Cezar C. Viziniuck

În noapte, privind înspre gară de la balconul unei case fără etaj, simțeam cum se face aerul îngeri și șuierul trenului în pedeapsa divină și eu, mirosind a lună pardosită cu iluzii calc pe

albul zăpezii - pe marginea drumului numai o cioară *** geamul închistrit cu florile gerului - pe masă un ceai *** Ianuarie - pe lacul din pădure nicio momeală *** sub gheața

Mi-aduc de-abia acum aminte în ăst' februarie-nghețat ale tale palide cuvinte din clipa-n care ai plecat. Tu m-ai privit atunce-ndurerată, cu ochii-ți mari de diamant ce nu-i văzusem altă

Florin se duse la vechiul său local pentru a-și limpezi gândurile, sau poate pentru a scăpa de "misoginul" de Florin, o crâșmă mizeră de lângă piața ce se afla sub pasarela de la Rondul Vechi. Își

vreau acum să cânt. s-mi cânt fericirea. o fericire tristă. există? eu cred că da, eu îmi pot cânta tristețea, fericirea în același timp, în același cânt, bălți ale

- Cum ziceai că-l cheamă pe decedat? - Vasile Florea. - Florea zici... Florea... Parcă am auzit acest nume în gura lui Andrei și dacă nu mă înșel și sunt aproape sigur că nu, acesta ar fi

prima oară când te-am văzut purtai o pălărie de soare o rochie albă ce-ți cădea pe corp precum o briză de primăvară cu miros de flori proaspăt înflorite nu ai scos niciun cuvânt erai la fel de

cu toții ne șoptim în urechi cuvinte: cuvinte reci, cuvinte absurde. calde nu. calde nu mai sunt s-au rătăcit pe uliți, ori s-au rătăcit demult, frimituri de aer, coborând pe o stradă

Se trânti pe canapea și aprinse televizorul. Mută canalele unul după altul, dar nu era conștient de acest fapt. Avea o dorință. O dorință ca acea moștenire să fie a lui și numai a lui. O dorință

Andrei ținea plicul în mână neîndrăznind să-l deschidă. Expeditorul, o firmă de avocatură din Timișoara, îi dădea un sentiment de frică. Nu fusese niciodată acolo și nu cunoștea pe nimeni din acea

Ziua 149, pe drum între Albacete de la Roda și Xativa Ce este omul? De unde vine și încotro se îndreaptă? Omul duce toată viața lui o luptă în contra dictoriu cu legile naturii. Se luptă pentru

Inconștient, trecutul meu se-ascunde printre ruine. Dormi acolo,-ntre pietroaie și te-ascunde-n veci de mine. Eu te caut în memorii, printre cărți roase de molii și încerc din răsputeri să

Azi dimineață m-am trezit fericit.Toată noaptea am visat că sunt acasă lângă familie. Am văzut-o pe soția mea zâmbind, pe copiii mei fericiți și eu, uitasem pentru moment de toate neajunsurile. Dar

privirea ta mă prinde din urmă ea nu merge drept ea mă urmează șerpuind cu viteza calului în galop deplasarea privirii tale e aidoma sufletului de pasăre vine în zbor mă ajunge mă lovește cu

o altă zăpadă se-arată la orizont și-n timp ce se-apropie eu nu mă bucur ea este cenușie pe pmânt e albă pe piele albastră care-o fii culoarea zpezii ce se-arată la orizont

mă eliberez de povara lumii atârnându-mi capul de cer trupul mi-l sprijin pe un spațiu lipsit de supranatural viața mea parcurge două lumi simultan o lume pătrată o lume rotundă pe

cuvintele au început să șuire cuvinte înaripate pe la urechi ochii îmi curgeau precum gălbenușul de ou pe obraji plămânii îmi explodau de cuvinte nu aveam putere ele erau cât cerul da

Dormi copilă unduindu-ți trupul firav pe cearșaf. Eu să stau la căpătăiu-ți și să-ți scriu un epitaf. Ce să zic, mi-ai fost fidelă precum o curtezană Și mi-ai adăugat pe trupu-mi lâng-o rană, o

Mă-nchin adesea clipelor trecute și-ncerc să reconstruiesc o viață din imagini și amintiri trăite. Rezultat final: doar o Paiață. M-am străduit să-mi construiesc un țel și trăirea mea să nu

Chipuri și cuvinte-mi spulberă privirea. Ochii-mi par de foc, focu-i ca de gheață; ziua-mi pare noapte, noaptea mi-e iubirea la lumina zilei nu mai este viață Să privesc trecutul ce s-a

Cu ochii minții te-am văzut Tot pură ca în prima zi, Însă, ascunsă în trecut Nu poți alăturea să-mi fii. Gândesc la tine zi de zi Și noaptea plâng în așternut. Mi-ești rațiunea de a fi; Nu

Stau și privesc în noapte... A mai trecut un an și tot nu te-am revăzut. Și va mai trece unul, poate, și nu te-oi revedea. Dar știu că ești acolo, pe ceru-ntunecat, o stea, și că

Xativa, 23 Februarie Nu am furat niciodată, dar azi am fost nevoit. Cum foamea dă de-a dreptul, am intrat și eu într-un supermarchet și am luat un pachet de cârnăciori în vid și o napolitană.