De la Trei Papuci la Căpitănie

Intre Trei Papuci si Capitanie exista un drum care merge usor pe marginea falezei si care duce la o alimentara. Alimentara aia are un numar, nu il mai stiu exact, cred ca era 35, sau 75. Vindeau pricomigdale acolo. Pe drumul ala e plin de case a caror arhitectura pare o imbinare intre impresiile istorice ale orasului si o natura gotica, a carei plante si copaci se agata sublim cu unghiile de marginile ingalbenite a ceea ce unii numesc parte istorica a orasului sau zona veche. In mod paradoxal, starea descrisa de Eliade in La Tiganci nu pot spune ca am trait-o in Bucuresti, am simtit-o in schimb pe drumul ala dintre Trei Papuci si Capitanie, vara, cand adesea mi se parea ca am ajuns la capatul lumii si ca nu ma mai pot intoarce, intre pisici vagaboante, turisti, ziduri vechi, gardurii vii, canicula si vant sarat. Ma gandeam demult ca ar trebui restaurata zona Trei Papuci, ar trebui facuta o plaja pe cinste, ulterior am inteles insa ca victoria micilor dealuri, buruieni si bucati de iarba amestecata uneori cu pustiul si resturile de bucati de hartie si chistoace de tigari conserva mult mai bine acea parte de lume, decat ar face-o niste sezlonguri imaculate, albe si vreo terasa cu muzica house. Vara, cand in miez de zi soarele te apasa pe crestet ca pe un dop in gatul unei sticle de vin, mergand cu un porumb fiert in mana si tricoul facut turban in jurul capului, se simte acolo, pe drumul ala, ceva ce nicaieri in alta parte nu se poate simti.

Romică de la Geamuri Multe de lângă Farul Albastru îmi prilejuieşte întâlnirea cu Jumătate de Infinit. Da, bine ai numit itinerarul acesta “drumul oaselor”. Între Trei Papuci şi Căpitănie, unde dă Strada Zorelelor în mare, extremitatea nordică eu am numit-o, prin anii eclipsei totale de soare, Ţărmul Înalt. Pe ţărmul acesta am trăit răsăritul soarelui o vară întreagă. Tot aici am localizat Cazemata, Farul Albasru şi Terasa lui Herimon, … Când e vorba de gânduri bune, este păcat să le ţii numai pentru tine şi să nu le spui prietenilor. De aceea, ce-am aflat cu Maria din Montreal la Geamuri Multe ţi le spun şi ţie. Romică, băiatul de casă al cârciumarului, pentru un ţoi de ţuică te ţine de vorbă cu verzi şi uscate. Dacă vrei să scapi repede de el îi dai de la început 10 lei şi-l rogi să te servească cinci minute de linişte şi el înţelege. Vine cu o cafea şi-o bere, restul de 3 lei face ţoiul de ţuică. Astăzi Romică era în vervă mare. Maria cu care eram pentru portrete din cârciumă m-a rugat să-l las cu noi la masă. Ne-a povestit Romică verzi şi uscate, printre care şi aceste gânduri ale lui Charlie Chaplin:

“1. Iubesc să mă plimb prin ploaie, pentru că nimeni nu-mi vede lacrimile.
2. Cea mai pierdută zi din viață, este ziua în care nu râdem.
3. Șase dintre cei mai buni doctori din lume sunt:
3.1. Soarele
3.2. Odihna
3.3. Exercițiul fizic
3.4. Dieta
3.5. Respectul de sine
3.6. Prietenii

Păstrează-le în toate etapele vieții tale și bucură-te de o viață sănătoasă...
Dacă vezi luna, vei vedea frumusețea lui Dumnezeu...
Dacă vezi soarele, vei vedea puterea lui Dumnezeu...
Dacă vezi o oglindă, vei vedea cea mai bună creație a lui Dumnezeu.”

Sper sa am ocazia sa il cunosc pe Romica vara viitoare. Oamenii de genul asta ar trebui descusuti si apoi scrisa o carte cu povestile lor (cu drepturile de autor de rigoare desigur). Dar si felul in care ai povestit tu ar putea fi o proza foarte buna. In ceea ce priveste sfaturile lui Charlie C. sunt cat se poate de adevarate.

Cum ziceam și în precedentele comentarii la texte mai vechi ale autorului, se pare că se optează pentru un stil eclectic (prezent, de altfel, în mai mică proporție, și textele scrise în anii trecuți), cu o îmbinare, aparent întâmplătoare, între prozaismul și lirismul expresiv. Văd că anul acesta apare mult mai des motivul florii-soarelui, poate unde e și mai pronunțată o anumită viziune solară a creației. Ingenioase mi s-au părut în special versurile „Cu P scris pe piatră/Şi i, care se ţine după mine/Cum mă ţineam eu în magazinul din colţ/De fusta mamei, ca să nu mă pierd”.
P. s. Romică ăsta de care vorbiți seamănă cu acela de la terasa (întâlnit în iulie 2011), care spunea, în poemul pe care l-am scris împreună: „dă-mi, domnule, un leu/eu știu să-l beu/cu sorbituri mici/de nectar/și de n-ai mărunt/găsim rest/o lecție de acrobație/într-o beție”.

De aici, de unde clipa e izvor de vis şi dor
Stau pe dunga unei rame şi privesc cum trece-un nor
Peste gândul întâmplării unui răsărit de soare
Cea mai vie amintire, semn de carte de-nvăţare
De la toţi şi de la toate poţi lua învăţătură
Încă, încă o tură…

Nu spun o noutate, dar merită să învăţăm
Uneori merită să uităm
Tot ce face parte din viaţa noastră
Merită privit cu multă dragoste
Cu iubire şi cu luare aminte
Că nu degeaba spune poetul
“Învaţă de la toate că totu-i trecător…
Ia seama, fiu al jertfei, prin lumea-n care treci,
Să-nveţi din tot ce piere cum să trăieşti în veci!”

De aici e loc de întors cu carul. Când eram amicul numărul unu
al pictorilor de la mansarda de pe Strada Doamnei nr. 1,
matematicianul Dan Radu, olimpic roman, redactor al
Gazetei Matematice seria A, (aducă pentru profesori), fost asistent al lui Grigore Moisil,
Era numit Matematicarul. Amprenta lăsată de Dan Radu a trecut asupra mea.
Aşa, pe lângă Slotrius, Zelkanu şi Cristofor, în scrierile mele au apărut
şi Matematicarul, domnii Logaritm si Radical, Dan-Tudor Vuza, Romică de
la Geamuri multe, Cormoranul de la Casino, Mătăsăreanu, Maria din Montreal,
Lăcrimioara din Siracuza... Matematiceşte vorbind, dacă stai şi asculţi părerile oamenilor,
îţi dai seama că n-ai vorbit pereţilor şi nici pereţii n-au lăsat loc ferestrelor întâmplător…