Cimitirele gândurilor
Încă nu am reușit să opresc avalanșa gândurilor mele. Cimitirele sunt pline de ele, întinse ca niște umbre în așteptare. Morții își întind mâinile cerându-le unghiile tăiate sau poate doar o
CVCezar C. ViziniuckRădăcini de fum
Scrie ca și cum ți-ar crește o coastă în palmă, ca și cum ți-ai aminti focul dinainte de carne. Îndeamnă-ți degetele să sape — nu în hârtie, ci în nervul care încă te ține. Spune: aici începe ceea
CVCezar C. ViziniuckEster și lumina cenușie a amintirii
Se lasă serile în Toledo și peste Gura Humorului, umbrele își caută numele pierdut, și tu, Ester, crești din prafuri vechi, din vitralii sfărâmate de timp, dintr-o vară care ar fi putut să nu se
CVCezar C. ViziniuckAratul lumii interiiare
Sunt clipe când aș vrea să-ți șoptesc: (fără glas, fără cuvinte) simte cum îmi pulsează universul. Nu-l vezi, nu-l citești; doar ascultă-l cum crește, cum se naște. Am avut un colț de
CVCezar C. ViziniuckPodul
Nu-l vezi încă. (Eu? Serios? Și dacă nu-l văd, asta înseamnă că nu există? Sau e doar ascuns să-mi testeze răbdarea?) Și totuși, ai ajuns la marginea lui. (Marginea mea? Poate marginea lui e
CVCezar C. ViziniuckInvitație
Te invit să pășești. Nu ca într-o sală de lectură, ci ca într-o cameră fără pereți, unde timpul atârnă ca o perdea udă și respirația ta devine singurul ceas. Intră. Aici, sub pleoapa
CVCezar C. ViziniuckInventar pentru o zi care nu mai are nume
Dimineața a început cu o propoziție incompletă. Am lăsat-o pe masă, lângă pâine, ca pe un obiect care va fi folosit mai târziu de cineva care nu sunt eu. Orașul vorbea fluent, dar nu
CVCezar C. ViziniuckAproape de a fi iubit
Te-am iubit ca pe o rană care învață să vorbească, încet, fără să ceară vindecare. În fiecare dimineață îmi lăsam numele pe marginea ta, ca o haină uitată pe un scaun gol, sperând că te
CVCezar C. ViziniuckViața ca simptom
Stau într-un pat care știe mai multe despre mine decât toate oglinzile orașului. Salteaua e o hartă moale a zilelor ratate, iar perna — un martor care nu depune jurământ. Scrisul nu mai vine
CVCezar C. ViziniuckPașaport cu inimă provizorie
Am plecat cu casa în buzunar, îndoită ca o scrisoare citită prea des. La vamă n-au întrebat nimic despre visuri, doar dacă am ceva de declarat: am tăcut — viața nu încape în formulare. Sunt
CVCezar C. ViziniuckCartea
Cartea nu începe pe hârtie. Începe într-un gol care respiră. Un spațiu fără nume în care mâna tremură înainte de a ști că va deveni semn. Cartea nu se lasă privită. Ea te privește
CVCezar C. ViziniuckSemnul
În ziua aceea mulțimea a învățat să respire ca o singură fiară, cu pielea făcută din frici mărunte și din uniforme călcate la dungă. Puterea trecea prin oameni ca un cuțit prin apă: nu
CVCezar C. ViziniuckCercuri de lumină
fața ta acceptă cercuri de săpun lumina se frânge pe gene, pe sprâncene îndoindu-se fără să întrebe coastele primesc sânii, tăcuți, cuminți nu se cer, se negociază cu aerul o simetrie care
CVCezar C. ViziniuckFereastra albă
Fulgi suspendați în pragul timpului umblă prin geamul înghețat ca niște străjeri tăcuți. Lumina se frânge în cristale fragile iar tăcerea pare că ascultă pașii pierduți ai păsărilor. În sobă,
CVCezar C. ViziniuckCamera fără ferestre
Înainte de strigăt există o liniște cu dinți, o liniște care mușcă din tavan și îl face să curgă peste mine. Corpul meu este o hartă pe care nimeni nu m-a învățat s-o citesc. Metalul știe
CVCezar C. ViziniuckVillajoyosa
Villajoyosa, oraș-vertebră, cu o coastă sprijinită pe mare, îți palpezi zidurile ca un animal trezit brusc dintr-un somn salin și electric. Venele tale de asfalt cald se varsă în țărm, unde
CVCezar C. ViziniuckRegula pe care încă nu a inventat-o nimeni
scriu de pe marginea orașului, acolo unde asfaltul are migrene și zgârie-nori se ceartă cu luna pe cine ține mai bine secretul singurătății. dragostea? un glitch în sistem, o aplicație care
CVCezar C. ViziniuckChioșcul
Diminețile mele începeau înainte ca orașul să fie gata. Stăteam la rând ca o virgulă într-o propoziție care nu se grăbea nicăieri. Hârtia era rară, iar foamea avea titluri mari. Cutia de
CVCezar C. ViziniuckJoacă însângerată
Copiii aceștia s-au născut cu zgomotul în oase, nu cu leagăn. În loc de alfabet, au învățat mai întâi cum cade cerul pe fragmente și cum se adună tăcerea din bucăți. Strada nu mai e stradă, e
CVCezar C. ViziniuckTăcerea care învață să muște
Am descoperit că frica nu intră pe ușă, ci se strecoară prin pauze. Are forma a două zile fără nume, a unui telefon care nu mai știe să fie cald. Am devenit frigul care își pune haina de
CVCezar C. ViziniuckMetastaza unei dimineți
Îmi curge dimineața prin tâmple ca un vânt rătăcit într-o pivniță, unde zidurile își cară rușinea ca pe o piele prea strâmtă. Simt cum se desprind din mine cioburi de gând, cioburi de
CVCezar C. ViziniuckSenectutea umbrei
Umbra mea îmbătrânește înaintea mea, o văd cum se lasă, cum îi atârnă marginile ca unor pleoape care au văzut prea multe apusuri care nu erau ale ei. Eu încă mai merg drept, dar ea se
CVCezar C. ViziniuckGeneza înaintea Genezei
Într-un loc unde nu era loc, un spațiu fără îmbrăcăminte, un timp fără vertebre plutea ca o pată de lumină nedormită primul gând — o fiară fără minte. N-avea coloană logică, n-avea
CVCezar C. ViziniuckScama
în această dimineață, un fir de scamă, rotund ca o amintire neimportantă, s-a lipit de talpa mea — o lume întreagă atârnând de un gest pe care nu l-am făcut încă. l-am privit: era o galaxie
CVCezar C. Viziniuck