Manuscris incomplet de la Marea Nordului I

Recul

în capătul străzilor înfundate
ale cartierului te-am căutat
scuturând seara stelele
ca pe cireși
ridicând capacul fiecărei ghene
cercetând atent cu lupa
fiecare diedru de ceață
și mustățile
tuturor pisicilor somnambule.

mi-am imaginat
că ai lăsat undeva un semn
o pată de sânge
așa că am început cu palmele
să citesc scrisul vertical
de pe trunchiul copacilor,
mi-am lipit sternul de fiecare gaură
a canalelor descoperite lasându-mi
inima să zdruncine
subsolurile și temelia orașului
și am sperat
că te vei desprinde de undeva
că-mi vei face măcar un semn
cu vârful arătătorului
pe lună
zâmbind în semicercurile varului desprins
de pe ziduri
sau că o să te prefaci vânt
și vei îndoi o linie de copaci
de pe marginea drumului în forma
numelui tău.

am crezut că pot ajunge la tine
pe aripile fumului negru
al centralei de la Cernavodă
încredințat că trebuie
să fii pe undeva
ascunsă
cu zâmbetul developat
în luciul vreunei ape
și antebrațul deghizat într-o egretă
care pictează dimineața cu ciocul
tăcută
de la miază-zi până la miază-noapte
am sperat să te găsesc.

dar
îmi este teamă iubita mea
îmi este teamă că eu te-am ucis
te-am ucis demult

și că acum doar caut
locul în care te-am îngropat de fapt.





Cireșari

la noi în oraș
umblă de la o vreme pe străzi
o femeie cu un cuțit înfipt în spate.
ar fi apărut
dupa spusele unui bătrân înțelept
într-o seară cu luna în creștere
și marte retrograd în scorpion.

acum două luni
spuse el
umbla cu o suliță
înfiptă în ea
iar la începutul lunii trecute avea
o katană în umărul stâng.

noi firește,
nu l-am crezut
până când l-am găsit dimineața
nedormit și speriat
după o tufă.
se ținea după mine azi-noapte
ne-a spus privind îngrozit în părți.

atunci am hotărât să stăm de vorbă cu părinții nostri
despre asta
dar ei ne-au spus că bătrânul e nebun
interzicându-ne să ne mai întălnim cu el.

într-o zi însă
trecând pe lângă gardul casei sale
i-am văzut pe doi dintre tații noștri ținându-l de mâini
în timp ce alți doi îl loveau cu pumnii.
cât ai de gând să mai otrăvești mintea copiilor noștri
data viitoare o să-ți scoatem unghiile
cu patentul
îi strigară lăsându-l lat între
două tufe de mure sălbatice
care l-au înghițit.

ne-am privit unii pe alții
și am înțeles
că părinții noștri ne-au mințit
și
că de fapt
există lucruri pe care ei nu doresc
să le aflăm
speriați probabil
că ne-am putea îndrăgosti de femeia aceea
pierzându-ne mințile
că i-am putea părăsi
și că ne-am putea părăsi
pe noi înșine
îndepărtându-ne de învățămintele lor.

sub cerul liber ca un cal sălbatic
între dărămăturile vechi ale sălii de sport
ne-am adunat
multe nopți de atunci
și am tot vorbit despre asta.

și pe măsură ce vorbeam
unghiile noastre se făceau tot mai lungi
spatele ni se încovoia
barba ne devenea tot mai aspră
iar lucrurile din jurul nostru
se micșorau din ce în ce mai mult
o dată cu întregul oraș

putând astfel să vedem
cum seară de seară
părinții noștri înarmați
pândeau femeile frumoase al cartierului
ucigându-le și aruncându-le în saci negri de plastic
în groapa mare de gunoi de la marginea orașului

dar ele se încăpățânau
să iasă de acolo
cutreierând mai departe străzile
cu fel și fel de lucruri înfipte în ele
și picioarele vinete
căutându-ne
contemplându-ne contemplându-le

iar părinții noștri
se încăpățânau și ei
seară de seară
să ne facă să credem
că aceste Ilene Cosânzene
nu există

și că viața
trebuie să fie pentru noi
la fel de plină de ratări
și dezamăgiri
așa cum a fost pentru ei
mai demult.





Strălucitor

de la un timp
mi-a crescut în piept o oglindă
pe care nu o pot dezlipi.
bărbații se opresc în fața mea
pieptănându-se, potrivindu-și nodul de la cravată
femeile se machiază
își îndreaptă bretelele sutienului
iar copiii
o aburesc usor și incep
să deseneze cu degetele
fel și fel de lucruri pe ea.

din când în când apare
și o fată
brunetă, cu buzele roșii ca o tufă de coacăze
talie subțire
și coapse puternice,
acoperă oglinda cu o perdea neagră
și îmi spune să mă odihnesc
în timp ce-mi mângâie obrazul cu dosul palmei.

ți-a cam crescut barba, îmi zice uneori
și atunci scoate la iveală un brici
strălucitor.
îmi stă bine așa, îi spun
lasa-mă,
în timp ce mă scarpin cu unghiile până-mi dă sângele.
iar ea se retrage cuminte, zâmbind
în mulțimea de oameni

știind că într-o zi n-o să mai suport
mâncărimea.





(greuceanu.reloaded #2)

s-a petrecut ceva Măria Ta,
mult ai așteptat
mai așteaptă o clipă
îi spuse Greuceanu împăratului
dându-și seama că îi lipsește paloșul.
fără el sunt de nerecunoscut, își zise acesta.

apoi iute ca gândul se întoarse
la locul în care răsărise stânca aceea
atunci când își căutase cuiul de la căruță.
se dădu de trei ori peste cap
prefăcându-se în buzdugan, o sfărâmă
își puse paloșul la loc și dădu să plece.

fix atunci un angajat al administrației locale
apăru de nicăieri
cerându-i autorizația de demolare
iar Greuceanu
începu să se cotrobăie.

și s-o mai fi cotrobăind și în zilele noastre.





Purnamadah

îmi rezem marginea palmei
de frunte și construiesc un pod
peste răsărit.
mi se pare că te zăresc acolo
în arcul dintre arătător
și începutul degetului mare
cu aripile desprinse
din smoala încinsă a acoperișurilor vechi
ai coada ochilor alungită
peste nonsensul previzibil al orizontului
cu mâinile întinse
ținând în fiecare câte un defibrilator
tu vii
să-mi bagi mințile în cap
și realitatea pe gât,
într-un exercițiu de altruism nemaipomenit
murmuri ceva
și toate lucrurile se dau din calea ta
ca în scena aia din Bruce Allmighty
când toate mașinile trag într-o parte
să treacă Jim Carey cu Ferrariul

chiar vii
atât de sigură pe tine

pentru că știi
că în cutiuța neagră din sertarul
biroului meu
pe care scrie Wilkinson Sword
având logo două săbii încrucișate
nu au fost bomboane.





Stare

ea se uită în ochii mei
de parcă ar încerca să citească
un contor.
ține în mână un pix iar pe o bucată de hârtie
exersează în contextul probabilității statistice
șansele ca ceva să mai poată veni din urmă.
eu tac
evit să-mi spun părerea.
părerea
lovită în orgoliu
mă face să-mi mușc buzele.
ea vede
și îmi oferă un șervețel
cu care încep să tamponez
îngrijorat
beregata părerii mele.





Flash

inima mea e o cheie franceză
cu care strâng ceea ce alții nu au fost în stare
să monteze așa cum se cuvine.

uneori vântul bate
iar stelele cu tot cu lună
stau să se desprindă.
așa că îmi potrivesc un pic sentimentele
cu care încep să le strâng mai tare
iar luna mulțumită
face o excepție undeva pe la 4 dimineața
și-mi trimite printr-un tunel de ceață
văzut
numai și numai de noi
o sticlă cu pălincă de Zalău.

la fel se întâmplă cu marea
când stă să se împrăștie peste întregul oraș.
o privesc fix și mă gândesc
la bunicul
și unchiul meu
cum mă purtau ei pe brațe vara
printre tarabele cu bigubauri
și vânzătorii de porumb fiert
și vată de zahăr
la nea Mehmet, acadelele lui
și cămara plină de zacuscă a lui bunică-mea
iar marea
încet
se potolește
trimitându-mi și ea
tot în jur de 4
3 calcani fripți
prin moș Dobromir.

diminețile pe la 4 sunt foarte ocupat
fac mămăligă în timp
ce-o ard în altruistul de serviciu

dar să știți că am și eu
momentele mele
în care nu mă simt prea în regulă
și vă jur
că i-as trimite și eu
atât calcanii cât și pălinca împreună cu mămăliga mea
oricui
ar veni numai un pic până la mine
să-mi strângă
gândurile
acolo unde le e locul.





***

sunt din nou în depresie
e bine aici. am un pretext
pentru toate lucrurile pe care nu le voi
face sau care-mi vor ieși prost, îmi spun.
dar depresia nu se lasă cu una cu două
mă încearcă
oferindu-mi uneori ocazia să mă salvez.
eu însă
lupt pentru ea așa cum Igor Pavlovici
s-a luptat mai demult cu un sat întreg
pentru ciobănescul pe care l-a salvat
din flăcări
și care după ce a mai crescut
i-a sărit într-o zi la gât.





Helen

își plimba degetele pe marginea pervazului
privind în gol
până când i-a sarit în ochi
grămada de frunze pe care mă rugase cu două zile
în urmă s-o arunc.

vreau să ne despărțim, a izbucnit isteric.

apoi au urmat țipete
ea împachetându-și lucrurile
eu despachetându-le
ea aruncând în mine cu tot
ce-i venea la îndemână
eu ferindu-mă.

ți-am spart farfuriile de la maică-ta
spuse sleită de puteri după două ore
așezându-se pe covor în mijlocul sufrageriei.
nu e nimic, i-am răspuns
e plin de farfurii albe
la secondul de peste drum.

apoi am povestit mult,
am râs, jucând Monopoly
am terminat împreună
o sticlă întreagă de Tequila și am adormit
unul lângă celălalt ținându-ne de mână.

dimineața
mai rămăsese din ea
un elastic de păr
și perechea de papuci
cu care obișnuia să meargă serile
la non-stop după țigări.

la ce te gândești acum ?
mi-a scris într-un sms mai târziu
în timp ce-mi pregăteam o baie
fierbinte cu sare de mare.

că ai plecat până la secondul
de peste drum să-mi cumperi farfuriile alea albe,
i-am răspuns,
apoi am aruncat simul în veceu și am tras apa.





Logo

să nu desenezi prea multe cercuri
cu degetele în nisip
te-ai putea pierde în ele
crezând
că străfundul fiecăruia
e o pernă pe care
gândurile tale s-ar putea odihni
și ti-ai putea împărți la nesfârșit
dragostea de-a lungul întregii plaje
iar oamenii ți-ar acoperi-o unul câte
unul cu cearșafurile
și atunci nu ai mai ști
pe cine iubești și pe cine nu.

să nu îți lași prea mult
picioarele atârnate în mare
s-ar putea ca din tălpile tale să curgă
fiecare pas pe care l-ai făcut vreodată
spre mine și apoi să nu mai știi
cum să mă găsești.

dar mai ales
când pleci înapoi la Zalău
să nu iei intercityul.
mergi cu personalul te rog
se circulă cu el atât de nasol încât
s-ar putea să cobori de nervi
la București
și să iei microbuzul înapoi spre Constanța.





Drona

în oraș
a apărut o dronă
plină de reguli
și principii sănătoase
care urmărește tot ce se petrece.
ai întors capul după femeia altuia
ai micționat pe un perete
sau traversat pe roșu
te trezești
de nicăieri cu câte un șoc electric aplicat
și o amendă care-ți vine prin poștă.
oamenii nu mai au încredere
să iasă din casă
spuse într-o zi primarul
la o conferință secretă pe tema securității sociale locale
desfășurată în subsolul unei clădiri
dezafectate cu pereții căptușiți în plumb.
după ce preotul orașului luă cuvântul
lumea hotărî să umple duminica bisericile pâna la refuz
și să se roage.

drona
dotată cu un filtru de securitate
care se activa în cazul adunărilor mari
de persoane constante dădu într-o zi buzna peste
credincioși în biserică amenințându-i.

atunci Dumnezeu o trăzni de o lua mama dracului
iar viața orașului își reluă încet cursul firesc.

până când predictibilitatea
începu
să se ridice la cer amenințător

ca un vrej de fasole uriaș
ca o frescă având pe ea anotimpurile zugrăvite în sânge
ca un os de frunte cu linii de buze întredeschise în loc de riduri
ca o potcoavă de cal ropotind de pe o stea pe alta
ca un genunchi vânăt îndrăgostit de lespezi.

așa că Dumnezeu luă o mână de țărână
suflă peste ea
transformând-o în acumulator
repuse drona în funcțiune
iar ea începu din nou sa viziteze oamenii
așa cum mai demult
vulturul mergea pe la Prometeu
să-l întrebe de sănătate.