Claudiu Tosa

citeste cu voce tare poezia ta. nu ti se pare ca \'reincarnat\' si \'iubito\' cam zgaraie la ureche ? la inceput seamana a tendinta de ars poetica dar apoi se cam strica.

ce vroiam sa-ti spun e ca-n comparatie cu primele tale texte ai facut ceva progrese. lasa poezia sa vina cand vrea ea si nu cand vrei tu, din cate observ eu ar putea iesi ceva bun cu rabdare. iti dau si eu un sfat pe care mi l-a dat un prieten comun cred, fa-ti timp si citeste-l pe Nexus cap coada.
merita

numai bine

e pe dracu!!! poezia e ca si femeia. daca nu-ti vine sa io tragi dar ea vrea o refuzi ? schimba ca te sparg:)

mi-a placut foarte mult aceasta poezie. deloc inzorzonata in absenteisme spirituale fatale, imagini abstracte si pretiozitari. pari foarte matura si sigura pe tine si-n acelasi timp totusi, un pic copil. textul tau e unul care respira si se lasa respirat de cititor. mi se pare incredibil de simplu. ca si comparatie cu textele tale "contemporane", as spune ca aici esti foarte naturala, in vreme ce in prezent pari mai degraba... cum sa zic, "pornita sa scrii", usor grafomana. e unul din cele mai frumoase texte ale tale (din cate am citit eu).

multa sensibilitate si multa toamna. chiar daca nu este poezie nu este nici literatura. e mai degraba o foaie de jurnal si-atat

un poem slab, supraapreciat, care nu imi spune nimic, a carei prima jumatate cade in derizoriu intrucat toate acele enumeratii nu induc niciun sentiment. in sensul ca, nici nu contribuie la crearea vreunei imagini ( sunt efectiv aruncate anapoda ) dar nici nu ofera vreun crescendo.

mai mult decat atat, vocabularul autoarei pare atat de redus, incat te intrebi, ce fel de pictorial vrea sa tese folosindu-se de atatea imagini si expresii comune, afumate si plictisitoare, care nici macar luate in ansamblu nu stau in picioare.

nache pare a-si dori sa fie la moda, in poemul asta (poate in realitate nu-si doreste, dar poemul e scris atat de prost si partinitor la stilul modern incat asta e senzatia pe care o lasa). hop-top, niste rufe murdare, nostalgii, supe, fotolii, una doua metafore si iata poezia moderna. adica poezia extraterestra, asa cum si autoarea isi recapata puterile extraterestre la final (imagine atat de absurda, incat ma abtin sa spun mai mult).

am recitit textul si probabil, sunt un om fara suflet, lipsit de viziune si insensibil la scrierea celor ce-si deschid \"cu adevarat sufletul\", din moment ce nu pot fi de acord cu parerea antevorbitorilor mei, cam multi la numar de altfel.

pur si simplu este un text ratat, al carui loc este in atelier. daca era scris de un nou venit, de abia ar fi avut sansa sa intre in prima pagina.

poeziile sunt ca proiectele de finantare. degeaba ideea este grozava daca expunerea sufera.

romantism si nostalgie bine dozate, cu cateva simboluri cum ar fi trenurile, iarba si spuma tatei de ras. in general lumea se cam foloseste de chestii de genul doar pentru a poetiza pe marginea lor fiindu-le mai usor sa scrie. la tine este invers, tu ti-ai continuat ideea si ce mi-a placut foarte mult e ca in final, din scurtul metraj al unor chestii adolescentine rememorate + remixate ai scos faza cu ingerii. ultimele 2 strofe mi se par foarte bune.

scrii foarte feminist. ai uneori niste tresariri dar in rest, foarte feminist, foarte visator. mult prea visator si imagini/metafore mult prea facile si comune. legat de facebook, nu trebuie evitat. el pur si simplu nu trebuie folosit. e cea mai cretina inventie posibila dupa parerea mea. facebook, hi5, etc.

tudor, eu ti-am citit multe creatii, si tocmai in ciuda faptului ca am gasit mereu gasesc ceva nou, am spus ce-am spus mai sus.
era ca o intrebare retorica de fapt.
nu-i vorba de limbaj, e vorba ca mereu e ceva ce place si surprinde in poezia ta.
\"atat\"

comentariile tale sunt ca un dus rece. imi plac pentru ca par foarte obiective, si chiar daca sunt unele puncte in care parerile noastre nu coincid, simplul aer sincer si obiectiv pe care il ai ma relaxeaza si imi da posibilitatea sa-mi citesc textele si mai putin subiectiv decat e posibil sa o fac, ca autor.

poemul acesta nu e o polita de platit sau doamne fereste, vreo vendeta. o sa fac o comparatie cu un film care mi-a placut (fara sa aiba vreo legatura cu poemul, doar ca-mi dau seama ca e foarte potrivit ceea ce mi-a venit acum in minte). poemul, pentru mine, este identic cu ultimul telefon pe care il da Mel Gibson in filmul Payback (desi asta e sensul titlului in engleza, nu e vorba de nicio polita/vendeta) din 1999. inseamna fix ce a insemnat acel telefon din acelasi motiv.

in legatura cu claritatea, eu am simtit nevoia sa fie foarte clar, pentru ca au mai fost si alte poeme (insa mai neclare - asemenea telefoanelor lui Porter catre Bronson din biroul lui Carter si din resedinta lui Fairfax - din filmul mai sus amintit). ei, la un moment dat trebuie sa vina si ceva clar. o comparatie mai buna nu exista.

stiu ca exista pe alocuri combinatii de abstract/suprarealism cu urban. am incercat sa nu ma indepartez de niciuna din ele si sa gasesc un echilibru, cred ca-n unele pasaje chiar am reusit asta. ma voi gandi la ceea ce mi-ai sugerat referitor la partea de dupa carcasa metalica.

in ceea ce priveste autoconfesionalismul ai dreptate. el este si nu este de lepadat. cred ca este important cum il 'exploatezi' ca sa zic asa. e important sa nu te repeti si sa nu cazi in derizoriu insistand inutil pe anumite imagini si sa accepti ca unele lucruri nu iti vor iesi/suna bine niciodata.

cred ca intr-adevar, asa cum spui, expresiile triviale ar merge un pic restranse.

mersi pentru vizita si comentariu.
te mai astept, adrian.

Ti-am citit multe texte din urma.
M-ai facut curios rau :-)
Am intalnit si o distributie postmodernista alternata putin cu o umbra de simbolism.
E o combinatie interesanta.
Te mai citesc.
:)

ultima strofa e simpatica. desi primele-s un pic imature, totusi, pe baza ultimei strofe, s-ar putea face ceva frumos. ce mai faci tu robert?

e prea vizionara pentru mine si usor prea previzibila. in sensul ca oricum continui asa cum incepi.

exista multe imagini frumoase si reusite in poeziile tale, insa ce ma enerveaza uneori este faptul ca nu esti deloc optimista. prea nostalgica. atata.

e enervant si zic asta pentru ca nu rezolvi typo-urile alea. poate asta e si unul din motivele pentru care ai destule texte la atelier. do something

text dus la limita extremitatii banalului in care autorul ne arata inca odata ca e intr-o criza de inspiratie-n ceea ce priveste subiectele si limbajul.
chiar timpul trecut folosit abuziv in majoritatea textelor ne da de inteles ca nu trebuie sa ne asteptam la ceva nou.

asa si ?

ca si o concluzie, cred ca scrii simpatic. problema e ca uneori devii mult prea personala, fapt care iti ermetizeaza poemele. iar o alta problema e ca uneori esti mult prea directa, sau unele versuri sunt mult prea naive la prima vedere, in opozitie cu unele care exprima o maturitate lirica de o foarte buna factura.

mi-a amintit de melodie, de momentele in care o ascultam si pe unde eram.
ehei floriana, ce ai mai crescut fata de acum cativa ani cand te comentam :)

scrii un pic mai curajos.

chiar sunt filme de scurt metraj, reale. ai observat bine, multumesc.

mie mi-a placut mult finalul ultimei strofe. mult mult. salveaza poate orice chestie sensibiloasa de pe alocuri.