Poezie
Lentile de contact
1 min lectură·
Mediu
sunt un vierme de mătase
îmi cos aripile în interior
le bandajez cu salivă
el, zice, pune niște praf
este rezistent la emoții
în cazul în care te scufunzi în mine
să te ții de balustradă
vin, dar mai întâi să mă
dezbrac de bluză
în mine sunt o mie de oameni
nu știu dacă suporți atâta zgomot
îți cer de mâncare
se odihnesc pe retina ta
atunci când nu îl caută pe Dumnezeu
se cuibăresc unul în altul
043.233
0

\"în mine sunt o mie de oameni
nu știu dacă suporți atâta zgomot
îți cer de mâncare
se odihnesc pe retina ta
atunci când nu îl caută pe Dumnezeu
se cuibăresc unul în altul\"