Sari la conținutul principal
Poezie.ro

De ce 25 decembrie și nu o altă zi pentru Nașterea Domnului

Fiindcă tot ne aflăm în ziua de 25 decembrie, zi ce semnifică din punct de vedere a creștinismului Nașterea lui Iisus Hristos, vreau să scot ân evidență câteva adevăruri ce au fost confirmate de

@cezar-c-viziniuckCVCezar C. Viziniuck
0
0

Problema ființei și daseinul la Heidegger

Ce este ființa? O definiție a ființei nu poate fi decât circulară și, deci, absurdă, pentru că, nu putem defini acest termen, decât folosindu-l, de exemplu: „ Ființa este aceasta sau

@cezar-c-viziniuckCVCezar C. Viziniuck
0
0

Orgoliul universalității și expansiunea religioasă III

Această modalitate complexă și subtilă uzează, firește, și de instrumentul exterior numit de obicei politică religioasă. Dar nici o religie în expansiune universalistă nu este o politică ce ar avea

@cezar-c-viziniuckCVCezar C. Viziniuck
0
0

Orgoliul universalității și expansiunea religioasă II

În destule cazuri (și aici nu mai este vorba doar de iezuiți) Misionarismul universalist, nu numai creștin (căci budhismul, mai târziu islamul oferă destule exemple) a recurs la tranzacții cu

@cezar-c-viziniuckCVCezar C. Viziniuck
0
1

Orgoliul universalității și expansiunea religioasă I

Expansionismul unor religii se bazează pe intuirea unei omeniri unice, ca unitate coerentă și universală, sau mai bine zis, pe conceperea unei omeniri descinzând dintr-o pereche primordială ori

@cezar-c-viziniuckCVCezar C. Viziniuck
0
0

A. P. Bănuț în literatură

Aurel P. Bănuț s-a născut la 23 Octombrie 1881, în Cohalm (azi orașul Rupea) județul Târnava Mare (azi Brașov). \"Am văzut lumina lampei în târgușorul Cohalm în noaptea de 23 Octombrie a anului

@cezar-c-viziniuckCVCezar C. Viziniuck
0
0

Olga Kobyleanska - o scurtă biografie

Olga Kobyleanska s-a născut la data de 27 Noiembrie 1863 în orașul Gura-Humorului, pe atunci în competența Imperiului Austro-Ungar. Tatăl ei, un funcționar mărunt de religie greco-catolică a dat

@cezar-c-viziniuckCVCezar C. Viziniuck
0
0

Literatura română - între Playboy și Cultură

Absolut inexplicabil cum Nicolae Manolescu, membru al U.S.R. și ambasador al UNESCU plătit din banii statului și Alex Ștefănescu, autor al unei istorii a literaturii române, pot susține un \"poet\"

@cezar-c-viziniuckCVCezar C. Viziniuck
0
4

Scurt istoric al masoneriei

Pe 24 iunie - solstițiu de vară și ziua Sf. Ioan - al anului 1717, patru loje londoneze s-au unit în Goose and Gridiron Tavern situată în St. Paul\'s Churchian și au format Marea Lojă Engleză (The

@cezar-c-viziniuckCVCezar C. Viziniuck
0
0

Limbajul poetic

Pentru a înțelege mai bine limbajul poetic, voi expune pe scurt câteva elemente ale limbajului comun. Limbajul comun care este numit și \"gradul zero\" al limbii, nu este marcat de figuri

@cezar-c-viziniuckCVCezar C. Viziniuck
0
0

Condiția omului sub astre

\"Omul populează cosmosul cu sine însuși, și tot ce nu este el însuși nu poate fi decât ca el însuși.\" (Victor Kernbach, Biserica în inovație, Ed. Politică, 1984, București) Omul a fost

@cezar-c-viziniuckCVCezar C. Viziniuck
0
0

Căderea lui Adam

În viziunea biblicș, omul a devenit muritor atunci când a gustat din pomul Cunoștinței Binelui și Răului. Dar cum a ajuns omul să încalce porunca lui Dumnezeu? În primul rând, putem constata că

@cezar-c-viziniuckCVCezar C. Viziniuck
0
0
Toate cele 12 eseuri sunt incarcate