Poezie
nu știu
1 min lectură·
Mediu
cine sunt eu fără tine
sunt singură și lumea e imensă
sunt mulți străini și fericirea lor e mimată
nu e nimic real nu e nimic palpabil
doar piese din mai multe puzzle-uri
neterminate
cine sunt eu fără tine
mă fac așa mică seara atunci când pleci
îmi inchipui tot felul de scenarii
în care ți se întâmplă lucruri rele
și cineva îți găsește telefonul
mă sună
și-mi spune că nu mai ești
e destul să mi se inunde plămânii cu lacrimi
să uit să respir
de aceea stau până ajungi
la destinație
și aștept luminița verde de la chat
să se aprindă în dreptul numelui tău
e de ajuns
cât să pot să adorm
pe jumătatea ta de pat
să intru-n REM
cu un zâmbet pe față
cu senzația că pot învinge orice
asta face
iubirea ta
îmi dă super puteri
mă face să mă simt prostuță
mă face să mă simt magică
003
0
