Poezie
inima mea ca o piatră de moară legată de gît
3 min lectură·
Mediu
tata a fost morar și fiind unul care se respecta mi-a arătat toate morile
care existau pe la noi, mori de apă, mori de vînt, da, am văzut odată una
și mi-a arătat și mecanismele intestine, pietrele de moară, uriașe, rotunde
abrazive ca lipsa ta, undeva între negru și gri cu mici puncte strălucitoare
acolo unde gresia se făcuse sticlă de la atîta frecat, piatră pe piatră
așa cum macină inima amintiri
nici nu ți-ai închipui că vîntul poate mișca o astfel de piatră și o poate roti
în ciuda dimensiunilor ei, la morile de apă e mult mai credibil
măcar apa o poți vedea, îi halești viteza și căderea pe roată, pare mai ușor
de înțeles cum colosul de piatră strivește cu cel de dedesubt, bobul copt
blond și plin de soare, dădător de viață prin pieire, zdrobit la fel ca strugurele
doar că din el curge trupul, nu sîngele
apoi mi-a arătat morile cu valțuri și tăvălugi grei de metal crestat spiralat
ca o mîngîiere moebiusiană, șanțul începe pe o parte a trupului și se termină
pe celălalt care după ce se rotește, îi dă sărutul înapoi, de la început,
sărutul acestor tăvălugi ale căror creneluri se îmbină cu bunătate
și din care curge sîngele alb și prăfos al făinii în drumul ei sublim și integru
înspre o nouă viață
îmi mai amintesc, doamne ce bine că mi s-a întîmplat asta, cînd am făcut baie în grîu
ca într-o mare abundentă de soare și dragoste, a fost ca o beție a sîngelui meu tînăr
cu pîinea îndelung așteptată, aia neagră de două kilograme pe care o primeau bunicii
două pe săptămînă, două pîini negre pe care le luam într-o desagă, încă fierbinți
pînă acasă mîncam miezul dintr-una, atît de bună era și bunicul spunea
au fost șoarecii, nu, șoarecii
acum foamea de atunci s-a transformat în iubire și iubirea macină mai rău ca pietrele
unele amintiri sunt atît de grele că nu te mai poți ridica de pe scaun, nu mai poți zbura
te scufunzi încet de la etajul șapte spre subsoluri în care soarele
e cel pe care l-ai adunat și l-ai purtat cu tine toată viața, l-ai avut cu tine
te scufunzi de parcă și blocurile turn se topesc în căldură și sub greutatea inimii
atîrnate de gît ca o piatră de moară
te afunzi ca în mlaștină, te scufunzi
îți rămîne doar palma la suprafață pe care o vînturi de cîteva ori,
cum faci de obicei cu mîna, cuiva care pleacă.
04679
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Leonard Ancuta
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 416
- Citire
- 3 min
- Versuri
- 33
- Actualizat
Cum sa citezi
Leonard Ancuta. “inima mea ca o piatră de moară legată de gît.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/leonard-ancuta/poezie/14193079/inima-mea-ca-o-piatra-de-moara-legata-de-gitComentarii (4)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
CTCTClaudiu Tosa✓Ai imagini frumoase, unele memorabile. Bineînțeles, mi se pare un act reflex stilul declarativ. L-aș mai dilua/rări. Altfel riști să te prăbușești complet în patetism și autocompătimire.
0
LAam incercat ceva aici care nu mi-a iesit decît în parte. adica poemul e adresat cuiva iar acel cineva va ințelege ce am vrut sa scriu altfel, poemul e dedicat tatalui, si da poate ca pic putin in patetism, dar nu ma plang. am scris ce am simțit.
0
AASunt de acord cu Toşa - memorabil pe alocuri.
După aia, se simt lipiturile. Ai prea multe poezii într-o poezie. Taie-le! Altfel, devin plângeri.
După aia, se simt lipiturile. Ai prea multe poezii într-o poezie. Taie-le! Altfel, devin plângeri.
0
AACa să-nţelgi şi mai bine la ce mă refer:
"tata a fost morar și fiind unul care se respecta mi-a arătat toate morile" - acest vers trebuia să fie poem dezvoltat, nu vers. Mere, coş...
"tata a fost morar și fiind unul care se respecta mi-a arătat toate morile" - acest vers trebuia să fie poem dezvoltat, nu vers. Mere, coş...
0