Corina Gina Papouis

la margine de mine se poate vedea cu ochiul liber un hău căscat recent am suferit o cădere liberă cu revelații biblice după impact a urmat o inaugurare de viață nouă cu șampanie, măsline

aș suspina în fața apusului de soare privirea se zbate între neîncredere și extaz vocea și-a pierdut gingășia obrajii palizi nu mai știu să roșească în turnuri de castel fecioarele își

cînd ți-ai ucis premeditat idealurile iar sufletul îți este gol o cameră nemobilată în care nu mai ai nici măcar un gînd pe care să stai nu-ți rămîn decît două alternative: să te strecori

undeva, nu departe în mine am găsit o iubire pierdută mirosea urît ca și cînd nu-și mai spălase trupul în lacrimi de mult arăta rău ceva între o peninsulă a indiferenței și-o moarte

clipele se zbat fluturi prinși cu boldul în insectarul personal aseară am turnat ciment în clepsidră! de-acum înainte fiecare minut ce vrea să treacă dincolo de mine va avea nevoie de

\'jump\' strigă Abdulah un pas înainte cădere în gol pielea tresare la îmbrățișarea translucidă a apei/ un potpuriu de bule răcoarea umedă inundă ființa de jos în sus ajunge la tîmple/

m-am străduit atît de mult să duc o viață normală încît am ajuns să-mi pronunț numele de familie cu un oarecare accent într-o limbă peltică întreb în fiecare dimineață cît e ceasul dar

este atîta liniște între noi pînă și inima se oprește din cînd în cînd să asculte dacă mai trăim așteptarea a devenit un culoar îngust prin care gîndurile noastre se furișează tiptil în

și iată încă o zi se rostogolește în locul celei de ieri ori a celei de mîine cu minutele răvășite cu răsăritul neterminat lenea se-nfășoară în jurul gîtului ne leagă strașnic de piciorul

ferestrele mele bat spre nord * în anticameră lumea așteaptă cu nerăbdare de-o vreme înghesuită precum sînii în corset Piaget le-a explicat cum m-am împotmolit

uneori în zilele cînd sufletul crestează brazde adînci în asfalt îmi vine să trag cu sete dintr-un balon cu helium să mai înalț o zi alteori m-aș cățăra pe creștetul vieții să mă arunc

concertul din mine poartă numele tău fiecare notă se topește sub cupola inimii apoi se prelinge foșnind decadent înspre coapse și așteaptă mărul din care voi mușca este

indiferența ta mă dizolvă încet sînt o tabletă efervescentă uitată neglijent într-un pahar cu apă gîndurile mele cu ochi verzi sculpteză neobosit, cu mîinile goale zeițe fragede cu picioare

mîngîi pe-ascuns rănile vechi coame de armăsari pur-sînge cu glezne zdrobite în cursa pentru supraviețuire fac loc unor cratere noi, încăpătoare s-acomodez lejer suferințe de

izvorîm la început anii curg în pîrîiașe repezi apa sare veselă peste pietre, fără efort, cu dezinvoltură se-adună în rîuri, șerpi contorsionați lunecînd confident în mătci atent

dacă te uiți în mine vei observa că nu mai locuiesc acolo demult ți-am lăsat în loc carcasa unei femei docile și-o dragoste blîndă cu flori în pervaz am ucis trecutul mediocritatea mă

te foiești incomod tăcerea mea știe minciuna ți-aleargă nebună prin cap, dintr-o tîmplă într-alta un glonte gata să penetreze explicații mute aerul un beton moale, curge, încheagă umple

inima mea a devenit un organ inert un fel de apendice necesar supraviețuirii nu mai tresare la nimic bate monoton ca pendula din hol fără să-i pese de culoare, viață sau poezie stă cu ochii

nu mai crede nimeni în zori de zi ori în apusuri gri-ul lor are același efect de seră traficul - același miros de bani norii stau și ei atîrnați neatent de-o sîrmă ghimpată de care nu mai trage

era duminică după-amiază cînd ai venit să-l vezi (ultima oară te zărisem așa, în treacăt, la televizor într-un film american de mîna a doua) te-am privit cu dispreț, peste umăr, m-am făcut că

ne tîrîm elegant pe partea carosabilă a vieții frustrați pină în orizonturi de-atîta vacarm pescăruși, frunți asudate, sînge, trafic mănînci, dorm, HRH, războaie, din cînd in cînd ne ținem de

te-am ascuns cu grijă pe raftul din stînga sus în mansarda vieții unde nu mă știe nimeni din cînd în cînd te privesc cu pleoape închise prudent prin gaura cheii apoi îți respir părul cu