Claudiu Tosa

Valentin, sunt cateva lucruri care se opun in text, in special cele doua evidentiate de tine, ai dreptate. Felul in care ai vazut si simtit finalul corespunde cu ceea ce am vazut si simtit si eu cand l-am scris. Iti multumesc.

Alexandra, iti multumesc pentru apreciere si sper ca viitoarele lecturi sa te binedispuna cel putin la fel de mult ca cea de fata. Ma bucur ca ai gasit in text valentele pe care le-ai enumerat, fiindu-ti recunoscator pentru sinceritate si vizita. O seara frumoasa iti doresc.

Imi place mai mult decat one shot. E mai inchegat si mai cursiv. De asemenea imi place cum se leaga strofele intre ele si mi se pare ca esti mai tu aici. E deosebita imaginea meduzei pe care o strabate lumina. Si cel putin la fel de reusit si finalul. As modifica "că nu o să o scufunde nimic" cu "că nimic n-o poate scufunda" - s-ar citi mai usor cred.

Multumesc pentru recomandarea textului.

Eu recunosc ca ma simt depasit. In primul rand e vorba de limbaj (nimic nu e mai obositor decat sa combini elemente de filosofie cu imagini suprarealiste in contexte ermetice) si in al doilea rand de context pe care eu personal nu il pot intelege. A spune ca "perfectibilul" vrea sa faca ceva e deja ca o personificare, o pseudopersonificare, care - din punctul meu de vedere - nu are ce cauta in genul asta de discurs sau scrieri.

Imi plac poemele pe care le scrii. Imi amintesc un pic de fracturismul lui Ianus, reusesti aproape mereu sa decupezi o imagine sau un moment dintr-un context. Intr-o modalitate subliminala, care gliseaza uneori intre metaforic si descriptiv. Cerceii sunt epicentrul acestui text :)

Alina, unii din noi nu prea inteleg cat de important e sa ai la ce sa te uiti atunci cand intorci capul spre trecut. A te putea masura cu tine insuti e la fel de important ca o putea face cu restul.
Despre partea de mijloc a comentariului tau am sa iti pot spune cu certitudine intr-o zi mai multe, ca si despre pauze.

Cu siguranta varsta ne face mai autobiografici. Impreuna cu experientele.
Citindu-mi niste vechi poeme acum doua saptamani ma intrebam cum de am fost in stare sa le scriu, ce-o fi fost in mintea mea, asa cum citind altele am reusit sa ma surprind intr-un mod placut.

Dupa parerea mea ca nu e lucru mai rau decat omul fara memorie lipsit de capacitatea de sinteza, analogie si implicit de identitate in spatiul cultural-spiritual pe care-l ocupa.

La recitire (atat in engleza cat si in romana)

Cred ca fara sa vreau nu mi-am postat comentariul integral. Mai era o remarca in final, anume ca a doua jumatate a textului mi-a evocat o chestie mai veche pe care a spus-o Marius Ianus: Arta se desparte de Dumnezeu atunci cand il pune pe om in centrul lumii.

E naiv, dar nu numai naiv, ci din pacate saracacios. Pentru ca te opresti in cuvinte mari, expresii directe, strofe mult prea declarative. Nu e nimic de descoperit sau de interpretat.

Naivitatea in sine nu e o problema, dar toate astea amestecate rapesc esenta.

Asta este un poem Mr. Muscolo, un poem care aparent pare ceva dar e cu totul si cu totul altceva, dovada sta finalul. Insertia scurtelor peisaje cotidiene este un plus si se potriveste foarte bine avand rolul de a destinde si in acelasi timp omogeniza atmosfera. Mi se pare foarte reusita si imaginea tramvaiului.

In general ideile bune cu privire la propriile scrieri vin in timp. Curgerea textului mi-a placut impreuna cu imaginile care sosesc la pachet cu un fel de nostalgie nehotarata, sublima. Referitor la stea, iti las un inlocuitor pentru ea momentan, ceva apropiat de starea pe care mi-a dat-o poemul tau
https://www.youtube.com/watch?v=Vmw_KUF_oaM

O atmosfera stanesciana si totusi originala, finisata sub amprenta unui stil matur si a unui lirism credibil, de care nu te poti dezlipi o data ce ai inceput sa citesti. Intalnim un univers miscator si dinamic care pare a fi ascuns in interiorul unei scoici.

Un text foarte reusit care emana o atmosfera usor suprearealista, ermetica, dar care respira prin simbolism, forta si imaginea din final care se deschide asemenea unui evantai. Primavara lui 77 se pare ca a fost plina de inspiratie.
Dar mai ales de oua albe.

In primul rand multumesc pentru popas.

Este corect ceea ce spui cu trei exceptii, anume, cumparaturile vrem nu vrem tot le facem iar barurile sunt si ele uneori bune resurse de spiritualitate. Uneori.
De obiecte la fel, vrem nu vrem, ne atasam. Tot uneori.

Cu privire la poeziile enuntiative sunt de acord cu tine fiind aici insa vorba de o chestiune de gust sau pur si simplu de stare.

Textele pe care le scriem sunt uneori asemenea constructiei unui drum pe care ne propunem sa-l facem din marmura dar din cand in cand ne mai scapa si cate o pavela.

Iti multumesc inca odata pentru popas dar mai ales pentru comentariul care scoate in evidenta parerea ta critica (imi plac parerile directe).

Cred ca asta e unul din textele mele preferate de pe site. Debordeaza de naturalete, asumare si sinceritate, combinatie care in mod normal ii face pe autori sa cada fie in patetism fie in telenovelism. Nu doar ca e reusit de la A la Z dar curge extrem de natural, fara sa aiba ruperi de ritm, fara sa aiba parti mai bune, mai proaste, mai slabe sau balast. E un poem complet cap-coada din care nici nu ai ce sa alegi. Pur si simplu autentic, fluent, fara metafore deosebite sau imagini cautate.

Am revenit asupra sa in ultima luna de mai multe ori, citindu-l si vizualizand (total involuntar) majoritatea imaginilor.
Imi place atat de mult incat imi pare nespus de rau ca nu l-am scris eu, recunosc. Textul vorbeste cu un aer si o voce care imi sunt foarte cunoscute si reuseste sa transmita o stare foarte credibila printr-un discurs 100% asumat, matur si totusi uitat undeva in spatiul din mijlocul clepsidrei timpului prin care nisipul mereu trece, indiferent pe ce parte e intoarsa.

uitasem sa spun ca "das Schöne" e forma corecta, legat de mottoul tau.

Pe scurt: mi-a placut. Nu sunt sigur in privinta ultimului vers, parca l-as elimina, textul citindu-se foarte cursiv si fara el. In rest nu pot reprosa nimic textului, i-as da o stea daca as putea. Imi aduce aminte de melodia asta a lui Jurjak https://youtu.be/vlgsYvD05zc

Sper sa am ocazia sa il cunosc pe Romica vara viitoare. Oamenii de genul asta ar trebui descusuti si apoi scrisa o carte cu povestile lor (cu drepturile de autor de rigoare desigur). Dar si felul in care ai povestit tu ar putea fi o proza foarte buna. In ceea ce priveste sfaturile lui Charlie C. sunt cat se poate de adevarate.

Iti multumesc pentru trecere si mai ales pentru gandurile cu care pe alocuri rezonez. Recunosc ca am fost tentat sa postez separat dar nu am atata rabdare, iar daca tin textele nepostate ma simt ca si cum nu le-am scris. Pe de alta parte incep sa le tot recitesc pana ma satur de ele crescand astfel sansa sa le sterg.

Fiind vorba de Zalau, a fost la un moment dat epicentrul existentei mele. Dumbrava, Bradet, Stadion. L-am cutreierat in lung si in lat si cred ca am trait o viata paralela acolo. In gara Zalau intra trenul mereu cu spatele pe atunci, nu stiu cum o mai fi acum. Ultima amintire legata de Zalau e din... Costinesti unde m-am intalnit cu niste prieteni care din lipsa de ocupatie cred (ei sustineau ca pentru cunostinte si "obligatii) au adus cu ei doua genti mari pline cu palinca. Motiv pentru care aceasta ultima amintire nu mai e chiar atat de clara. Jägermeisterul ar putea fi cel mult ucenic continutului respectiv.

Far Cry nu am jucat, dar am fost mare amator de Dead Island, Metal Gear, Return to the Castel of Wolfenstein, Unreal Tournament 2000 si demuuult de tot Delta Force in retea. Kraftwerk am sa caut in seara asta. Pe Faulkner il iau ca pe o recomandare, am sa citesc.

Bogdan, eu nu am fost niciodata in Budapesta, desi mi-as fi dorit foarte mult. De fapt cel mai mult mi-am dorit sa invat ungureste.

Nu as spune ca e neaparat ceva nou ca esenta ci doar ca structura. Pentru ca dincolo de forma se regaseste acelasi discurs specific tie care diseca asemenea unui bisturiu realitatea. In special la final prin imaginea picioarelor de tantari.

Va multumesc pentru trecere si semn.
Si eu cred ca ar fi putut fi postate separat dar, asa cum spuneam mai sus, daca le vad nepostate incep sa umblu la ele si probabil incep sa sterg.
Dupa ce le postez ma simt eliberat, oricat de amuzant ar suna, ma simt de parca nu mai sunt ale mele. Sunt in acelasi timp constient ca sunt multi cititori care o data ce au dat click si au vazut cat de lunga e postarea probabil inchid pagina fara sa citeasca. Asa cum e posibil ca unii sa citeasca doar unul sau doua. Poate pe viitor voi avea mai multe rabdare. Multumesc pentru cuvintele frumoase si semn.