Din filigorie, se vedeau pomii

Am ramas cu o stare pozitiva citind acest poem. Mi se pare mai natural si mai simplu de aici (ca inceput alternativ) "din filigorie, se vedeau pomii verzi,
înfloriseră," pana la sfarsit, partea de dinainte fiind, dupa parerea mea, nu foarte necesara, intrucat poemul reuseste oricum sa-si impuna autenticitatea.

E un poem drag, pentru că de acel Emilian mă leagă o simpatie literară anume, fiindu-mi personaj pe undeva, într-un proiect. Prima parte, zic și eu, fidel, după cum am scris, are, nominal, rolul ei, e un fel de preambul, cu o notă mai joasă și de justificare. E o derulare care a decurs comic, în scris, ca să spun așa, pentru că am lucrat mult la poem, mi s-au adunat idei (în el) și după mii de corecturi și idei noi, poezia s-a cam ”aglomerat”. Dar îmi e drag cum a ieșit... Poate ar fi trebuit să las pauza aceea între părți, poate chiar o voi face...

Mulțumesc din suflet pentru trecere! Data viit. aștept și o steluță! :):):) Glumesc, desigur! :)

Cred ca fara sa vreau nu mi-am postat comentariul integral. Mai era o remarca in final, anume ca a doua jumatate a textului mi-a evocat o chestie mai veche pe care a spus-o Marius Ianus: Arta se desparte de Dumnezeu atunci cand il pune pe om in centrul lumii.

Centrul lumii probabil este foarte misterios. Poate este un punct pe care nu îl cunoaște nimeni.

Ideea de Dumnezeu poate este cea mai mare, dar și cea mai contraversată din toate. Poate numai Dumnezeu să poată localiza centrul lumii, care este mai misterios (centrul) decât omul... E așa de important, centrul lumii, totuși nu este cunoscut!

Mulțumesc pentru revenire! :)

In general ideile bune cu privire la propriile scrieri vin in timp. Curgerea textului mi-a placut impreuna cu imaginile care sosesc la pachet cu un fel de nostalgie nehotarata, sublima. Referitor la stea, iti las un inlocuitor pentru ea momentan, ceva apropiat de starea pe care mi-a dat-o poemul tau
https://www.youtube.com/watch?v=Vmw_KUF_oaM

Cinste ferestrelor! :) Te-ai gândit că toate ferestrele se aseamănă, și că aproape niciodată priveliștile lor, care sunt afișate? Frumoasă muzică, mulțumesc mult! La recitire!

cu coordonatele actuale, îmi permit să mă avânt că este poate cel mai frumos pastel contemporan ce mi-a fost dat să citesc în ultima vreme. Antropologia, când increată, subliminală, când aluzivă, când directă, îi dă pastelului tău o structură de aleph, ca o invitație subînțeleasă de a trece dincolo. E un univers fenomenal, autoîntreținut înăuntrul ei, o entitate de care nu știu dacă să mă tem sau să mă pierd. Dan spune ceva cu intro-ul, poate ar fi fost de dorit să faci film, iar prima parte să fie șoptită, în timp ce restul să curgă fredonat. Uite, aberăm de atâta bogăție de imagine și stare. Felicitare!

Mulțumesc Bogdan, mulțumesc încă o dată și lui Dan! Mi-era teamă că poemul va trece fără nicio părere, în subsol, fără să primesc feedbackul necesar...

Poate e un pic prea mult să spun că e un poem pur alegoric, sau exagerat de augmentat, simbolistic, sau mitic, eu spun, din punct de vedere al conținutului, e mai mult o istorie de-a unei perechi, teama - simbol vechi! - că li se amenintă sentimentele. Un posibil mers de-a înaintelea fotografiindu-se gama de impresii personale ale protagoniștilor. (l-am scris în vreme de pandemie, și un pic asta m-a influențat).

Poate o să abordez și scenariu, într-o zi, mai înainte trebuie ”să mă trec”, prin teatru, așa cum mă gândeam, de o vreme... E complicat că te apuci de atâtea lucruri, te gândești că poate nu apuci să le faci pe toate. Deși poate e numai o iluzie, dată din faptul că omul vrea să facă prea multe :):)

Cu sincere mulțumiri!!!