Poezie
pianul monstrul oceanul
1 min lectură·
Mediu
uriașul pian ca un pterodactil
lovind cu ciocul în propria imagine
întipărită pe gheața patinoarului unor copii
rememorează aerul dă din aripi scheletice în amorțirea gerului
nemaiauzit din larmă
de sub albe degete alb negru alb negru
o femeie și-a pierdut cercercelul
o pasăre stă deasupra ei învingătoare
pielea a adormit pe fața mea
pe mana pianistului orb
și satinul tău mov ca o coamă de foc
în camera de alături
alb negru alb negru alb negru
culori de timpane bolnave
cum dispar prăbușindu-se fără zgomot
și mă rotesc mă rotesc mă rotesc
nici ecoul compromis nu ajunge la tine
cum l-au spart singurătățile aproape morale
beethoven însuși le-a spart în alb negru acord
cu monstrul vazduhului
negru ca o lumină ce-n dragoste a fost taină
răspândit în tot cerul în tot ce-i egal
trupul tău cald cu un firesc imprecis
de timp ornamental
utopică întreagă liliachie
tot n-o să afli când mor
plutești pe covoarele imponderabile
scherzo mut ca un spasm
și câinii de zăpadă în jurul lui
cu boturile adulmecând deșertul
gheața crăpându-se țăndări și sângele boala și moartea
hohotesc pe patinoarul de unde rănit de moarte
cânta și astăzi pianul văzduhul oceanul
054901
0
de timp ornamental\"
felicitari!
te citesc in continuare