Corina Gina Papouis

caut bărbat cu palme aspre și privire lungă pînă-n orizont (o pîine scorțoasă din care se mușcă greu dar încă fierbinte la mijloc) îl voi aștepta la întorsura vieții cu un fluture albastru în

prin ferestre cu obrajii frecați de ger weekendul se deschide timid o crăpătură în parbrizul timpului împing ușa trec peste puntea de gînduri dintre fragmentele zilei ne regăsim glaciar/ în

fii atent! cînd ieși pe ușă ia-o la stînga și urmează-ți inocența cu ambiție după primele lacrimi scoate-ți mîinile din buzunare mergi cu spatele drept și bărbia sus să pari mai înalt ca

nu te grăbi să mă iubești acum (cît poți iubi în cîteva decenii) eu zic să așteptăm veșnicia ne vom petrece apusurile unul în liniștea celuilalt sub lespezi reci în ritm de iederă nu te

3.00 am o mașină claxonează orașul se-ntoarce pe partea cealaltă dezvelindu-și spatele spre periferii străzile-i sînt mai grele acum cerșetorii adună multe cartoane noaptea printre

am ajuns într-un punct sugerat teoretic la capăt de noi și început de ceva aerul vibrează liber între pietre albastre îmbrățișări druide sub cer păgîn în cercuri din ce în ce mai

sînt femeie îmi place să mut munții din loc din curiozitate să văd cum se privește lumea prin ochi de bărbat dimineața, după ce i-am învățat tot ce știu duc copiii la școală seara dacă

în clipa aceea cu lună plină mi-ai spus adio te-am ținut strîns în mine ca o ultimă suflare apoi te-ai dus prin lacrima grea neplînsă ți-am privit mersul sigur dizolvîndu-se treptat în

te așez în căușul metaforei unde porii firii se dilată ușor ca un baraj înălțat peste noapte te apăr de fluviul cuvintelor nespuse puhoaie sfredelindu-mi liniștea pe margini fără

lasă-mă să-mi adun gîndurile de azi într-un pahar de Chardonnay obsesiile se adună la piciorul patului/ învelindu-și tocurile în tine după ce pericolul a trecut/ am aruncat o grămadă de

în cîteva fraze ample ajung astăzi îmi port cuvintele mari cît o perucă roșie ala Cher proaspăt periată breton bombat terminat brusc deasupra sprîncenelor sub ele ochii lucesc

iubite ține-ți singur discursul de adio mai am doar cîteva minute pînă la metamorfoza în lebădă cînd voi cînta ‘I did it my way’ indeciziile tale moi, pufoase, dese s-au transformat an dupa

am observat timpul presîndu-și intens fruntea fără scrupule de aortă ca de-o vitrină cu gogoși calde la început m-am gîndit să trag de el să nu-mi mai blocheze aiurea minutele adunate în

ești un coloseum ecoul dintre sabia gladiatorului și sîngele-i adormit în arenă sînt zîmbetul giocondei firida prin care nu s-a strecurat nimeni încă împreună facem zilnic artă modernă

în noaptea asta va fi altfel mă voi așeza pe malul tău abrupt și voi aștepta sa te reverși într-un tsunami crede-mă, n-am să mai fug îți voi privi atent mîinile febrile te voi inhala adînc

primăverile se suprapun precum mașinile într-o parcare supraetajată la ultimul etaj sufletul se întinde pe spate cu mîinile sub cap sub un cer de duminică după amiază gîndurile zboară baloane