cad în tine ca-ntr-un gol * cablurile liftului se rup
﴾﴿ →buuuuuumerang←﴾﴿
cele cinci degete pătrund în iris * încep să te umplu cu
Prolog
da, tu ești o cameră drăguță la prima vedere, orice femeie ar sta liniștită în ea, până când din curiozități specifice deschid tavanul, prăpăstiile, ușile din pardoseală, zone minate,
Mi-ar plăcea să-mi arăți Bucureștiul noaptea, încet, pas cu pas, să nu ne grăbim
Să nu ne sune nimeni, iubirea să ne dea ocol ca un roi de cuvinte, din mine vor
Ieși vietăți ciudate, femei pe
Azi am găsit pe masă o poezie stricată, viermii colcăiau prin ea, am vrut să o arunc la gunoi, dar cineva din ea striga și cred că eram eu mai acum câteva luni când stăteam la masa de lemn și era
nimeni nu-mi știe numele
sunt o maladie invizibilă
mă pot prelinge din ochi
ca un epilog spre sfârșitul
poveștii
sunt respirația dintre
cele două jocuri
de-a viața
de-a moartea
nimeni
e ca atunci când mă trezesc dintr-un vis urât
nu știu unde mă aflu
și palpez pe întuneric patul
să mă asigur că totuși dormeam
pereții se desfac și cad pe trotuare
cu un zgomot infernal
pe
Cel mai mult te iubesc când nu ne vorbim și bem din aceeași ceașcă de ceai
Camera pare un uter rotund în care doi copii se țin de mână, cresc împreună
Acesta este un poem despre noi în care primul
sunt un vierme de mătase
îmi cos aripile în interior
le bandajez cu salivă
el, zice, pune niște praf
este rezistent la emoții
în cazul în care te scufunzi în mine
să te ții de balustradă
vin,
Cuminte, îmblânzită, ne-ar mânca din palme
Tot felul de cuvinte ne-ar bâzâi în jurul capului în căutare de polen
O seară cu tine ar fi ca un cuib sau poate că ne-ar plăcea
Să stăm în ea la
Poemul e un copil orfan, murdar, care sparge semințe la colțul străzii
Trebuie luat acasă, spălat, educat, trebuie să te lupți cu el să nu mai ceară bani
Să îi schimbi obiceiurile, să-l înveți cum se
Un poem prelung până la tine
Îți aud visul perfect cum trece pe perna mea
Tu dormi, tu ningi, din ochii tăi cad dimineți,
În tine se destramă o icoană, tocmai acum
Nu-mi pasă că mai
? mă întreb dacă există o zi când ar trebui să mă opresc din mers
tocurile cui să mi se infigă în asfaltul topit de căldură
să mă împiedic, tu să îți întorci privirea
mirat, deodată cu
de multe ori îmi imaginez cum dormi lângă mine/ întind cearșaful, îți așez perna cât mai aproape de mine/ dorm strânsă ghem să nu te deranjez/ peste noapte însă mă trezesc speriată/ dorm în locul tău
aș vrea să mă trezesc din tine ca dintr-un oraș străin
să nu cunosc nimic
aceeași senzație pe care o am de fiecare dată
când dorm într-un hotel
primul gest dimineața este să mă duc la
Dacă mergeam pe malul apei peștii nu mai veneau, malul meu erai tu, iar tu nu erai
Dacă deschideam o carte foile se albeau, toate poveștile duceau la tine ca niște trenuri deraiate, iar tu nu
ți-am pregătit o încăpere albastră
fără margini, fără ferestre
cu ieșire la țărmul meu interior
pașii mei luminează-n așteptare
să ne ascundem în ea și de noi înșine
să uităm că există uși
Dacă vrei să fac dragoste cu tine pune pe pat
Un cearșaf alb, bine întins, să-l pot confunda cu cerul
Sau cu un așternut de spital, să mă las injectată
Din venele tale ca din niște perfuzii cu
Când dormi îți mângâi obrajii și e ca și cum aș trece cu degetele pe luciul apei
Mi-e frică să mă văd în tine și uneori tulbur așezarea firească a lucrurilor
Ce ar fi să ne fărâmițăm unul în fața
ultima tranziție, tranziția spre moarte
e 10.55, titlul vi se pare cunoscut, banal, rupt dintr-o filă care nu mai pulsează, este o tâmpenie oricum
un studiu efectuat pe subiecții afectați de
am scris pe ziduri, pe coridoare de spital
chiar și dimineața la prima oră pe bustul tău încă adormit
și prin tot felul de astfel de locuri prin care am fost închisă
dar mai ales pe foi cu gândul
nicio păsăre nu-și face cuib în preajma ta
te-ai întrebat de ce
toate se rotesc, se rotesc
ar înnopta pe brațele tale
dar sunt prea tăcute
așa că își duc mai departe tristețea în plisc
către un
Între noi a apărut un teren viran tot mai greu de cuprins
Drumul pe care altădată mergeam azi e plin de buruieni
Dacă m-aș încumeta mi-aș zgâria nu doar picioarele
Ci și mâinile, așa sunt de
călătorim de câțiva ani cu același tren mizerabil
ne întrepătrundem coastele
într-un joc invizibil
avem frunțile lipite
un nou concept
un singur organism
scriu ceva indescifrabil pe geamul
știu să aștept/ pot aștepta ani de zile/ fără rațiuni/ fără vise/ mă pot îmbolnăvi/ mă pot reface/ pot fi afectată de sindromul alice în țara minunilor/ coridoarele vor fi mai lungi/ mai subțiri/