soulmates

Ciudat cum uneori îți devin apropiați unii străini, cât de ușor se leagă sufletele prin traume comune, cum tu, Luis, venit dintr-o țară îndepărtată, cu mâinile tale de constructor, ochii negri pierduți parcă mereu într-o secvență de timp dureroasă, cum am descoperit că iubim amândoi furtunile violente de vară, luptele interioare ca într-un sanctuar de sumo, gyoza și soju, cum ți-am povestit într-o singură noapte tot ce am refulat și m-a rănit, cum m-ai lăsat să ating cicatricea ascunsă sub omoplatul stâng de când ai fost prins în răfuiala unor găști din orașul natal prin 2000, și pe tine, Ava, cu părul căpșună și ochi oblici de coreeană, cum am dat peste tine în metrou, citind o carte de Saramago, nu mai citește nimeni în metrou și când te-am văzut parcă s-a aprins un reflector deasupra capului tău, am fugit spre tine și ți-am spus asta, apoi am intrat în primul pub și mi-ai povestit viața ta, și viața ta era exact opusul a ce am trăit eu, cumva asta m-a atras cel mai mult, am vrut să te salvez, mereu vreau să salvez pe cineva, și tu păreai să ai nevoie de asta, dar eu de ce am nevoie, poate de oglinzi umane care să reflecte ce e bun și-i rău în mine, poate de un suflet pereche (eu chiar cred în asta), cu care să navighez harta asta plină de puncte necunoscute.