bazil rotaru

timp patern mar nocturn de cate ori stiinta ta fara de breasla s-a pierdut pierdut? pierdut

sunt singur sub clopot parca e cerul neumblat de comete curios nu te poți gândi la nici un lucru așa cum o fac ei când își înfruntă respirațiile dar pot înjura pot minți pot lenevi pot asculta

l-am pierdut pe K. cel mai grav mesager din lume purta desuurile catalizatoare ale epocii indiferenta lui imi dovedeste garantat sensibilitatea la inceput totul imi parea sugrumat dar pe

credeam că după amiaza judecătorul își desăvârșește siesta – parchetul și lambriurile sălii ar suna a contrabas dogit la cuvintele lui aruncate dar nu era așa am primit cuvintele lui de

era cică odată un arpentor cu mintea plină de geometrii așa cum ideea de vastitate rămâne doar în calcule zidurile unui castel erau stăpânitoare pe acea parte din știința lui fără

în principiu ne îmbrățișăm repede cu un animal peren pe care îl luăm în serios la fel de repede el are o tandrețe mai amănunțită decât mine animalul peren e tot ce poate fi

rafturile bibliotecii într-o dimineață cețoasă un eroic nimb de promoroacă dă greutate cărților pietrari cu dalta fină ca un bisturiu cu mâinile ca scoarța de stejar cioplesc pe marginile

bazalt lângă țesutul cornos de copită potcoavele de aur clopoțind vademecum satana aceeași combustie noițe cojițe pielițe pe-un deget tot suge tot roade tot rupe același oțel fac farurile mari

zarea s-a acoperit cu acest rânjet de clown nu mai este loc nici pentru un nor roșiatic violet sau gălbui toată ziua ne-am congratulat cu hlizeli importante și acum nu mai putem aprinde

uriașul pian ca un pterodactil lovind cu ciocul în propria imagine întipărită pe gheața patinoarului unor copii rememorează aerul dă din aripi scheletice în amorțirea gerului nemaiauzit

explodează în odaie vechea mea prietenă dezorientarea lucrurile se diluează bine spre confuzie deși sunt evident un om cu mult schimbat și scaun la cap în însăși povestea mea umbra domnului

nu mai ajungeam să îmbătrânesc dar expectoram lumânări întregi de seu ca pe niște mireni grăbiți am stat cu capul pe placa de granit căptușit cu fier magnetic până s-a instalat îndrăgostită în

exista femei uitate niste tablouri un drum inzapezit in cer am sa cad in capcana ma striga chiar ma atrag pastrand fireste proportiile sa-mi dea peste fata cu copilul din mine cu o salcie cu ceva

a fost explozie la țeava de gaz s-a sfârșit punga și s-a stins focul de la mausoleul lui lenin i s-a pârlit mustața ușor te strâng într-un pumn într-un pumnișor o sa se vadă urmele

prin fereastra deschisă bate un crivăț ridică spre mine de prin curți glasurile nu mai poate ține mult timp ține încă sunt mai cald cred ca sunt cald și vad un ficus într-o curte mică la

peregrinul chiril și-a amintit ceva și a rupt toate paginile în care erau ascunse una câte una numeroasele lui fețe ca să implore și-a tatuat în palme o fată care spune ceva in

Se război și mai mult cu mine, decrepita voce infamă, nu s-a priceput să mă ajusteze pe ici pe acolo, e-un huruit de avion îndepărtat, imperceptibil înlemnit, nu știi dacă respectă vreun