Ultimul sărut

era duminică după-amiază cînd ai venit să-l vezi (ultima oară te zărisem așa, în treacăt, la televizor într-un film american de mîna a doua) te-am privit cu dispreț, peste umăr, m-am făcut că trăiesc mai departe și am alergat la piață, cu lacrimi sugrumate de oboseală, am ales un buchet de gînduri negre cu gust de tămîie să meargă cu temerile și disperarea tu mi-l tot urmăreai, de departe, cu pași suavi dar siguri m-am enervat rău de tot am aprins lumînări și am aruncat cu apă sfințită așa cum m-a învățat vecina de la 2 dar tu tot după el luni, înspre seară, ți-am simțit deja gustul de zgură amestecată cu iasomie pe buzele crăpate de regret am înșirat niște speranțe în ordine alfabetică dar se făcuse tîrziu, prea tîrziu și mă tot uitam la ceas încercînd să traduc rostul așteptării, în ritm muribund de inimă octogenară în clipa aia am vrut să cred pînă și în Dumnezeu, dar nici El nu mai credea în El însuși așa ca m-am așezat și mi-am aprins o țigară de care deja mă lăsasem și am tras cu sete, în golul din mine, toate amintirile alb-negru de-odată s-a făcut marți, te-ai apropiat de patul lui cu o aroganță bine studiată in oglindă, niște îngeri cu aripi jegoase așteptau plictisiți la căpătîi iar cîțiva demoni se chirciseră și ei pe dulapul rămas fără medicamente în secția de reanimare de-abia atunci ți-am simțit gheața prelinsă din ochi alergîndu-mi prin venele lui ți-am gustat pămîntul de sub unghiile putrezite mirosul de clor și frigul din mine dansau un fel de blues fără rost cu văluri negre date pe spate te-ai aplecat peste trupul tatei abia licărind, ca o amantă a tinereții i-ai atins genele de plumb iar șoaptele voastre s-au amestecat așa puțin înainte de ultimul sărut