poem cu ficus și fereastră

prin fereastra deschisă bate un crivăț

ridică spre mine de prin curți glasurile

nu mai poate ține mult timp ține încă sunt mai cald cred ca sunt cald

și vad un ficus într-o curte mică la subsol

crivățul urcă de-a lungul peretelui o mana uscată susține planta verde

în plin curent dreaptă cu ajutorul unei sfori

văd mâna care mai persista ore întregi imaginea tremură

planta se chircește cu frunzele si plămânii ei frumoși

mâna cade pe sol peretele dispare

fâlfâind în buiestru

crivățul îmi scuipă cenușă în gură

viață și iar puțină viață chiar și în somn de astă dată când încerc să vă povestesc vomitat înghițit râgâind în căscat somn somn și iar viață puțină viață

stabilesc o splină pestriță în

care doar oboseala mea se poate retrage

sunt foarte atent cu organele mele –

victimele propriului huzur

adorm cu ele in fața ferestrei deschise și cu ușa descuiată

timpuri imense din viața mea au dispărut

o transpirație fosforescentă îmi acoperă fruntea în somn

probabil văzut din stradă par un rug în flăcări

la lumina lui unii își întorc ceasurile