Mediu
Ploua cu frunze de fagi
și în decadența bătăilor de inimi,
îmi ascultam nemurirea de dincolo,
chemându-mă, zâmbindu-mi…
cu lacrimi…
Am învățat să mor…
Ca nimeni altul am știut să trăiesc…
Recunoscând că sunt aici,
am refuzat să fiu acolo.
Cu lumină…
Un tren…
,,-De ce sunt aici?!”
Și nimeni n-a vrut să-mi răspundă…
,,de ce? de ce?” -întrebare!…
cu moartea…
Un compartiment cu draperiile trase…
Coridorul…
Sunt într-un rapid ce…
cu spatele spre viitor mă duce…
cu ironie…
Stau jumătate în compartiment,
iar cealaltă jumătate e afară… rece…
căci sparte sunt geamurile ce mă mint
și vântul mă îngheață…
iar dincolo e cald…
Stau între două universuri
și ușa ce o am în față
stă gata ca să mă lovească,
privindu-mă din umbra morții…
E vicleană…
Aici e cald…
aici e rece…
și am uitat demult că-mi este frig…
În mâna mea îmi șade soarta,
ori eu mă plimb în palma ei?
Acum o să vă las…
Cu ușa vreau să mă strivesc…
însă aștept semnalul de alarmă…
De ce nu-l trage cineva?
Între cald și frig aștept…
între afară și înăuntru
mă nasc,
trăiesc
și mor…
Acum mă las de tren condus.
Pe geam se vede viitorul
ce tocmai a trecut…
002055
0