Sari la conținutul principal
Poezie.ro
BR
bazil rotaru
@bazil-rotaru
Poezie

sunt eu, copilul irod

1 min lectură·
Mediu
în acest cartier fără nume al ceții
singurătatea începe cu declinul ca o insomnie
un somn pe măsura unui om care nu doarme în el
pe care nisipul de sub pleoape îl clatină ca un voal –
adevărul despre sufletul meu cerebros –
cum mușcă din el dinții de coral ai lupoaicei
o preocupare anostă
creierul meu e orb își iubește întunericul
hei căluțul meu orb căluțul meu orb
sunt eu copilul irod
umilința pe care trebuie sa o suport este corpul acesta
și spaima că aș putea să mă iubesc
sunt un fel de viperă atroce
urmărind șobolanul de piatră
gesticulez mut și insomnia se cuibărește în sinapse
ca umbra unui anestezic
hei căluțul meu orb căluțul meu orb
sunt eu copilul irod
seara imită decupaje deja existente
cu totul înspăimântat de cuvintele pe care le-aș putea inventa
nu pot să spun mai nimic despre brațul meu drept
înmănușat
cum bravează aerul
creierul e un câine memorând arome
am lanțuri la picioare și înaintez
pe un drum necunoscut
hei căluțul meu orb căluțul meu orb
sunt eu copilul irod
hei căluțul meu orb căluțul meu orb
sunt eu copilul irod…
0105377
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
191
Citire
1 min
Versuri
30
Actualizat

Cum sa citezi

bazil rotaru. “sunt eu, copilul irod.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/bazil-rotaru/poezie/153115/sunt-eu-copilul-irod

Comentarii (10)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@liviu-nanuLN
Liviu Nanu✓
Un poem bun. Cred că puteai renunța însă la \"și-și\" din prima strofă. Am remarcat primele două strofe (cu refren cu tot).
0
@ela-victoria-lucaEL
Distincție acordată
Ela Victoria Luca
Un poem în care singurătatea este refrenul fiecărei zile: \"cartier fără nume al ceții\". Fiecare adevăr aici înscris capătă consistența nisipului de sub pleoape, prea multe dune lasă sufletul să rămână Irod. Copilul cel fără de adormire își leagănă încă \"sufletul cerebros\".
Autodefinit în acest poem \"un fel de viperă atroce
urmărind șobolanul de piatră\", poetul caută \"ca umbra unui anestezic\" simplitatea existenței. Luciditate crudă, \"șobolanul de piatră\" își urmează labirintul sinaptic, nelăsând odihnei loc:
\"seara imită decupaje deja existente
cu totul înspăimântat de cuvintele pe care le-aș putea inventa\"
Până la neputință, sleit de cuvinte și mai ales de cele ce nu se pot cuvânta, \"am lanțuri la picioare și înaintez
pe un drum necunoscut\".

Remarc originalitatea poemului, îmbinarea rațională a metaforelor, personalizărilor și comparațiilor, fără a perturba stilul și linia poetică, fără a atenua afectul, starea și îndeosebi fără vreo disonanță în compoziție și ritm.

\"Căluțul meu orb\" este destinul. Aici doar un semn că eu apreciez acest poem și admir \"creierul - un câine memorând arome\" care a dat sens acestor versuri.


Ela


0
BR
bazil rotaru
ma concentrez prea mult pe ansamblu si ratez, evident, aspectele de amanunt. ai dreptate, am rezolvat, multumesc!
0
BR
bazil rotaru
poezia daca nu ar fi si cutezanta si ispasire, noi poetii, ar trebui sa gasim alte infernuri sa le marturisim. poetul cu vedere la moarte, este o alternativa, cred.
multumesc de comentariul elaborat si inteligent, nu te dezminti!
0
@monica-manolachiMM
Monica Manolachi
Ce bine că te-ai regăsit într-un copil! Așteptam așa poem… Un fel de luare de la capăt, de pornire la drum. Am zâmbit toată ziua în sinea mea gândindu-mă la “căluțul meu orb”… - să știi! – a cărui imagine pare să refuze lanțurile, piatra, atrocitatea care poate îi sunt proprii, dar de care se dezbară.
0
IP
ioan peia
Cum nu mă prea pricep să dau cu zarurile pe-aci, făcând pe jucătorul inspirat, nu o să încerc să ferchezuiesc un comentariu abscons din care să reiasă că, doamne! ce deștept am fost, cum am înțeles eu lucruri de care alții nu au habar!... văd doar ceea ce transpare ușor, la prima vedere, ca fiind o stare morbidă, degradantă, prelungită până în \"insomnia\" care \" se cuibărește în sinapse/ ca umbra unui anestezic\", - vers absolut deosebit. Nu mă satisface \"am lanțuri la picioare și înaintez/ pe un drum necunoscut\", pentru că mi se pare a ieși cumva din consecvența stilistică a poemului. Refrenul, iarăși, este foarte bine găsit. \"sufletul meu cerebros – \" parcă îmi trezește amintiri din Nichita, dar nu mai știu exact de unde. Oricum, luăm act de evidența versului și repetăm un truism: cine știe, cunoaște!
0
@fluerasu-petreFP
Fluerașu Petre
Poem frumos... Insa cam prea des ai folosit sintagma : \"sunt eu copilul irod\"... In rest un poem lucrat cu grija, insa care reuseste sa pastreze intacta senzatia de spleen a autorului... Nu stiu daca asta este cazul, insa cel putin asa interpretez eu...


Succes
Petre
0
BR
bazil rotaru
Într-un copil, da, Monique! Nu prea înțeleg căderile inevitabile oricăror structuri, nu înțeleg cauzalitățile secrete ale proceselor ireversibile etc., etc., etc…
Mulțumesc!
0
BR
bazil rotaru
Ioane, ai dreptate în ceea ce privește drama. (Când nu ai tu dreptate?) Și, da, am dat o raită prin vechile tipare dar am ieșit repede din planctonul acela înecăcios. Am ales deliberat și riscul acestei puneri față în față din motive de incantație; în ultima vreme mă feresc să mai comit fantezii orgolioase și „rele”.
Mulțumesc!
0
BR
bazil rotaru

Imaginația scoate monștrii din mituri cu acoperiri ba mai viscerale, ba mai monotone.
Am vrut sa pigmentez expresia unei drame personale dar fără violența biblică.
Mulțumesc și ție.
0