În ochiul meu

Te simțeam crescând în tăcere,

ca un oraș care aprinde lumini

pe o hartă încă nescrisă.

Treceai prin mine

cu graba unei priviri

care nu știe încă

pe cine caută.

Oglinzile te chemau

ca niște străzi nocturne,

iar tu alergai prin ele

subțire ca o rază,

ca un gând care învață

prima lui libertate.

Eu te țineam aproape

în adâncul privirii mele,

cum cerul păstrează marea

în culoarea lui secretă,

cum o taină veche

stă ascunsă într-un nume.

Și totuși,

în pieptul meu se ridica ceva

ca o clădire nevăzută,

piatră peste piatră,

respirație peste respirație.

Nu știam dacă era dorul,

sau curajul de a te iubi,

sau poate acea forță tăcută

care face inimile

să devină mai mari

decât trupurile lor.

Dar știam

că într-o zi

vei pleca prin lume

ca lumina dimineții peste ape—

iar eu voi rămâne

cu orașul tău crescând

liniștit

în ochiul meu.

Comentarii (2)