Moș Crăciun era și el fericit

„ A fost odată....Era ora când unii încă dorm somnul care îi leagă de pernă mai mult, spre dimineață. Ora cinci. M-am trezit, m-am ridicat din pat, si ca sa nu-i deranjez pe ceilalți, am trecut în bucătărie. M-am apucat de unele treburi, fără însă să întrerup avalanșa de gânduri care nu-mi dădeau pace. Afară, o ninsoare rară, cu fulgi mari care se lipeau pe geam. În suflet, frânturi din visul care m-a însoțit în timpul somnului, iar în gând, multe întrebări, toate referitoare la grija pentru copii mei. Deodată, ca prin farmec, mi-am zis..mama. Și așa mi-am întors gandul spre ea, căutând în memorie, chipul ei, traversând anii copilăriei mele. Îl văd aievea printre fulgii care îmi bat în geam, când zâmbitor, când aspru, când trist si plâns..Sufletul meu înfierbântat, topește fulgii și trce dincolo de sticla ce acum era ca o oglindă.... Seara Crăciunului. În mijlocul sufrageriei, în locul mesei era așezat Pomul de Craciun, împodobit de frații mei mai mari cu, steluțe, coșulețe făcute de noi, lumânări, globulețe, poze cu îngerași, micuțul Iisus în leagăn cu Maica Lui lângă El, artificii și nelipsita vată presărată pe acele de brad....Încordare....emoții....așteptare..... Diciplinați, cu mirări în priviri ( se simțea prezența tatei care era sever cu noi), nu mișcam și nu puneam întrbări. Eu una, când eram în prajma lui, parcă aș fi fost în fța lui Dumnezeu și musai trebuia să recunosc relele făcute peste zi. Așteptam să înceapă spectacolul. După ce tata ne explica importanța evenimentului serii, ne lăsa să admirăm pomul în voie. În acest timp nici nu bănuiam că el se transforma în Moș Crăcium, iar mama ca să acopere această lipsă ne lua de mâini , și în șir indian, porneam în jurul pomului. Þinându-ne de mâini, ne învârteam în jurul pomului cântând un cântec pe care îl învățaserăm de la mama. Îmi amintesc numai primele versuri: Haide Moș Crăciune la spate cu sac/Să te prinzi în horă , Moșul nostru drag... Figura mamei din acea seară este cea mai adânc întipărită în sufletul și în mintea mea. Cu ochii mari, verzi, umeziți, cu un amestec de bucurie și durere, cu fruntea netedă peste care, ca o cunună, trona pieptănătura ei din cele două cozi împletite parcă din mătase de porumb, ca la păpușile pe care le vedeam în vitrină. Privirea aceia care ne urmărea să vadă dacă știm ce trebuie să cântăm, zâmbetul iertător, chiar amuzat când noi încurcam cuvintele și mirarea ei când apărea MOȘUL, împingându-ne pe cei mai sfioși spre el. Acei fiori îmi trec și acum prin suflet... Cadourile erau mici, dar bucuria nespus de mare. Apoi, cu darurile lângă pernă, ne culcam la loc strecurându-ne fiecare în visul lui... Moș Crăciun era și el fericit...