Poezie
orbital
E.
4 min lectură·
Mediu
să bem georgiana
să bem străbătând
bulevardele goale
care seamănă cu niște croissante
pe care cineva a uitat să le umple,
în timp ce pescărușii se pregătesc
să se înfigă în dimineață
ca niște dălți
iar primele semne de rouă
alunecă pe fruntea lucrurilor
transpirate de emoție.
te aștept
în fața gării centrale
cu două sticle de desperados la jumătate de litru
numărând oamenii, rezemând zidurile
stând uneori de vorbă cu taximetriștii,
mă benoclez la vitrine și gagicile
pe tocuri care curg în grupuri
spre direcția Lanxess Arena
și zâmbesc
de parcă ai fi deja aici arătându-mi ceva amuzant,
cu o cască scoasă din ureche
ca și cum vreau în paralel
cu muzica să aud ce spui
îți desfac sticla, beau în locul tău
și tac foarte mult
ca nu cumva să-ți întrerup absența.
dau încet din cap
mișcându-mi umerii pe
Roudeep - Waiting for you
și caut împăcarea
pe care orice sentimental
ratat pentru că a refuzat suferința
o caută
traversând podul Hohenzollern,
inert
la miile de lacăte colorate
prinse de garduri,
eliberându-mă de tine
o dată cu vasele de croazieră
purtate de Rin
și reîntâlnindu-te
în fiecare evantai deschis
al vântului care-mi șuieră
pe la urechi
făcându-mă să privesc înapoi.
trec prin dreptul statuii călare a lui Whilhelm I
ținându-mă după un grup
de sud-americance matole
și-mi spun
că dragostea e doar o formă de însingurare optimistă
în timp ce una din fetele din față
zice ceva de "los cojones del caballo"
iar toate se opresc în dreptul statuii
și încep să facă poze râzând.
și mă opresc și eu cu ele
spunându-mi din nou
că dragostea e doar o formă de însingurare optimistă
rămânând acolo
privindu-le cum se îndepărtează.
sprijin în coate balustrada
privesc ouăle calului lui Wilhelm I
și îmi scot telefonul
încercând să le imit
sperând că o dată cu zoomul pe ouăle alea
râsul îi va trage un cot în gură
stării deplorabile în care mă aflu.
dar dau peste wallpaperul cu figura ta
și bag mobilul la loc
și ouăle calului lui Wihelm I
devin din ce în ce mai mici
iar tu din ce în ce mai mare
și întregul tablou e de un infantilism absurd
iar tu ești mai reală ca niciodată
și nu pare să mai existe scăpare.
până când
grupul de sud-americance matole reapare în capătul podului
trăgând de data asta o navetă de bere pe roți
și mă gândesc că poate totuși
există o salvare.
până la urmă nu ar fi prima dată
când m-ar chema Raul
iar pe bunică-mea Guadalupe,
care a murit când aveam 10 ani -
nu înainte să mă învețe spaniolă.
povestea asta
funcționează întotdeauna la sud-americance.
dar sunt cam sătul de povești
așa cum și tu probabil ești sătulă de mine
la fel cum și mie mi s-a luat de mine însumi.
se pare însă că nu vom scăpa prea curând
unii de ceilalți
și că dimineața se apropie.
dar nu la fel de repede
ca sud-americancele matole
care-mi fac deja cu mâna,
printre care te zăresc.
chiar mi se pare că te zăresc georgiana
cu mersul tău legănat
în camașa aia cu pătrățele mov-vișinii
scoasă din blugi, descheiată la ultimii 3 nasturi
îmcălțată în botinele tale negre lăcuite.
pe ceafa ta umedă cu părul strâns
văd cum strălucesc discret luminile stâlpilor înalți
și pielea ta miroase a șpan proaspăt
de parcă prin vene-ți curg
fierăstraie-n loc de sânge
iar cerceii tăi aurii
saturnieni de largi
sclipesc în lumina lunii
care stă să apună
și-mi zâmbești
iar eu las jos ambele sticle de bere goale
îmi scot căștile din urechi
îndreptându-mă spre fete
și-ți zâmbesc înapoi
și merg din ce în ce mai grăbit
spre ele
pentru că mi se pare că te zăresc georgiana.
doar mi se pare
în pizda mă-tii.
01313
0

remarcabilei metafore
"și tac foarte mult
ca nu cumva să-ți întrerup absența"
ce trădează dansul unei foste iubiri de o eleganță desăvârșită!