eternei speranțe. În țeasta mea goală e înfipt un fier

CACornel Alexandru

0

0

Să-i dai cugetului formă, este un păcat... Să-i atârni conștiintei un pumn de pământ, este un păcat... Să sfarmi sentimentul în bucăți telurice... este un mare păcat! Să creezi din propria

CACornel Alexandru

0

0

E-aproape noapte-afară, iar vântul de pieie Geme, suflă și urlă, coboară în câmpie. O candelă aprinsă arde-ntr-un colț al serii, Iar lumea e cuprinsă de febra disperării. Sus, cerul e de

CACornel Alexandru

0

0

Noapte-i ce crede, e mijloc de noapte în vechiul castel părăsit… E noapte afară, e mijloc de noapte… în inima ta. Cerșindu-i încredere oarbă, atomul, bătrânului Univers, își crede menirea în

CACornel Alexandru

0

0

Din casă privesc spre închisoarea neagră: a trupului ploaie de lacrimi murdară. Cu prezentul suspin făr’ să vreau mă-nfrățesc; din mintea-mi nebună libertatea gonesc. Gândind ce pot, putând

CACornel Alexandru

0

0

În casă băteau razele soarelui de dimineață și o inconștiență tăcută mi te scotea la suprafață din pătura udă de transpirație. Palidă și goală –lumină rătăcită în vâltori de praf… E

CACornel Alexandru

0

0

Nirvana… Apari precum o zână stârnită din pustiuri, barcă, a suferinței, ce lunecă pe râuri… Iar eu, cristal de cuarț ce caută lumină pentru a străluci aici, în mină. Munți de pământ mă

CACornel Alexandru

0

0

Poate că merit nemurirea albă a unui chin filosof; poate că merit menirea divină a albastrului nor; poate că merit un val nebun ce mă iscodește în cale; poate că merit

CACornel Alexandru

0

0

Ploua cu frunze de fagi și în decadența bătăilor de inimi, îmi ascultam nemurirea de dincolo, chemându-mă, zâmbindu-mi… cu lacrimi… Am învățat să mor… Ca nimeni altul am știut să

CACornel Alexandru

0

0

Zâmbesc atunci când tu mă chemi de dincolo de viața asta aparentă și plâng atunci când mă gândesc că zeii mi te-au luat din astă viață aparentă. În visul meu n-ai mai venit demult; în reverie

CACornel Alexandru

0

0

Sortit, am fost chemat să-ți suflu visul; zâmbind, mi-ai arătat calea spre el. Eu te-am mușcat de ochii reci și umezi, iar tu mi-ai deschis pleoape de fier. Te-am adâncit în humă, cu stele

CACornel Alexandru

0

0

S-au rupt doi nori și ploaia a-nceput. Ploua încet, iar ultimul sărut mai dăinuia pe buza ei amară, ținându-i loc de vise, de coșmare. S-au rupt doi nori, s-au despărțit în zare și curg

CACornel Alexandru

0

0

Cum spui că timpul ți-a rămas ca să te joci cu el în două vorbe și să te-ntorci unde-ai rămas, când vorbele rămân doar vorbe? În orice clipă trece-un veac și-n orice veac mai uiți o

CACornel Alexandru

0

1

Vreau să-mi sodomizez surâsul și zâmbetul să mi-l sodomizez,și râsul… Vreau să te-apuc de tălpi și să te scutur bine, să-ți curgă sufletul din piept și să te ard… Să-mi cânți,

CACornel Alexandru

0

0

Singur am adus pământul de dincolo și, frământându-l cu sângele tău, am creat o materie neagră în care imnurile zeilor s-au pierdut. S-au transformat în praf, iar din cenușa muritorilor, pe

CACornel Alexandru

0

0

Ce gândește-un simplu om când poporu-i suferind? Ce gândește un bătrân când vede oameni murind? Rațiunea, judecata sunt de înțeles lipsite Când sunt oameni care mor în căsuțele

CACornel Alexandru

0

0

Iubita mea, ți-am ars sărutul și te-am acoperit cu cenușa lui înlăcrimată ... Peste trupul rece, de piatră vânătă, te-am mângâiat cu mâinile acoperite de cenușă... Þi-am dat viața

CACornel Alexandru

0

0

Cui vrea să mă-nțeleagă, că nu-s de înțeles îi spun. Cui vrea să mă priceapă, îi spun ca să priceapă… marea. Cui vrea să creadă că-s nebun, să creadă, nu mă supar, că-i spun să-și uite

CACornel Alexandru

0

0

Sânge din sângele meu ai împrumutat și viața, cu tine a-nceput. Mi-am deschis ochii și am văzut amintirea… Mi-am deschis ochii și am văzut ceea ce voi trăi peste o vreme. Viața se

CACornel Alexandru

0

0

Ploaie așteaptă, suflet de rouă… soartă amăgită de vreme… În mine, natura a murit. Ploaie searbădă, tristețe profundă… În goluri himerice se-ntinde lumea. Aștept un sacrificiu al

CACornel Alexandru

0

0

Arthur și-a tras sabia din vârful unui munte; dreptate face – frână a zilelor de mâine... Degeaba-ncerci un vis să-l ții aproape, degeaba cauți să nu dai pe spate; te-nalți

CACornel Alexandru

0

0

Cerul e gri și asfaltul e tot la fel de gri: un gri plumburiu de deces. Pe stradă își urmează lunga cale, un mușuroi de furnici... Se grăbesc spre cadavrul descompus al câinelui de pe

CACornel Alexandru

0

0

De ce nu mă ajuți să fiu un fiu, să fiu de-a pururi viu? De ce nu mă ajuți să nasc un foc din jar și-un umed vast? De ce gândești că nu sunt viu, când tu mi-ai fost părinte, fiu? De ce în

CACornel Alexandru

0

0

Și poate că lupt împotriva uitării, Și poate că mă-nfrățesc cu iluzia, Și poate creez un suspans infinit In viața himeră… Tot ce îți spun e un zâmbet ironic Și tot ce-ți arăt e un astru Ce

CACornel Alexandru

0

0