Mediu
Nirvana…
Apari precum o zână stârnită din pustiuri,
barcă, a suferinței, ce lunecă pe râuri…
Iar eu, cristal de cuarț ce caută lumină
pentru a străluci aici, în mină.
Munți de pământ mă înconjoară…
Cum am pătruns aici?… Nu știu…
Din alb cavou?! ei mă omoară
pentru ca eu să mă strecor din lut, să-nviu…
Mă-ndrept spre fericire oare,
precum cristalul caută lumina,
tânjind spre veșnica lucire?!…
ori doar mă amăgesc și-mi spun :,,a ta e vina!”
De-aici, de unde sunt , din grota mea,
privesc luceferii de dincolo de mare
și cu stupoare mă întreb adesea:
,,din negură lucesc ei oare?!”
Chiar de nu-i văd, îi simt aproape…
De-aici, de jos , doar mă gândesc:
,,lumina e ce negura străbate,
ori negurile îi umbresc?!”
Înclin să spun că negura domnește,
căci unde nu sunt sorii stăpânește ea…
Dar dacă noaptea scopul își lipsește,
apare iar lumina?!…dintr-o nonexistentă stea?!
Și unde voi fi oare împărat:
aici, în alb sicriu, ce negru-l împresoară,
ori printre oameni, într-un pat
și-un bec ce face ochii să mă doară?
Niciunde!…
Doar acolo unde…
lumina, negura… vor dispărea
și-n locul lor… o voi dori pe ea:
,,Nirvana…”
001.953
0