Boeru Viorica

Când încă în luna de miere, Plecai de-acasă la un curs, Luptându-se cu-a mea muiere, O namilă, zicea ca-i urs.

Aruncat la întâmplare, Bietul sâmbure, căzut La doi pași de casa-n care Ocrotit el s-a crezut, Și când razele de soare Cu lumina l-au orbit, N-a avut altă scăpare.. Sub o frunză s-a

Nu pleca măicuța mea, Mai așteaptă-mă odată. Peste sufletu-mi n-aș vrea Să se mai așeze-o pată. Te-am certat în gând mai ieri, Că m-ai necăjit. Știu bine, Că

26 -27 aprilie 1993 spre zorii zilei... Eram la Huși, în cămăruța făcută dormitor pentru mine și Conul Lică. Titi, dormea cu mama în camera ei.. Era încă frig și avea grija

În călcătura de pași rari, Făcuți aievea dus și-ntors, Se-nșiră multe gânduri, cari, Mirajul minții-ncet le-a tors. De urci sau mergi în coborâș, Anii trăiți, de vrei, nu vrei, Îi duci în

În inima ce bate tare, Se zbate dorul iar trezit De amintirea care are Covor, de lacrimă urzit. În sufletul cuprins de teamă, Nădejdea parcă-adormit, Iar visul zămislit mai

Mă uit la locul unde-ai stat Și-ți văd și-acuma ochii.. Adânci la gând îndepărtat Și vii, când făceai șotii. Nimicul ce îl văd acum, Trezește-nchipuirea.. Și te revăd...dar nu oricum.. Și

Hai, așează-te colea, mai aproape, lângă mine. Sorbind vraja din cafea, vom aluneca pe șine. Eu, cu vorbe pe-nțeles, te-oi porni-n călătorie. Primăvara am ales, când natura reînvie. Vreau,

Când zorii-au început să crape Și somnul ți-e mai cu temei, Din visul ce n-ai vrea să-ți scape, Te scoală \" Pupăza din tei.\" Și fi-ndcă tot ți-a fugit somnul, Iei visu-n gând, dar sări

Mănunchi de gânduri! De ce și cum cu ce și când ași vrea și ce? dacă n-ajung? și ce ar fi dacă n-ar fi! Iar noaptea stă sub căpătâi de frica zilei... mai intâi.. ca nu se stie

Nu plec dar nici nu vin când sorb oceanu-n ochi adâncul îl ating și plec să vin.

Înc-o seară minunată. Nici nu știu ce să privesc. Asfințitul, nestemată Din miracolul ceresc, Ori decorul din grădina Florilor? O ! Parcă-i vis. Colț de rai ce naște vina Să le rup, dar

S-a aștenut praful de mult Pe rafturi. Eu într-un ungher, Cobor în mine să ascult Vocea bunicului, dulgher. Privesc și-aud câte-un suspin, Din fiecare lemn uitat. În bancul vechi, ros, nu

De prea mult nimeni, liniștea-i oarbă și surdă.. iar vântul a plecat la răscruci, să deturneze plecări îndrăznețe.

Când mâna ta a prins ușor, Mâna mea, fără de culoare, Ea, într-o clipă s-a roșit. Credea că moare. Și tremurând, ea s-a retras Din mâna caldă. Acea căldură ce și azi Ași vrea să ardă.

Se lasă greu năduful parcă Voit pe-a mea făptură. Sau suflul din lăuntru-ncearcă, Sa fure din măsură. O întrebare mai răzbește Între acestea două, Se zbuciumă răspunsu-n clește. Vai lui !

In trupul fraged de femeie, Un licăr mic a tresărit. Ea se întreabă - \" Oare ce e ?\" Deși orice ieri și-a dorit. In primul scâncet de copil, Tresaltă dorul de trăire. Și ca un mugur de

Simt pe sub mine, de o vreme, Pași care calcă nemiloși Frunzisul veșted, care geme, Sub talpa unor vechi galoși. Când florile în primăvară, S-au scuturat plutind a joc, Lăsându-mi poamele

Un ochi sălbatec ce-a dorit S-aducă noapte-n a mea zi, N-a fost deajuns că m-a răpit. Mi-a frânt puterea de a fi . Un vânt ușor m-a prevenit Cu un sărut scurt, trecător. Popas dorit,

Să cerem firii-ntregi să plângă. A scăpătat o stea anume Și-acum se urcă-ncet s-ajungă Sus, să privească-ntraga lume. Cu lacrimile voastre clare, Izvorul umpleți, ștergeți norul Și-atuncea

-\" Domnișoară asistentă, ai toate analizele pacientei de la patul 14?\" -\" Da Dle Doctor.\" -\" Mâine intrăm în operație. Dă-i un diazepam să doarmă bine la noapte și o cană de ceai, atât.\"

„ A fost odată....Era ora când unii încă dorm somnul care îi leagă de pernă mai mult, spre dimineață. Ora cinci. M-am trezit, m-am ridicat din pat, si ca sa nu-i deranjez pe ceilalți, am trecut

- “ Latră câinii și e noapte! ” - “ Dormi copilă, nimic nu-i. “ - “ Sub fereastră se-aud șoapte, Și-s străine. Ale cui? ” Somnu-mi fuge. Pe la case Se aprind lumini la