Boeru Viorica

Eee! Somnul ce-ar fi fost al meu, Prin beznă umblă , teleleu. De-un vis frumos m-a păgubit, La ochi să-mi vină, nu-i grăbit. O sta la geamul ce-i închis De mâna mea. Asta precis, Că

Dormi! Păcat. Þi-aș fi vorbit, Despre albastrul infinit, De timpul care a sorbit Atâtea nopți ce ne-au unit. Dormi.. Și visul să te ia. În brațe calde să te dea Și să sfârșească-n zori

Mi-e sufletul departe-ntors în seri târzii și iara, Îmi amintesc cum ne-ntâlneam sub plopii de la țară. Când poposeam colo-n zavoi, la margine de apă Și nu credeam că

O clipă, două-ai dispărut Și linistea m-a-mpresurat Ca o povară. Un semn, un scurt sărut Și timpul orb, nemăsurat, Se cerne iară. Și te-ai întors ușor, zâmbind, De parcă nici n-ai fi

In trupul fraged de femeie, Un licăr mic a tresărit. Ea se întreabă - \" Oare ce e ?\" Deși orice ieri și-a dorit. In primul scâncet de copil, Tresaltă dorul de trăire. Și ca un mugur de

-\"La prozodie ai talent, Dar, numără cât mai atent, Câte picioare are-un vers.\" -\"Da? Eu știam că-s pentru mers!\"

Fugeam de-un gând ce nu se curmă, Pe o potecă tare-ngustă. Călcâiul rămânea în urmă Și se lovea ușor de fustă. Fugeau și clipele cu mine, Pe

Afară plouă-adevărat, În mine ploaia plânge, Iar binele-i de cumpărat Și nu știu de-oi ajunge Să iau și eu

Mă doare, Drumul, că-l pășesc Și nu știu unde mă va duce... Mă doare, Noaptea, c-o aștept Doar pentru alții ca să-i culce... Mă doare. Ziua iar m-a prins, Cu ochii cercetând

De prea mult nimeni, liniștea-i oarbă și surdă.. iar vântul a plecat la răscruci, să deturneze plecări îndrăznețe.

Odată cu adierea Ce mângâie-nserarea, Inima mea tulburată, Își caută-alinarea, Și-n taină se duce departe, Unde-i măicuța-n pridvor.

Ar fi mai bine să fii mut. Spunând tot adevărul În fața celor de temut, Pustiu ți-e viitorul. Ar fi mai bine să fii orb. De ți-au văzut văzutul, În hrana ciocului de corb Se va-ngropa

Ai greșeli gramaticale, Se repetă mai mereu, În rest ai talent. Pe cale, Te ajuta Dumnezeu.

-\" Domnișoară asistentă, ai toate analizele pacientei de la patul 14?\" -\" Da Dle Doctor.\" -\" Mâine intrăm în operație. Dă-i un diazepam să doarmă bine la noapte și o cană de ceai, atât.\"

Să lași în urmă amintiri, În tesaturi de-nvinuiri, Să calci speranțele ce dor, Când nu iubești, este ușor. Să spui auzului: „ Surd fii, La vorbe dulci, la nebunii.” Să râzi de tainicul

În călcătura de pași rari, Făcuți aievea dus și-ntors, Se-nșiră multe gânduri, cari, Mirajul minții-ncet le-a tors. De urci sau mergi în coborâș, Anii trăiți, de vrei, nu vrei, Îi duci în

Mă-nchin sfios, mă iartă dar, Cetate-a vieți-mi pure. De dorul tău, tu n-ai habar, Tânjeam în clipe dure. Deși-am venit așa târziu, Apelul se mai strigă. Prezent ! Voiesc de-acum să fiu,

Când erai medievală, Spunea un prevestitor C-ai să-ajungi cu mare fală..... Eu priveam din viitor. Sau Toți te-admiră Sighișoară, Cântec, dans, câte-un sonet... Rău îmi pare-ntâia

Am ieșit pe terasa complexului Apolo, să admir cele două creste de munte, cu gulere mari, argintii și aurii, care ies ca niște ziduri de cetăți, sau uriașe statui din piatră, cu diferite

Þin șapte note-n pumn, cu greu, Iar mintea naște melodia În ton minor, dar nu mereu: Și-mi recunosc copilăria. Cu gândul la trecutul meu, La rugăciuni către Maria, Þin șapte note-n pumn

Mă uit la locul unde-ai stat Și-ți văd și-acuma ochii.. Adânci la gând îndepărtat Și vii, când făceai șotii. Nimicul ce îl văd acum, Trezește-nchipuirea.. Și te revăd...dar nu oricum.. Și

De unde ești, de unde vii? Dar s-ar putea chiar să nu știi. Întorci pe dos toată natura, Iubirea-nlocuind-o ura. Interesant, păstrezi măsura, Prin univers te dai de-a dura, De unde ești, de