Claudiu Tosa

E un mod ușor neasumat de a sugera că e vorba despre aparențe — o mică tachinare, dacă vrei :) Evident că „poem pentru Toșa” nu e doar atât. Profunzimea începe să iasă treptat la suprafață pe parcursul textului, exact ca în clip. E o percepție duală: unde unii văd ceva ce pare a fi, alții văd ceva ce începe, încet, să devină. Altfel spus, profunzimea trece prin aparențe — așa cum cuțitul străpunge mai întâi coaja înainte de a ajunge la miez. La fel a ajuns textul tău la mine. M-a luat frumos de mână, plimbându-mă prin niște locuri, iar apoi, asemenea unui curier de la DHL, m-a dus în fața unei uși la care a sunat, lăsându-mă pe preș și plecând, fără să mai vadă dacă cineva o să deschidă. Pot să jur că am auzit pași dinăuntru, dar mai mult nu spun. Deznodământul e încă în plin proces de desfășurare.

Tu esti pe 5%, eu pe 40%. Asadar, chiar daca ai inceput inaintea mea pun pariu ca in realitate te-am ajuns demult :) Island Blues e despre posibilitati, poem pentru Tosa despre aparente. Island Blues e https://www.youtube.com/watch?v=V08Mt35MSis iar poem pentru Tosa e https://www.youtube.com/watch?v=XbByxzZ-4dI

Acum, daca l-ai mentionat pe Mircea, au inceput o gramada de nume sa imi tot vina in minte (ce vremuri...). Iar o data cu ele, o groaza de intamplari. Ai spus Mircea Lacatus si m-ai trimis direct in Valea Plangerii :) Si totusi, daca as fi in locul lui m-as intoarce. Multe lucruri nu mai sunt la fel.

Island Blues de la Ada, e un text foarte frumos. Nu garantez că reușesc mâine pentru că am în plan să mă îmbât din seara asta și să continui până poimâine, dar până la sfârșitul săptămânii trimit înregistrarea sigur.

E un text sensibil, chiar „neurologic” un pic :) Cam fragmentat pentru gustul meu, îmi plac însă atât începutul cât și finalul. Transmite un soi de naivitate extrem de comună fără de care însă textul nu ar supraviețui.

Romulus, textul se bazează suficient pe ruperi de ritm și schimbări bruște de plan, așa că, într-adevăr, în virtutea economiei ritmului dar și a fluidității, era necesar să schimb ceva. Îți mulțumesc pentru semn dar mai ales pentru interpretarea detaliată de mai sus.

Ada, textul e un intermezzo. Urmează desigur altceva, care va migra către orizonturi un pic mai diferite. Cu privire la scris, mulțumesc :)

Eu înțeleg că postmodernismul este acuzat că dizolvă reperele axiologice, religioase și ontologice – o teză pe care, personal, o resping, deoarece mi se pare excesiv de generalizatoare. Este ca și cum am afirma că „armele omoară oameni” – o observație parțial adevărată, dar profund simplificatoare. Unul dintre marile minusuri ale acestei perspective este demonizarea întregii modernități, fără nicio nuanță sau distincție. Mai mult, nu se face diferența necesară între relativismul metodologic (fundamental în știință) și relativismul moral sau metafizic. Această confuzie între relativism epistemologic și axiologic duce la construirea unui om de paie convenabil pentru retorica apologetică, dar irelevant pentru cei care caută o înțelegere nuanțată, nu doar țapi ispășitori ideologici.

Din motive personale nu pot confirma și nici infirma semnul zodiacal. Cu toate astea, comentariul tău este foarte pertinent și obiectiv. Nu o spun pentru că părerea ta trece drept una pozitivă, ci, pentru că ai remarcat joaca și borderlineul sentimental. P.S: Tipografiile sunt departe. Atât de departe încât nu cred că în realitate voi ajunge la ele, dar îți mulțumesc pentru gândul bun.

Comentariul tău m-a făcut să arunc o a doua privire asupra textului și mi-am dat seama că, din greșeală, postasem o versiune mai veche. În varianta finală, versurile „încerc să mă ridic / dar picioarele îmi sunt turnate în beton.” nu mai apar – le tăiasem tocmai pentru că fragmentau inutil textul. Așa că îți mulțumesc pentru comentariul constructiv, care mi-a atras atenția asupra acestei scăpări.

O stare suspendată între clinic și metafizic, unde somnul nu mai e biologic, ci teoretic. Textul pendulează între golul senzorial și excesele conceptuale, fără ancoră afectivă.

Iulia, mulțumesc, ești foarte drăguță. Ai dreptate, nu e o formă foarte frecventabilă iar în cazul meu se manifestă destul de rar, fiind mai degrabă o fază intermitentă și nu un stil constant. Apreciez foarte mult comentariul și mai ales steaua ta. Mă bucur că te numeri printre cititorii fideli ai textelor mele. Ce e drept, ai spus de nenumărate ori că ar trebui să încep din nou să postez. A durat ceva vreme dar așteptarea a luat sfârșit. Fie că mă crezi sau nu, nenumăratele rânduri în care mi-ai spus că ar trebui din nou să scriu au avut un anumit efect (la fel și textul Adei).

Ionuț, începuturile mele aici nu au fost despre părinți, ci, despre o fată, al cărui tată era prozator. Fata nu știu dacă mai e la fel, tatăl însă pare neschimbat. Dar la un moment dat am scris și despre părinți, ai dreptate. Mulțumesc pentru vizită și încurajări.

Doru, intuiesc că textul te-a deprimat la fel de mult cât și pe mine. Mărturisesc că ceea ce se vede e exact ce mi-am dorit, nici mai mult și nici mai puțin.

George, e perfect în regulă dacă măcar trei din versurile de mai sus au ajuns la tine. Uneori puțin înseamnă mult.

Romulus, e un text destul de abrupt în comparație cu celelalte. Probabil mai de „nișă” un pic, cu toate astea, dacă a venit, a trebuit să îl scot. Înțeleg că vezi necesare tăierea și esențializarea (probabil ca la un moment dat va urma și o revizuire a textului). Comentariul tău e pentru mine o analiză constructivă.

Am adăugat în comentariul meu că nu trebuie abuzat de flexibilitatea regulamentului tocmai pentru că, la momentul scrierii sale, îmi lipsea contextul complet. Eram, desigur, familiarizat cu cascada de scârboșenii, gratuități și inutilități atât din textele, cât și din comentariile lui Leo, dar puteam trăi cu asta: 1) pentru că ignoram foarte mult, și 2) pentru că mă obișnuisem deja cu ideea că tu ești în regulă cu comportamentul lui, atâta vreme cât rămânea într-o anumită limită. Luând în considerare însă ceea ce ai scris/descris mai sus, cred că răul pe care acest loc i-l face lui Leo e mai mare decât răul pe care el i-l face locului. Și cel mai bine, în primul rând pentru el, este să ia o pauză.

Sunt împotriva respectării „cu sfințenie” a regulamentului, după cum spune cineva mai sus, pentru că nu suntem nici la mănăstire, nici în sala de judecată și nici într-o distopie de natură freudiană, unde cu toții ne-am manifesta într-un mod anal-retentiv. De altfel, preluarea administrației site-ului de către Bogdan tocmai asta aduce: mai multă flexibilitate — de care, însă, sunt de acord că nu trebuie abuzat. Acestea fiind zise, mărturisesc că sunt în asentiment cu Ilie și cred că Leo ar trebui să rămână printre noi.

iar uneori, totul se rezolvă sfârșindu-se. mai ales când lucrurile sunt lăsate deliberat să degenereze - din motive care, pe mine personal, nu mă interesează. nu sunt supărat pe Ionuț Caragea, pentru că nu e ca și cum ar fi făcut ceva deosebit sau neașteptat față de ceea ce mă așteptam să facă. în același timp, îl cunosc suficient de bine cât să știu că și reciproca e valabilă - din perspectiva lui. dar, când Gennaro Gattuso rupe a opta tibie pe teren și ia al optulea, nu al doilea galben, fără să vină cartonașul roșu - se cheamă că arbitrul a futut jocul. așa că cel mai înțelept lucru e să-ți retragi echipa de pe teren.

Dragă Ionuț Caragea,

Atât textele, cât și persoana ta îmi sunt complet neinteresante. Dacă ți-am lăsat aseară un comentariu - al doilea, cred, din ultimii doi ani - a fost doar din bunăvoința de a oferi, măcar sub un text de-al tău, o opinie cât de cât decentă, comparativ cu ce-ți lasă de obicei musafirii constanți ai locului.

Nu e nevoie să-mi mulțumești, nu-ți face griji.

Cât despre cuvintele care nu-ți plac în ceea ce am scris mai sus - ele au o valență și un context evident din care derivă un sens anume și mai evident. Faptul că alegi să-l procesezi prin filtrul specific victimei e în întregime problema ta.

Caragea, îți citesc amenințările, desfac o bere, râgâi zgomotos și mă uit cum mașina de gunoi tocmai pleacă plină ochi din fața blocului. Presupun că și asta e o jignire din punctul tău de vedere, deși e o pură descriere a acestui moment în care mă aflu. Presupun că dacă ai vedea un cățel pe vine în timp ce te deplasezi la supermarket, l-ai reclama pentru că te jignește circumstanțial. Presupun că dacă-ți zic că te-ai pomenit la 02:30 dimineața cu comentariul ăla pe text de la mine pentru că m-a trezit din somn vezica plină și nu ma mai lua somnul, tot jignire ar fi, așa-i? Sau dacă, din întâmplare, prin subsolul vreunui text de-al tău, îmi vine ideea să îi dau cuiva link către cântecul ăsta

https://www.youtube.com/watch?v=6X9CEi8wkBc

și să îi spun că versurile sunt cel puțin la fel de mișto pe cât chitara?

Caragea, mă plictisești. Dar asta nu înseamnă că ești un tip plictisitor. Și nici nu îmi spui în realitate nimic. Dar sunt sigur că în general ai multe de spus. Pentru mine nici măcar nu exiști, deși te bucuri de prezență, formă, puls și viață.

Confunzi o obiecție de natură etică cu o amenințare. Nimeni nu te amenință. Te ameninți singur, prin autosuficiență, ignoranță și dramatism inutil specific unui nivel depășit de progesteron. Nu ți se vor comenta, puiuț, 350 de texte, și nici revizuirea despre care tot vorbești nu va depăși, în 90% din cazuri, o corectură de particulă sau o inversare de adjectiv. Asta dacă se întâmplă cu adevărat. Și chiar și-așa: pe cine interesează? E treaba ta, nu a comunității. Nu ridică implicații morale și nici nu încarcă istoria literaturii. Nu schimbă nimic.

Nimeni nu va muri dacă nu ții lumea la curent cu fiecare retuș, nu va fi compromisă nici securitatea națională, nici echilibrul poetic al universului. Nu va sângera nicio metaforă, nu va deveni nimeni steril și nici virginități nu vor fi pierdute din neatenție. Stai liniștit.

În plus, ai început să-ți marchezi teritoriul aluziv urinând în jur la tot pasul, cu insinuări transparente despre identitatea altor autori (cum e și cazul lui Doru Mihail). Nu e prima oară și nu impresionezi pe nimeni. Ai reacția tipică a celui care se simte insuficient validat și vrea să compenseze prin mici acte de control simbolic. De parcă ai spune: dacă tot nu-mi comentează nimeni textele, măcar să se teamă că știu cine sunt.

Micuțul șantajist și burghezul proletar complexat fac ce fac și tot ies din tine, la fiecare pas. Ai exact atitudinea omului de serviciu de la fabrică: cel care ascultă pe la uși, deschide scrisori, plimbă vorba dintr-o parte în alta și speră că, astfel, va fi promovat - de la desfundatul wc-urilor la deratizare.

am consumat-o pe Nina Hagen ca să-mi revin

https://www.youtube.com/watch?v=N0sjMNfpmmw

U-u-u-U-uhuhu-u-uUuuuu

Nu are legătură cu incultura, nu mai spune prostii. Când îmi place o spun la fel de sincer ca atunci când nu, asta e tot.

Dragostea e razboi, viața e iubire, nu mai enumăr că mă ia greața. Nici dacă erai sosia lui Mircea Radu nu putea fi mai rău. Combinația asta de autocompătimire și sentimentalism ratat, dublată de lirismul extrem de modest și stângaci, fără perspectivă, e moartea pasiunii. Mai bine i-ai pune titlul nunceagul ciufulit, lebăda castrată, intimitate compromisă sau maiou refolosit. Așa am ști măcar din prima la ce să ne așteptăm.

acum aproximativ 12-13 minute.

Nu ți se pare cam deplasat să te rățoiești la cei care aleg să te ignore? Au semnat membri acestui site vreo adeziune la Asociația Caritabilă Stefan Petrea sau vreun contract în care se obligă să te comenteze pe tine? Nu crezi ca e un semn cu privire la calitatea producțiilor tale când ceilalți aleg polemica sub alte texte în detrimentul comentatului textelor tale? Dar tu de ce nu comentezi pe alții, de exemplu?