Poezie

Þi-am ars sărutul ...

Otilia

1 min lectură·14 iulie 2006

Mediu

Iubita mea,

ți-am ars sărutul

și te-am acoperit

cu cenușa lui înlăcrimată ...

Peste trupul rece,

de piatră vânătă,

te-am mângâiat

cu mâinile acoperite de cenușă...

Þi-am dat viața tristă,

din propriu-ți sărut...

pe care mi l-ai oferit...

Chiar de l-am ars,

ți l-am redat într-un suspin...

Ai suspinat când te-ai născut...

O mână palidă de lut ai fost,

dar prin iubirea ce ți-am dat,

din morți venit-ai,

ca să mă săruți...

Iubita mea,

ți-am ars sărutul

și din cenușa sa ai renăscut.

Acum sunt mort si rece,

draga mea...

Te rog , arde-mi sărutul!...

și-neacă-mă-n lacrimi de foc;

dă-mi buzelor roșeață pentru încă-o dată;

să te sărut în urmă ca pe-un mort...

Hai să pășim în nemurire:

odată eu,

odată tu;

căci împreună nu vom fi nicicând,

decât doar printr-un ars sărut...

în gând...

001.693

Cornel Alexandru. “Þi-am ars sărutul ....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cornel-alexandru/poezie/193595/thi-am-ars-sarutul

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.