campul verde din windows xp

interesant, e puțin spus, repetiția imprimă o stranie senzație, proiectorul devine ecran și ecranul proiector, un real întors, limita aparentă fiind pânza albă. condamnați la \"replay forever\" nu sunt doar cei din film ci și cei din sală, aplauzele lor confirmă \"lumea continuă să aplaude\" iar \"în palmele mele se repetă somnul\", toți sunt captivi într-o frântură de lume ciudată în care \"logica sfidează instinctele copilăriei\". \" o revistă de modă veche \" devine singurul contact cu lumea reală, cine nu o are rămâne prizonierul realului întors, \"femeia tânără împăturește revista de modă veche\"... \"și iese\", e singura care scapă din această anomalie în care timpul se măsoară altfel \"extrage o carte dama de cupă semn că e după amiază\"

Place...

Numai bine
MA

rup din context doar asta pentru ca mi-a orbit, cu insolenta adevarului, putinta de a vedea altceva decat (cum ii spune la antinomul frumusetii?)...

Bazil, poezie pura e pana la versul asta memorabil \"nașterea la întâmplare a oricărui obiect întrerupe realitatea\". Restul se subintelege. E o senzatie stranie im lumea asta. De scurtcircuit. S-a dus dracului lumina universului, copile. Degeaba ai stat la distanta, bomba electromagnetica a explodat. Acum in era postatomica, ascuns intr-un cinematograf care sta sa se darame, pui pe banda filmul ala cu Kennedy cu \"I belive a nation should commit itself\". Filmul se repeta, tie iti este foame de mancare neradioactiva. Langa zid zambesste scheletul locotenentului. Cu tot cu tigara.

Vezi tu... asa e cand esti mic si slab si n-ai stele...
Frumoasa poezie, degajeaza o atmosfera stranie, repetabila, minunata prin insasi taina ei.Aplauzele continua sa se insire, femeia tanara pleaca...Tu lasi viata sa se deruleze, insa daca te plictisesti, pleci oricum.
Cu apreciere,

nif_nif

cred ca este un punct de vedere al simultaneitatii, mai degraba, decat unul al intertextualitatii, adica am incerc sa transfer si lectorului, considerat activ sau activat in mod expres, sarcinile scriiturii prin aceste planuri succesive, nu intamplatator intr-o sala de cinema.
nu doar Barthes este responsabil de aceasta, ci si Artaud, Derrida, Kristeva, Sollers, Ricardou, Robbe-Grillet...
ca lectorul sa fie scos din starea de neparticipare (Escarpit)recurgem la tot felul de trape, toate apartin limbajului, pentru ca poezia moare putin cate putin si este un gen deja revolut si, desi se scrie asa mult, nimeni nu mai citeste pe nimeni, majoritatea se autocitesc cu orgasmica placere: in acest mod, gidianul jette mon livre nu se mai foloseste, dar punerea in abis, da.
cu toate acestea ca lectorul sa scrie si el cu adevarat, trebuie sa i se amenajeze niste spatii goale, elipse ori lacune pe care scrisul sau sa se graveze.

ii multumesc lui mihai ca a trecut cu cuibarul de stele si pe la mine si tin sa-l asigur ca nu-s convins de nici un fracturism, doar de un demonism usor romantic; ai generatie, ai creatie imi pare o sintagma stupida; ii admir pe cei care pot vietui in interirorul unei generatii. asa e, batranul meu prieten, si am dreptate!

multumesc si celorlalti si am sa incerc sa-i citesc si eu si poate am sa-i si comentez desi detest sa fac comentarii laudative; sunteti cititori inteligenti!