Cezar C. Viziniuck

în miezul zilei o mușcată pe pervaz - pisica zen

sub o ploaie visuri transprente sub o minte suflet viu transparent și viu a căzut și a scăzut și din vise nu se naște nu e somn nu e povară nu e albie de râu nu e geamul peste geamuri nu e

zi ploioasă - verdele copacilor nu este la fel *** sunetul ploii - în fiecare picur prins felinarul

noaptea pe lac nicio barcă de pescari - concert de broaște

cer fără nori - rândunica bea roua florilor de mai *** casa în umbra cireșului înflorit - pisoi la soare

dormi te privesc adulmecând parfumul tău de trandafiri am mușcat din spuma sânului tău și am fost infectat cu veninul iubirii femeie în încleștarea viselor mele mi-ai apărut fragilă fără

Ninge. Fulgii cad răzleț în bătaia vântului. Iarnă de vis cu troiene ce te întâmpină călduros la fiecare colț de stradă. Înjur primăria - nu clădirea, ci, funcționarii iresponsabili în frunte cu

floarea ce surâde în zori când soarele își răsfiră primele raze în fereastra dormitorului când primele raze ale dimineții își fac prezența pe patul unde noi doi am făcut dragoste o noapte

Îndrăzni, totuși, s-o mai întrebe: - Atunci... chiar ai o familie? Brândușa nu-și ridică privirea și continuă să se joace cu firele de iarbă. O munceau gândurile. O durea inima. Apoi, în cele

Unchiul meu, numit de noi Ion, A murit de băutură, vere, Lovit fiind de un camion Ce transporta-n ladă numai bere.

Din senin ne-au înghețat toate gândurile... Poate suntem alții, poate am plecat, orașul acesta, plivtisit, s-a spânzurat, cărțile și-au știrbit rândurile. Râsul ni se sparge alături dospind în

- Doamnă Scutaru, n-ați vrea să mă țineți de mână? Mi-ar plăcea tare mult să mă țineți de mână și să ne plimbăm împreună. Dorina luă mâna mică și caldă într-a ei. Totul în jur avea un ușor iz de

ieri după masă m-am certat cu șeful. mi-a zis că-i criză și nu mai are bani de salarii. m-am enervat și l-am întrebat unde-s banii scoși pe spinarea mea. mi-a râs sarcastric în față. - ce-ți

Bucovina... Dealuri înalte, cu păduri revărsate anunțând munții. Și oamenii au aici vocația ascensionalității. Le privesc gesturile, le caut privirea - sunt dinamice și agere, hotărâte și demne,

Așteptând răsăritul, am lăsat întunericul să pună stăpânire pe timp. Mi-au paralizat picioarele; mi-au înghețat ochii, urechile, mâinile și sufletul, dar eram liniștit. Știam că soarele n-a

sunt dâre de nisip mort sunt picuri de licoare a sorții e o plângere a eternității

\"Stai pusnic blând, și-arată-mi calea Pierdută prin ponoare, Spre-opaițul ce-nvie valea Cu rază-nbietoare. Căci, fără stea și trist, colind Cu pasul istovit Prin beznele ce-și tot

La poale de deal, vulpea se strecoară, Soarele din cer razele-și presară, Dar iubita mea zace nemișcată. La poale de deal, floare dulce crește, Dar iubita mea nu se mai trezește; La poale de

Septembrie cerne-n munte ploi Și frunze moarte pe poteci Și vărzuiește-n dimineți Poienile cu brume reci. Molizii-i stau împotriviți, Pe goluri muntele-i ca nins, În rarii fagi penetul

Ora amiezii. Pe lângă mine trece o bătrână mărunțică, adusă puțintel de spate, într-o cațaveică gălbie, cu-n tulpan negru pe cap. Ce-o fi căutând pe plajă? mă întreb. Probabil că trece de la Vama la