Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Epsilon

2 min lectură·
Mediu
erau zile în care își parfuma ombilicul imperial leather domnule doctor
îmi palpați pruncul pântecul ce ține azi de lume azi
lucrăm pe creier ține un forceps de gânduri pentru ea
aș fi crescut lumea cu o jumătate în plusul fericirii și pietre
de un alb sferic asa cum îmi spunea că sunt iubirile să nu le sfărâmi
după ce plec eu unde să pleci o întrebam
în fiecare zi după raportul de gardă albastră a morții
cum unde și îmi arăta un timp cu un epsilon mic
încovoietor de durere doamne it\'s a mad world mad
world fredonam eu un donnie darko de iarnă

s-a întâmplat într-un februarie cald din orașul dinspre nord al îngerilor
disecam împreună bacteria fungi parasites viruses el
îmi spunea ce nashpa azi tre să prezint despre prioni știi
mai mici chiar decât punctul pe i din iubire mai mici
pe pragurile inimii mele? da și mergeam mai departe
mai cădea o iarnă și încă zece minute o moarte

cel mai mare păcat din lume este să iei liniștea cuiva scrie pe orice hartă eu
translam niște litere mă prefăceam mică din ce în ce
mai mică până când aveam voie din nou să joc prinsa pe cățăratelea
sau jocul acela cu mărgele de sticlă sau poate altul
0195045
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
213
Citire
2 min
Versuri
20
Actualizat

Cum sa citezi

Alina Manole. “Epsilon.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alina-manole/poezie/107415/epsilon

Comentarii (19)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

BRbazil rotaru
E ca o poveste din care lipsește imaginația. Abia lectura o introduce.
Continui să mergi prin „orașul dinspre nord al îngerilor”, preocupată de particulele tale „mai mici chiar decât punctul pe i din iubire mai mici”, într-un februarie „mai cădea o iarnă și încă zece minute o moarte”.
Complice la evenimente sau protagonistă a lor (prin urmare complice cu sine?) rămâi creditabilă prin finalitatea lor inversă „mă prefăceam mică din ce în ce/ mai mică până când aveam voie din nou să joc prinsa pe cățăratelea/ sau jocul acela cu mărgele de sticlă sau poate altul…”, evenimente cu viață scurtă ca a acelor particule, poate.
Te-am citit cu plăcere.
bazil

0
@claudiu-banuCBclaudiu banu
Inceputul e putin lipsit de o matca , mi-a creat mie senzatia de amalgam. Mi-a placut veva anume insa in versul asta \"cel mai mare păcat din lume este să iei liniștea cuiva\". Pacatoasa ce esti.Sa imi aduci aminte sa iti dau un link legat de mad world si donnie darko.(Nu il stiu pe de rost).
0
Eu as da steluta textului...
cu drag,
Carmen
0
@alina-manoleAMAlina Manole
Carmen, cu la fel de mult drag, mă bucură cuvintele tale aici.

Vasile, ai descris în detaliu drumul pe care mi-l inventez aici sau în poezie - \"evenimente cu viață scurtă\", așa cum ai precizat. Mi-e dor de Jocul cu mărgele de sticlă.

Claudiu, credeam că ideea lui \"cel mai mare păcat din lume\" este cunoscută și nu trebuie să o mai precizez eu. Ai dreptate, începutul e amalgam, cumva așa l-am gândit inițial, ca pe un raport de gardă nu zic unde. Îți amintesc de link. Ciudat film.

Vă mulțumesc pentru comentariile voastre, cu drag.
0
@remus-cretanRCRemus Cretan
Trebuia sa citesc de trei ori poezia ta, sa o rumeg atent si, pana la urma, chiar si \"amalgamul\" de la inceput mi s-a iluminat!
Felicitari!
0
@alina-manoleAMAlina Manole
Mulțumesc, Remus, mă onorează comentariul tău și faptul că ai înțeles sensurile de dincolo de vers.
Cu drag.
0
@carmen-manoCMCarmen Mano
abia daca indraznesc sa intru aici
dar, pentru ca imi place tot, las si eu un mic semn
sa te pot gasi mai usor:)
cu admiratie,
0
Distincție acordată
@simona-marcu-0009088SMsimona marcu
Amețitor. De la Hesse la Donnie Darko, emoție neagră simțită adânc cumva într-un prag de isterie doamne it\'s a mad world mad world fredonam eu, în aer confuzia adulmcând comercial arome și pruncul prelucrat subtil în tot cromaticul ce urmează, de la alb sferic până la garda albastră a morții.
Strofa de mijloc valsează firesc și poate resemnat printre bacterii și viruși, mai cade o iarnă și încă una, viața deja nu mai contează, totul trece din mic în mai mic, domnule doctor, de ce simt ca mă sufoc, regresia asta temporală îmi întoarce păcatele înapoi, copilăria e un joc sau jocul a fost copilărie și uite, poemul ăsta mi-a luat liniștea…până când am devenit neglijabilă.
Felicitări
0
@alina-manoleAMAlina Manole
Cuvintele sunt ca un firesc al emoțiilor care ni se întâmplă. Donnie Darko (mai ales finalul neașteptat) este un film care lasă urme și întrebări. Despre orașul îngerilor am mai scris și cineva mi-a spus că e aeroportul de la Ciric ;)). Despre disecții și prioni am mai scris (și mulțumesc cuiva de aici, știe ea pentru ce). Chiar și despre \"liniștea aceea\" am scris... Ieri, cineva îmi făcuse dor de copilărie, de vremurile când puteam alerga fără teama că o să ne împiedicăm și mă gândeam, doamne, în ce buzunare ținem toți anii ăștia și ce vom face cu ei când ne vom dezbrăca de hainele mirării.

Mulțumesc, Simona. Mă bucur că ai surprins frumos simplul și complicatul sens al jocului cu mărgele de sticlă.
0
@alina-manoleAMAlina Manole
Dragă Carmen, îți mulțumesc pentru cuvintele tale deosebite. Te felicit pentru apariția în Symposion. Cu drag, te așteptăm în luna mai, la cenaclul Virtualia, în Iași.
0
@hose-pabloHPhose pablo
in ansamblu poem reusit.in deosebi am remarcat cateva momente placute din prima strofa chiar daca nu trebuie sa sfarim iubirea (aici a fost patea pe care am citito superficial) .strofa a doua porneste cu un vers similar unui peisaj englez (ma rog asa il vazusem eu) dar prea slab fara \"ceva nou pe acest pamint\". acum cu mare placere amintesc de versul \"ecliptic\" al poemului, cu care incepe strofa de final (desi a mai facuto cineva inaintea mea).
cred ca se mai poate vorbi si despre atmosfera retrospectiva a textului, si e o chestie demi-stilistica.
0
@carmen-manoCMCarmen Mano
iti multumesc cu tot sufletul:)
nu-mi place sa promit nimic, din moment ce nu stiu sigur ceva, dar voi face tot posibilul sa ajung acolo, mi-ar fi tare drag sa va cunosc:)
eu iti multumesc, alina
0
@ioana-barac-grigoreIGIoana Barac Grigore
erau zile in care se inghesuia la umbra fulgarinului tau
ii numara impunsaturile tivului ii pipaia fosnetul
imagina ca miroase a dupa ploaie a dupa furtuna a dupa
pana intr-o zi cand umbrela s-a deschis ai lasat sa cada
din e bratara de bronz cerceii de baga sa alunece
fulgarinul tau pe lespedea camerei de garda era acolo
gata deschisa valiza stinghera abia sosita
din orasul ingerilor
0
@alina-manoleAMAlina Manole
Ioana, mi-am imaginat poemul tău, voi încerca o continuare, dacă îmi permiți.

Hose, ai dreptate, poate voi corecta în timp versurile acelea. Totuși, ele sunt o amprentă a ceea ce am fost eu cândva, ieri. :)

Vă mulțumesc pentru cuvintele voastre, cu drag.
0
@ioana-barac-grigoreIGIoana Barac Grigore
haide, ca imi ard buricele degetelor. mi-ai invartit creierul in epsilon si mi se raceste sangele din termosul din buzunarul stang al valizei din camera de garda!

astept
0
@virgil-titarencoVTVirgil Titarenco
nu știu, părerea mea e că ai vrut să spui prea mult într-un text. probabil că ai depășit masa critică. un text poate suporta only so much.
0
@alina-manoleAMAlina Manole
Ai dreptate, textul are patru fragmente, scrise în zile diferite. Poate că ar fi fost mai bine să las fiecare fragment separat. Îți mulțumesc mult pentru remarcă și sfat.
0
@alina-manoleAMAlina Manole
când a plecat nu mai era nici un mâine
doar coridoare lungi cu o pisică centrată la câțiva pixeli
distanță de inimă și o floare albă despre care nu v-am spus niciodată
nu îi mai număra lacrimile îi strig nu mă aude
ea pleacă
el pleacă
în valiză are douăsprezece cuburi de lemn
îmi zornăiau copilăria adunările scăderile
cireșele amare cu toate străzile și toate bunicile înăuntru
eu mai stau
mai scriu un poem
mai schimb un cuvânt
două mai dorm ce dormi atâta îmi zice
o prietenă și ce sunt prietenii
și câți și iar
încep adunările scăderile
amare nu îi mai număra lacrimile
strig să mă audă
un dumnezeu cu d mic
de la derivata iubirii
cu D mare de la Doamne nu îmi mai număra
lacrimile
amare
banale
0
@bianca-goeanBGBianca Goean
Alma, reintoarcerea ta pana la pantecele mamei, cu acel timp \"încovoietor de durere\", direct din anotimpul \"dinspre nord\" al unei iubiri cu i mic mic, toate astea intr-un joc care m-a fascinat iremediabil la Hesse (regasit aici cu sufletul strans de emotie), au un aer atat de fantastic, incat am impresia ca am patruns fara sa bat la usa chiar in anticamera unei lumi-pentru-doi(trei), si dincolo aud cum
\"strig să mă audă
un dumnezeu cu d mic
de la derivata iubirii
cu D mare de la Doamne nu îmi mai număra
lacrimile
amare
banale\"
Fascinata si emotionata, Bianca
0