Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Proză

Cineva de sus mă păzește.

proza

2 min lectură·
Mediu
-\" Domnișoară asistentă, ai toate analizele pacientei de la patul 14?\" -\" Da Dle Doctor.\" -\" Mâine intrăm în operație. Dă-i un diazepam să doarmă bine la noapte și o cană de ceai, atât.\" Dimineață, ora de vizită dar și verificare, dacă am respectat prescripția. Medicul chirurg D.S. de felul lui atent cu fiecare pacient, avea vorbe de încurajare și chiar glumea pe seama unor fricoși. Ca să arăt că nu mi-e frică i-am zis: -\" Dle Doctor să vă spun ce-am visat astă noapte.\" A ridicat mâna în aer ca și cum ar fi vrut să se apere de ceva și mi-a zis: -\" Să nu-mi spui că nu te mai operez.\" Zic eu: \" Dimpotrivă, pot și eu să vă dau o mână de ajutor. Atunci a zis: -\" Bine, spune\". \"Soțul meu este plecat dintre noi de 15 ani. Se făcea că trebuia să plecăm într-o vizită. I-am pregătit hainele, s-a îmbrăcat, și-a pus cravata, iar eu abia îmi pusesem rochia și când să mă încalț îmi zice: \"Eu sunt de părere ca tu să mai rămâi.\" A deschis ușa de la ieșirea din apartament și a plecat.\" Atunci m-am trezit și mi-am zis.. Abia aștept să-i spun Dlui Doctor că nu îmi este frică de operație. Dnul Doctor a zâmbit, a dat din cap și peste trei ore m-a tăiat... Și totul a fost așa cum a zis soțul meu. Am rămas.
034.117
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Proză
Cuvinte
236
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

Boeru Viorica. “Cineva de sus mă păzește..” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/boeru-viorica/proza/1832590/cineva-de-sus-ma-pazeste

Comentarii (3)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@eugenia-reiterEREugenia Reiter
bună dimineața și Hristos a înviat!

probabil că unul dintre motivele pentru care textele îți sunt exilate la atelier este că acorzi prea puțină atenție editării acestora.

diacriticele sunt obligatorii, tu le folosești aleatoriu
după semnele de punctuație se lasă întotdeauna spațiu

Dinpotriva = dimpotrivă

și mai sunt...

0
@boeru-vioricaBVBoeru Viorica
Aveți mare dreptate, m-am grăbit să plec la Înviere și de altfel abia mi-m pus diacriticile pe tastă, și cea mai neplăcută este vârsta, dar vă malțumesc mult și Paște Fericit..

viorica boeru
0
@iulia-gIGIulia G...
Foarte interesant text, aș vrea să pot vorbi și eu cu tatăl meu care de 12 ani nu mai e printre noi...
0