Alexandra Negru

6 am și mă sperie ploaia violentă care se lovește de geam fulgerele de pe cerul semi-treaz zgomotele unor sticle făcute țăndări de peretele unei clădiri din josul străzii mă găsesc de

Ciudat cum uneori îți devin apropiați unii străini, cât de ușor se leagă sufletele prin traume comune, cum tu, Luis, venit dintr-o țară îndepărtată, cu mâinile tale de

Am tot mai puține cuvinte pretențioase să descriu acest spectacol hidos, nici măcar nu am observat cum s-a întâmplat transformarea, cum am devenit acest mic monstru din vest, de care mă

când mă gândesc la fericire la siguranță văd lumina dimineții dintr-o zi de vară trecând prin perdeaua albă de in ușa deschisă spre grădină copacul înalt și leagănul din el radio-ul pornit de

Am învățat să mă topesc în ceața placidă dar vindecătoare a orașului, să trec fără milă prin mulțimea asta complet nefamiliară adunată în partea veche a orașului (fețe pictate, costume de tot

îmi lipsești și atunci singurătatea mea nu poate fi perfectă * dimineți reci ca-ntr-o roată experimentală dansez letargic pe muzica asta ca o tornadă o hologramă a tot ce aș fi putut să

Trec dintr-o țară în alta ca dintr-o viață în alta, beau sangria la apus în față la Sagrada Familia apoi o cafea în aeroportul din Milano, schimb patul de hotel cu banca tare de plastic, charlotte

mult prea multe gânduri reprim stând aici în clădirea cu geamuri puține abia să mă atingă soarele spf50 pe față să mă protejeze de monitor de privirea lor când stau cu spatele drept și sunt

Cum să eviți să simți chiar dacă ești lucid că-i nociv, să înghiți în sec tot ce vrei să spui ca pe un pumn de somnifere, fac un duș rece, mă scutur de ziua asta, las ploaia cu microplastic și

cine sunt eu fără tine sunt singură și lumea e imensă sunt mulți străini și fericirea lor e mimată nu e nimic real nu e nimic palpabil doar piese din mai multe puzzle-uri neterminate cine

Acum știu ce e iubirea. Momente lungi în care ceea ce te macină mă doare și pe mine. Tăcerea de după plâns e felul tău de a plânge. Nevoia de spațiu nu e abandon. Insistența mea nu e presiune,

Soarele răsare și unde e pace și unde e război, dar soarele pe timp de pace are raze blânde care mângâie pielea fina și curată, se reflectă în ferestrele caselor în care sunt copii fericiți și la

E decembrie iar și pe insta îmi apar imagini cu un new york acoperit de ninsoare și zăpada care strălucește în lumina ecranelor uriașe de pe zgârie-nori pare cumva magică tocmai pentru că aici nu e,

încă o zi sub lumina slabă a neonului, ed sheeran la radio ca într-o buclă și engleză cu diverse accente pe fundal, o ploaie violenta venită de nicăieri și apoi soare peste toată plictiseala

M-am îndepărtat o vreme de poezie, umbre și drame existențiale, ură gratuită și prejudecăți, rețele sociale, trăiesc lucid și cât se poate de asumat pentru că nu am nimic de care să fug sau să

Ne trezim, lumina ce ne lovește e unda de șoc care șterge toate călătoriile nocturne din memorie, rămân doar senzații, vânătăi inexplicabile, un tremur subtil. Ne recunoaștem

Urmăm un scenariu indecis de prea mult timp, inspir și expir încercând să mă calmez, clipesc des și îmi număr degetele de la mâini, luminițele din tabloul cu un oraș aglomerat și viu cum poate nu

Zilele trec, liniuțe albe zgâriate pe un perete aiurea. Sunt tripurile din cutia de sticlă suspendată deasupra cartierului, ochii tăi sclipind de dorință, chicotelile și alintăturile de

Nu mai scriu, nu mai călătoresc, nu mai văd peisaje mioritice tremurând în viteză în fereastra trenului, nu îmi îmbrățișez părinții, prietenii, frații, nu te sărut în locuri publice, nu

E frig aici și totul e străin, pândesc de după fereastra blocată o rază de soare, un om, un animal de companie evadat pe stradă. Lângă mine ești tu și încerc să mă conving că îmi ești de ajuns.

A mai trecut un an și anul nou mi te-a trezit cu lacrimi în ochi, undeva aproape de noi cineva murea și altcineva tăia friptura de curcan cu un cuțit rece, strălucitor, cineva spunea o minciună și

Am o memorie foarte slabă. Probabil de aceea sunt fericită. Pot să mă bucur la nesfârșit de aceleași lucruri simple de parcă le-aș experimenta pentru prima oară. Pot să trăiesc în prezent, să