Poezie
Insomnie
versuri pentru copii
1 min lectură·
Mediu
Eee! Somnul ce-ar fi fost al meu,
Prin beznă umblă , teleleu.
De-un vis frumos m-a păgubit,
La ochi să-mi vină, nu-i grăbit.
O sta la geamul ce-i închis
De mâna mea. Asta precis,
Că se-nserase și-n perdea,
Vânt răcoros se hârjonea.
Bietul de el, o fi găsit
Un suflet și mai obosit.
Și-odată prins de gene lungi
Nu poți de fel să-l mai alungi.
S-o fi oprit la vreun sugar!
O odihni pe vreun ștrengar!
Iar eu îl caut fără leac.
Cu soarta asta nu mă-mpac.
De mâine seară tot nu vine
Să-și lase vraja peste mine,
Surpriză am să îi ofer,
C-am să-l înșel cu-n somnifer.
012.814
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Boeru Viorica
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 108
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 20
- Actualizat
Cum sa citezi
Boeru Viorica. “Insomnie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/boeru-viorica/poezie/13925326/insomnieComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Trebuie corectate trei greseli de ortografie:nu \"hrânjonea\" ci \"hârjonea\", nu \"vre-un\" ci \"vreun\" si nu \"mă-npac\" ci \"mă-mpac\".Apoi,avand in vedere tonul coplilaros si glumet in care e scrisa poezia,nu ar fi mai bine sa fie incadrata la sectiunea \"Poezie pentru copii\"? Desigur,asta nu ar garanta scoaterea din atelier intrucat mai sunt stangacii in exprimare, dar sansele ar fi oricum mai mari.
0
