Bianca Goean

Ela, eu personal nu gust decat poeziile personale. whatever that means. Daca ar fi dupa mine, as scoate optiunea aceasta, de \"personale\", leneveste mintea cititorului, nu crezi ;-)))? ziceam de \"nota\" ca este mai personala.
in poezie suntem mereu noi, in egala masura autentici si re-inventati. micul nostru act de creatie. Tu, asa cum spunea Maria, urci tot mai sus, si asta poate produce uneori ameteli (nu tie, noua, cititorilor).
uf, draga mea... al doilea, al treilea, miezul. acolo mergi.
incriptata, Bianca in a playful mood today.

Ok, Sache, scurt si cuprinzator, as usual, cu surpriza ghicita in spatele usii, ne aduci, asa, luni dimineata, zambete pe buze.
Am si eu o nedumerire insa: daca e ea, Corinuta, asa vredinca, de unde stie Costel cum se toaca vinetele? hm? ceva e putred aici.

Dana, linistea creste in sufletul tau, numai timp sa-ti dai sa o asculti... si apoi, e anotimpul propice... multam de aprecieri, cand mai ai drum, portile acestea sunt deschise.
Da, e puiuta mea, multumesc frumos!

Stangace imi esti, puternica asa cum te stiai, marturisind aceasta durere pe care o simti cumva ca pe o infrangere...
este aici un sentiment care nu te lasa, cititor fiind, sa treci mai departe ca si cum nu ti s-ar fi intamplat tie personal niciodata. reusesti sa ne faci partasi.
si-n tine nici un cuvant despre cum iubeai tu. doar stangacea ingenunchere...
autentica asa cum ai inceput sa scrii in ultimul timp, dar cu o nota mult mai personala decat de obicei... ;-) s-ar putea sa fie greu de... inghitit.
Drag,
Bianca

Ela mea, nu mai astepta. nu exista contratimpuri, poate doar graba sau mers prea incet ;-)))
si totusi ai rostit asa nume frumoase aici...
pasesc incet catre o fantana de duminica...
drag, Dalba

Eddie, ai surprins bine: este un moment care tese necesar momentul iesirii din matca... nici chiar eu nu realizasem asta. stii, universul izolat... multam de idee si, mai ales, de popas.

Anda, surasul tau nu a mai adastat de mult pe aici, ce primavara te-aduce? genunchii plini de pamant si de iarba ma urmaresc ca imagine a primaverii...

Ela, tu ai ales din textul acesta esentialul... descatusarea in alb... cat despre acel ... exi(s)t... are sa te mire. am sa-ti povestesc candva cum de la EXIT a pornit acest textulet...

Thais... crezi tu crezi? ochii tai trebuie ca sunt ochii unui suflet tare frumos daca ai vazut asta... mi-era dor de tine pe-aici.

Drag, Bianca

\"mă iau floare mă dau liră
mă miră mă miră mă miră\"

lira-tacuta in cuvinte, cantecul regilor, un schimb de la creatie (iarba care infloreste nevazut)la harul care nu necesita \"instrumente\" (aripi, flaut, pas, cuvant)...

just in my own time, Ela mea draga, just in my own time...

drag, Bianca

Draga mea Ela, suprarealista si cu zambetul pe buze, mustacind ca o pisica, asa mi te inchipui scriind aceasta bijuterie la ceas de seara.
Timpul pentru unii nu se scurge ca laptele (ah, nu-i drept, Ela, nu-i drept sa te folosesti atat de mult de simboluri!), ci iti cade, la ora iluziilor, mai greu si mai tare decat o nuca de cocos (ok, si asta are lapte, si dulce, nu atat ca laptele de mama, dar deh, cati dintre noi isi mai aduc aminte), drept in moalele capului (daca nu cumva ai cazut tu deja in cap de pe marginea tabloului pe care te-ai cocotat ca sa ai privire de ansamblu si sa fii cat mai aproape de pictor)...
Ah, asta imi place la unele picturi: nu trebuie neaparat sa-ti spuna pictorul ce-a vrut sa exprime, libertatea de imaginatie (pentru cine are asa ceva, of course) te lasa sa aberezi la nesfarsit. La urma urmelor, important este daca si ce iti spune, si daca iti place. Si mie imi place enorm!
Drag, Bianca

Alma, reintoarcerea ta pana la pantecele mamei, cu acel timp \"încovoietor de durere\", direct din anotimpul \"dinspre nord\" al unei iubiri cu i mic mic, toate astea intr-un joc care m-a fascinat iremediabil la Hesse (regasit aici cu sufletul strans de emotie), au un aer atat de fantastic, incat am impresia ca am patruns fara sa bat la usa chiar in anticamera unei lumi-pentru-doi(trei), si dincolo aud cum
\"strig să mă audă
un dumnezeu cu d mic
de la derivata iubirii
cu D mare de la Doamne nu îmi mai număra
lacrimile
amare
banale\"
Fascinata si emotionata, Bianca

Ela, in divergenta ce s-a creat aici, fara a avea pretentii catusi de putin de critic, asa cum nu o am nici pe aceea de poet, incerc sa-ti spun ce vad eu, cititoarea ahtiata de poezie, si, clar, fara a ma desprinde de prietena. (noi doua stim ca orice negare a acestei realitati este inutila, niciodata nu vom putea fi deplin obiectivi... dar asta este meseria ta ;-)
Este intr-adevar aici o alta Ela, dar eu te vad mult, mult mai aproape de... sa nu te miri... de ceea ce tu ai acumulat in meseria ta. Este inevitabil, chiar ma intrebam cum, cum ai putea sa pastrezi mereu acest calm si acea duiosie care, zic unii, te caracterizeaza. C\'mon, toata greutatea sufletelor si a ideilor acumulate nu au cum sa nu treazeasca, chiar daca mai rar, astfel de lupte.
Nu as zice ca aici este o geneza (desi inteleg ce l-a determinat pe Florin sa spuna asta), ci asistam la un fel de razboi universal, si nu-i vorba de ingeri, demoni zei si supra-oameni. Sau eu asa vad. E vorba de noi, de sufletele noastre, de lupte care se duc nevazut, fara urme (si pentru asta avem multa simbolistica in text) in exterior. Sunt multe intrebari, si, asa cum se si cuvine, fara incercari inutile de a formula raspunsuri. Nu ti-ai asumat raspunsurile, Ela, ci intrebarile esentiale.
Ca este poate destul de incarcata, ca nu-i usor de citit (than again... sa nu uitam adevarata ta formatie), e drept. Ce cred eu personal ca oboseste ochiul in poezie este repetarea verbelor auxiliare la viitor. As putea si eu sa iti spun ce sfat am primit pe o poezie la care tineam f mult, si in care, cu foarte multa intentie, am repetat un cuvant. ca trebuie sa il sugerez cumva, sa mai renunt, ca e obositor. Dupa prima reactie de respingere, am incercat... si a trebuit sa recuosc si eu ca sugerarea este, uneori, mai puternica.
si ultimul vers este redundant, cred. Altfel, eu gasesc poezia ta deosebita si adevarata.
Drag, Bianca

Ela, senzatia pe care o am citindu-te aici este ca tu iti \"tesi\" poeziile. Cu mainile, cu ochii, cu parul, cu sufletul... dar mai ales in ochii mari se oglindeste imensitatea aceasta in care tu nu mai incapi.
eu gasesc ca este firesc sa te-nchizi, si mai ales seara, pentru a te regasi, mai frumoasa, dimineata.
Of, or sa zica unii ca eu nu am comentat poezia aici, dar noi doua stim mai bine ;-)
Drag, Bianca
PS LA multi ani, roza!

O lume inchisa, in care zborurile au devenit inutile (cunoastem deja tot ce-i acolo, sus), unde sentimentele s-au uzat mai mult de nefolosire, unde ai vag o senzatie de frig (asa cum ai ai cand te trezesti din somn uneori)...
mimam ca traim, in spatele unori ziduri care, uneori, doar uneori... pulseaza\" Poate ca dincolo chiar se traieste.
Placut mult poezia ta, mai ales ... astazi.
Drag, Bianca

Frumoasa si puternica imagine a creatiei, omul \"faurit\" in fiecare zi din cele sapte, pentru ca din toate s-a luat si s-a pus in trup, numai sufletul e nou de creatie.

Lumea aceasta care incepe chiar in spatele casei, cu temeri, reguli in spatele carora izbucneste neantul, colorata abuziv in verde, merita re-croita, chiar daca nimeni nu te-a intitulat \"Vrajitor\". Tu singur, poti crede.
Daca ai inceput sa cauti, esti pe drumul cel bun ;-).
Frumoasa poema-poveste-cant, in ritmuri inventate.

Anne, gasesc aici un poem ca un univers inchis. armonie, siguranta, delicatete. altfel.
atat de concentrat, incat trebuie si eu sa ma concentrez: frumos.
Drag, Bianca

Virgil, de inteles acum mai melodic anumite taceri, anumite plecari, intr-un adanc confundabil cu marea. Cuvant cu cuvant, e o metafora poemul acesta al tau. Sub apa, muzica nu se mai aude, ci se simte. Simturile se amesteca, trebuie sa ne obisnuim cu alte reguli. Dar cu tine nimic nu este obisnuit azi, ce ieri parea sa intre in fagas...
Frumos, drag, Bianca

Apele sunt intotdeauna noi, in fiecare dimineata de clipa muntele naste izvor nou; sufletul tau ca un munte, Ela, sufletul tau ca o apa, din care malurile s-au intors catre albie, pestii au depasit limita aerului. Stii, ma intreb daca aici ai adastat mai mult, sau nu, dar nu-mi raspunde, pentru ca tocmai acesta-i farmecul: sa para ca-i dintr-o suflare, si de fapt pietrele sa fie aranjate cu grija...
Felicitari, drag, Bianca

Ela, era ceva ce stiam ca voi gasi intr-una din zile pe pagina ta. Ai prins un alt fel de glas, este o \"cheie\" cum spunea Alma, si stim noi bine catre ce este aceasta cheie.
cumparaturi fara \"protectia consumatorului\" ;-)
frumos, simplu, amar, cu zambetul pe buze. de ce scrii mai din adanc, de aceea scrii mai \"lesne\"...
drag, de cartile, filmele, tablourile, gandurile si cuvintele tale, draga mea...

\"Mi-e dragă tăcerea din palmele mele, mi-e o piramidă, o întorc, mi-e clepsidră, o așez, mi-e destin, o suspend, mi-e înseninare.\"
Aici ai condensat mai mult decat in tot restul acestui poem in proza... M-ai trimis cu gandul la sfintii parinti care spuneau ca numai daca vom tacea vom auzi glasului lui Dumnezeu in noi. Cum altfel sa-l auzim, daca facem atata si atata zgomot?
Tacerea ta este intelepciune, draga mea Ela, mai inalta decat muntii.
Drag, Bianca

Mihaela, o primavara cum numai tu puteai intrevede... chiar ma gandeam ca ghioceii sunt cam mincinosi anul acesta, si nu ghicisem jertfa pamantului in acest martie inzapezit.
Parca sa mai aude cate ceva acum... catre o taina de la inceputuri.
Cu dor, Bianca